Colonelul si Pasarile

Colonelul si Pasarile de Hristo Boicev
Regia: Ingrid Bonta
Distributie: Ruxandra Balasu, Pavel Barsan, Alexandra Gabriela Nita, Celina Nitu, Veronica Ungureanu
Locatie: Teatrul Coquette

Colonelul si Pasarile

Colonelul si Pasarile – Opinie LaTeatru.EU

 

Pe la inceputul clasei a XII-a decisesem sa dau la facultatea de psihologie. Chiar am facut asta, insa am picat admiterea. Am urmat un domeniu apropiat, sociologia, urmarind, cumva cu invidie, spre domeniul concurent. Zici ca eram taranul care se uita peste gard la vecinul si se gandeste ce bine ar daca s-ar afla in locul vecinului.

Despre psihologi, ca oameni, cred ca sunt extrem de ciudati. Si daca nu sunt la inceput meseria ii face sa devina ciudati. Nu nebuni, nu sariti de pe fix, ci ciudati.

Nebuni, in adevaratul sens al cuvantului, sunt medicii psihiatri. Da, despre acestia am aceasta opinie: sunt cei mai nebuni dintre oamenii sanatosi la cap. La fel: meseria i-a determinat sa devina asa.

Acum, daca e sa ma intrebati pe mine, intr-un fel ii invidiez pe psihiatri. Unii dintre ei, nu toti, au o libertate mai mare decat un medic normal. O libertate extrem de importanta: libertatea de a putea testa diverse tratamente. Nu ma refer la pastile ori la cine stie ce ceaiuri ori siropuri, ci la terapii. Multe spitale de nebuni, si in tara, dar mai ales afara, se afla in locatii izolate, unde nu are nimeni altcineva acces.

Nimeni nu are acces se poate traduce si prin Nu te verifica nimeni ce faci acolo. De vindecat oricum sunt de parere ca nu poti vindeca in acest caz, asa ca nu prea ai cum sa dai gres. Daca tratamentul reuseste, e o minune. Daca nu, asta e, incerci altul. Riscurile, cumva, sunt minime (din punct de vedere profesional).

Spectacolul Colonelul si pasarile este fix despre ce am spus mai sus. Partea si mai interesanta este ca doctorul psihiatru nici macar nu este doctor psihiatru, ceea ce ma duce cu gandul la al doilea lucru pe care il gandeam in liceu despre psihiatri si psihologi: poate fi oricine. Nu, nu ma gandesc sa merg la un spital izolat, din Romania ori din strainatate, si sa ma dau medic psihiatru, insa sustin un efect al acestui lucru: in multe cazuri, oamenii normali, simpli, ar actiona mult mai eficient decat medicii psihiatri cu zeci de specializari, diplome si articole stiintifice.

Cumva, chiar mi-as dori ca acest articol sa fie vazut si analizat de catre cei din domeniu. Chiar as vrea sa citesc o opinie avizata, chiar daca am impresia ca vor spune ca este imposibil sa se intample asta in Romania anului 2016.

Teatral vorbind, este un spectacol foarte bine jucat si foarte bine realizat. Un singur lucru am sa-i reprosez: dureaza aproape 2 ore si jumatate, fara pauza. As fi preferat fie o durata mai mica, fie o pauza dupa o ora si un sfert, pauza care nu doar ca ar fi permis spectatorilor sa respire, dar ea ar fi fost un element in plus in poveste. Cred si sper ca se poate, pentru binele tuturor: al actorilor, al spectatorilor, dar si al spectacolului in sine.

Nu va mai zic altceva despre Colonelul si Pasarile, prefer sa va indemn sa mergeti la Teatrul Coquette sa-l vedeti si sa-mi spuneti dupa ce parere aveti. Iar daca printre voi este vreun psiholog ori un psihiatru, cu atat mai bine. Lor le este adresat, in primul rand, acest spectacol. Salutari TEATRALE tuturor!

Lasă un răspuns