Taranul roman in teatru

Taranul roman in teatru

 

 

 

Discutia teatru vs film este ampla. Scrisesem la un moment dat in acest sens, declarasem meci nul.

Cei care, insa, spun ca teatrul romanesc este superior invoca un argument interesant, unul care, de fapt, nu este deloc in favoarea teatrului. In fapt, spun ei, teatrul romanesc pune in scena foarte multe texte de succes din afara. Avem texte din SUA, din Anglia, din Franta, din Italia, din Olanda, avem chiar si texte rusesti, mai vechi sau mai noi. Cand zic texte ma refer atat la piese de teatru, adaptate de regizorii romani, cat si la carti, puse in scena, uneori pentru prima oara, de catre romani.

Ce lipseste de aici? Pai aproape de fiecare data, textul romanesc. Personajul pur romanesc.

Sunt texte romanesti puse in scena? Pai sunt, doar ca majoritatea lor sunt tot ale autorilor vechi, clasici. Se joaca foarte mult Caragiale, prin toate teatrele patriei, fiind actual si acum. Se joaca si Alecsandri, se joaca si Mihail Sebastian (o descoperire mai noua, ce-i drept). Se joaca si texte ce nu au fost initial piese de teatru, precum La Tiganci.

Dintre autorii contemporani, inca-n viata, doar Matei Visniec poate fi numit cu adevarat de succes. Doar el are texte bune, recunoscute si la noi si afara. Bineinteles, mai sunt, dar cu succes mai moderat.

Putini autori romani, deci sanse mici sa vedem personaje romanesti autentice. Poate doar replici romanesti, personaje straine adaptate realitatilor romanesti. Personaje romanesti autentice, taranul roman de Vaslui de exemplu, nu prea exista.

Sa zicem ca taranul roman, in loc sa-si cumpere motocultor, si-a baut toti banii. I-au ramas ceva bani, cateva seminte legume, dar nu foarte multe. Sa zice ca ar fi, pe de-o parte, taranul roman betiv, cel care sta in carciuma mai mult decat la munca, si pe de alta parte taranul roman de succes, care si-a deschis ferma, care-si tine copiii la scoala-n Bucuresti, care reuseste sa se duca si prin vacante.

Avem probleme rurale, de prin Rusia mai ales, unele putand fi adaptate si realitatilor romanesti. Dar oricat de mult s-ar potrivi, parca o preferam pe Leana Ludmilei si pe Nea Ion lui Serghei.

Ah, bineinteles, se joaca spectacole dupa Morometii, poate si dupa alte spectacole (nu stiu ce se joaca-n toata tara), dar ganditi-va cand a fost scris textul cu pricina. Nu textul piesei, ci opera originala.

Bine, partea importanta, pe care o evita multi: se pleaca de la premisa ca teatrul este la oras, asa ca problemele dezbatute trebuie sa fie urbane. Sau preponderent urbane. Sau sa fie ceva cu care orasenii ar putea empatiza.

Asadar, taranul roman este discriminat nu doar de guvernanti, nu doar de partide (caci partid agrar nema), ci si de teatru. Si de public as zice. Macar

Un gând despre „Taranul roman in teatru

Lasă un răspuns