Iata femeia pe care o iubesc – Teatrul National din Timisoara

Iata femeia pe care o iubesc de Camil Petrescu
Regia: Mihaela Lichiardopol
scenografia: LUCIAN LICHIARDOPOL
costume: GETA MEDINSKI
sound design: ADRIAN MARDAN, GABRIEL ALMASI
mișcare scenică: MALINA ANDREI
light design: FLORIAN PUTERE
asistent scenografie: DIANA DOBRA
Distributia:
SILVIU VACARESCU
CLAUDIA IEREMIA
CALIN STANCIU JR
CATALIN URSU
BOGDAN SPIRIDON
ANA MUNTEANU
IRENE FLAMANN CATALINA
PAULA MARIA FRUNZETTI
CLAUDIU DOGARU
ADRIAN JIVAN
CRISTIAN SZEKERES
IULIANA CRAESCU
LUMINIŢA TULGARA
ROBERTA POPA-IONESCU
MALINA MANOVICI
IONUT PIRVULESCU
NICOLAE PARVULESCU
VICTORIA RUSU
RAUL BASTEAN
IONUT IOVA
Locatie: Teatrul National din Timisoara – Sala Mare

Iata femeia pe care o iubesc – Opinie LaTeatru.EU

 

Majoritatea oamenilor, atunci cand aud de Camil Petrescu, se gandesc la cele 2 romane ale sale, bagate pe gat de scoala romaneasca, impreuna cu comentariile aferente. Ultima noapte de dragoste, intai noapte de razboi, alaturi de Patul lui Procust, au fost studiate si comentate la scoala, sfarsind prin a fi dispretuite de (fostii) elevi.

Despre dramaturgia lui Camil Petrescu nu se stiu foarte multe. Jocul Ielelor s-a studiat in liceu, eu am studiat-o, insa nefiind in materia obligatorie de bac, profesorii nu au insistat asupra ei. In plus, cu o floare nu se face primavara, asadar despre dramaturgia lui Camil Petrescu se stiu destul de putine.

Iar montarile pe baza textelor sale, cel putin in capitala unde-mi fac veacul in majoritatea timpului, sunt rare spre deloc.

La Timisoara, insa, am avut placerea sa vad punerea in scena a piesei Iata femeia pe care o iubesc. Vrand sa fiu surprins si temandu-ma de spoilere, din toate punctele de vedere, nu am citit nimic inainte. Voiam sa vad cum pot fi dat pe spate.

Pana sa va spun efectiv despre spectacol, va zic partea care m-a socat cel mai mult: momentul cand am aflat ca este o montare dupa un text de Camil Petrescu. Ok, perioada de timp parea a fi interbelica, dar pe bune daca stiam autorul. Nu ma laud cu asta, dimpotriva.

Cu toate astea, dramaturgia, din punctul meu de vedere, a fost scrisa pentru a fi pusa-n scena, nu pentru a fi citita precum o nuvela ori un roman. Asadar, desi acum stiu, macar ca titluri, operele dramturgice ale lui Camil Petrescu, prefer sa astept sa fie puse-n scena, oriunde prin tara asta, decat sa ma apuc sa le citesc. O piesa de teatru citita mi se pare seaca, personal dispretuiesc profund asemenea lecturi.

Revenind la spectacol, sinopsisul este foarte simplu: este un sanatoriu de boli mintale condus de un profesor, pe langa care mai activau doi medici (doctorul Balan si misterioasa doctora Ana). La un moment dat se interneaza aici un domn care incercase sa se sinucida in mai multe randuri din cauza unei persoane. Ulterior, se afla ca femeia din cauza careia tanarul arhitect Mihai vrusese sa se sinucida era nimeni alta decat sora geamana a doctorei Ana.

Solutia gandita de medici, de doctorul Balan si de profesorul Omu, a fost s-o prezinte pe ana ca fiind sora ei geamana. Povestea prezentata suna cam asa: atunci cand a aflat ca ai vrut sa te sinucizi, a lesinat si acum si-a uitat mare parte din trecut. 

Totul nu era decat un experiment, unul prin intermediul caruia profesorul Omu dorea sa se prezinte la mai multe intruniri stiintifice. Cat de etic (ca tot am vorbit, in alt context, despre etica) este acest experiment? Ce finalitate va avea? Cum se termina totul?

Acum, spectacolul ridica 3 probleme si mi se pare foarte interesant faptul ca aceste probleme au ramas la fel de actuale dupa atatia ani. Asadar:

1. Experimentele pe oameni, pe CORPURILE umane, sunt interzise. Psihiatrii sunt, cumva la o limita convenabila pentru ei: nu fac experimente pe corpuri, ci pe suflete. Ei au o plaja mai larga, isi permit un lux pe care majoritatea medicilor nu si-l permit. Cat este, oare, de etic? Sacrifici unul sau mai multi oameni, dar pe viitor mai multi oameni ar putea salvati. Discutia este interminabila, nu s-a ajuns, inca, la un consens.

2. Ca o continuare a punctului anterior, oare psihiatrii trateaza cu adevarat bolnavii? Multa lume are impresia ca bolile psihice nu pot tratate, ci ameliorate. Ca tratamentele psihiatrice sunt inutile, de multe ori daunatoare. De multe ori, medicii se comporta fix pentru a confirma aceste stereotipuri. Ei nu-si propun sa vindece pacientul, ci-si propun sa experimenteze pe el, sa-l dea ulterior exemplu la conferintele de specialitate. Cam asta era si gandul profesorului Omu, cam asa se punea problema si in 1943, cand a fost scrisa aceasta piesa. Nimic nou sub soare.

3. Stiti ce se mai spune despre medicii psihiatri? Se spune faptul ca-s ciudati. Ca uneori sunt mai nebuni decat pacientii. Ca nu poti ramane sanatos la cap printre atatia nebuni. Iarasi spectacolul de fata confirma stereotipul.

Ca personaje, sa fiti atenti la doctorita Ana si a ei sora geaman, sa fiti atenti la nebunul-arhitect si, mai ales, sa fiti atent la prietenul doctorului Omu, la Gurau. Una dintre scenele de inceput este cand profesorul Omu discuta cu prietenul sau, ajutor de nadejde acolo, si dezbat problema reclamei care apare in ziar. De atunci mi-a atras atentia acest personaj. Foarte interesant.

Iata femeia care ma iubeste se joaca de ani buni la Teatrul National din Timisoara. Este interesant si cum incepe spectacolul. Te tine in priza pe tot parcursul desfasurarii, iar la final totul capata alt sens.

Sper, totodata, ca exemplul Teatrului din Timisoara, cu montarea Iata Femeia care ma iubeste, sa fie luat si de alte teatre. De preferat, din Bucuresti 🙂 Salutari TEATRALE tuturor!

Lasă un răspuns