Vizitatorul – Teatrul Nottara

Vizitatorul de Eric-Emmanuel Schmitt
Regia: Claudiu Goga
Distributia:
Sigmund Freud – Alexandru Repan
Necunoscutul – Mircea Andreescu
Anna Freud – Crenguta Hariton
Nazistul – Cristian Nicolaie
Muzica: George Marcu
Scenografia: Mihai Madescu, Luana Dragoiescu
Traducerea: Silvia Dumitriu
Durata: 1h 20 min (fara pauza)

Vizitatorul – Opinie LaTeatru.Eu

Nu am absolvit psihologia, dar am avut tangente cu ea. Pe langa faptul ca am dat admiterea acolo (pe care am picat-o cu brio), domeniul nu-mi este strain.

La finalul liceului stiam toate stereotipurile si glumele despre psihologi. Nu sunt multe, dovada ca psihologii nu prea au mult umor in ei. Ce stiu eu este ca dintre toti sociologii despre care se vorbea in cartea de psihologie de clasa a X-a, unul mi-a atras atentia in mod deosebit: Sigmund Freud.

Ulterior, am tot citit despre el, despre personalitatea lui. Nefiind in domeniu, nu as fi putut intelege cartile lui, teoriile lui legate de psihanaliza. Am preferat, insa, sa il studiez pe el ca om. Ma simteam deseori precum o pitipoanca din aia care nu stie deloc fotbal, nici macar cand e offside sau nu, dar stie absolut totul despre un fotbalist. Fix asa eram eu.

In facultatea de sociologie, l-am auzit la un moment dat pe un profesor numindu-l pe Freud “un manelist citit”. Nu i-am retinut argumentatia, ea se invartea in jurul ideii de marketing, nu in jurul ideilor lui Freud.

Penultima oara cand am auzit vorbindu-se despre el a fost anul trecut, cand se pusese din nou problema casatoriilor gay. Stiti voi, semnaturile Coalitiei pentru familie. Freud avea ceva cu homosexualii si mai ales cu lesbienele. Ca sa ramanem in domeniul religiei si sa ne exprimam in termenii acesteia, se pare ca Dumnezeu l-a pedepsit pe profesorul Freud cu o fiica lesbiana.

Desi sustinuse pana atunci ca lesbianismul poate fi tratat, acesta a esuat sa o trateze. Fiica lui Freud cea lesbiana, cea mai mica dintre ele in fapt, Ana Freud pe numele sau, are o poveste extrem de interesanta.

Acum, un aspect pe care l-am aflat destul de tarziu este originea lui Freud: era evreu. Din acest motiv, in 1938, cu un an inainte sa moara, este nevoit sa fuga din Viena, oras ocupat in acel moment de nazisti. Fuga acestuia din Viena este, cumva, invaluita in mister. Ofiterii nazisti au vrut sa-l ia pe el la interogatoriu, insa fata sa, Ana, s-a oferit voluntara in locul ei. Sigmund Freud i-a dat acesteia o sticluta cu otrava, pe care aceasta ar fi urmat s-o foloseasca in cazul in care nazistii ar fi inceput s-o tortureze. Nu se stie de ce si cum, insa acestia au eliberat-o si aceasta a putut sa plece in Londra alaturi de tatal sau.

Pe baza acestor circumstante misterioase este construita piesa de teatru Vizitatorul. Aici vedem ultima noapte a lui Freud in Viena, vedem discutiile avute de acesta cu fiica sa, cu ofiterul nazist care venea constant in casa lor si, mai ales, discutiile avute de Freud cu Vizitatorul neanuntat.

Vizitatorul acesta este un personaj extrem de misterios: la prima vedere pare un om normal. La un moment dat pare un nebun fugit de la ospiciu. Posibil, deci, un fost pacient de-al lui Freud. In alt moment pare un urmaritor obsedat de Ana. Cu toate acestea, se dovedeste a fi foarte cunoscator. Stie multe despre marele psihanalist, ii stie trecutul, cunoaste perfect prezentul si, mai ales, pare a cunoaste si viitorul. Sa fie insusi Dumnezeu?

Discutia este centrata in jurul religiei, dar de fapt este vorba despre iubire, incredere si ambitie. O discutie profund filosofica valabila si astazi nu este de lepadat.

Iar legat de vechime si de durata, merita subliniat un lucru: spectacolul Vizitatorul a avut premiera, fix in aceasta formula, in anul 2006. De 11 ani se joaca, iar Alexandru Repan pare un Freud natural. Nu stiu exact cat corespunde pozelor adevarate ale marelui psihiatru, dar stiu ca, pe scena, este un Freud convingator.

Piesa este scrisa de catre Eric Emmanuel-Schmitt in anul 1993, autorul multor carti si piese de teatru. Personal, pe scenele romanesti am mai vazut Oscar si Tanti Roz (una dintre cele mai lacrimogene spectacole, pana si un insensibil ca mine a fost impresionat de el) si Ibrahim si Florile Coranului (ambele in regia lui Chris Simion).

Pe Schimitt nu l-am studiat asa cum l-am studiat pe Freud, nu m-a interesat in asa mare masura, insa dupa acest spectacol imi pun o intrebare: oare este un om credincios sau este un ateu convins? Nu as face pariu in niciun sens, pot, insa, spune ca spectacolul poate fi savurat, deopotriva, de credinciosi si de atei.

Vizitatorul se joaca, destul de rar, la Teatrul Nottara din capitala. Imi pare precum un vin: vechi, de vita nobila, deci rar si deloc comercial. Merita vazut, mai ales daca aveti ori ati avut tangente cu domeniul psihologiei. Salutari TEATRALE tuturor!