Actorul din biblioteca
(texte de William Shakespeare, A.P. Cehov, Matei Visniec, George Toparceanu, Claudia Postelnicescu si o canava de commedia dell’arte)
Distributia:
Statuia actorului – Tadeus Minca
Statuia violonistului – Mihai Dunarintu
Scenariu si concept – Tudor Sicomas
Design grafic – Sebastian Ghita
Locatie: Teatrul Arte Dell’Anima, vazut in cadrul FNTi 2016
Actorul din biblioteca – Opinie LaTeatru.EU
Cineva imi explicase mai demult o chestiune extrem de interesanta, care mi-a dat de gandit: intr-un film de lungmetraj, sef este regizorul, el este in prim-plan; intr-un serial sef este scenaristul, in special in serialele unde toate episoadele au legatura intre ele (nu in sitcom-urile unde fiecare episod poate fi vazut distinct); la teatru, insa, sef este actorul.
Acum, trebuie sa stabilim ce inseamna sef. El imi zicea sef, dar din discutia cu el SEF inseamna, de fapt, ceea ce intelegem noi prin conceptul de VEDETA.
Si o luam altfel: intr-un serial, conceptul este facut de scenarist. Daca el este genial, sunt sanse mari ca si filmul sa fie genial. Daca el e slab, un regizor si niste actori buni nu-l pot salva. Il pot face digerabil, nu genial. Niciodata. Intr-un film de lungmetraj un regizor bun si niste actori buni pot salva un scenariu mediocru. Un regizor prost nu poate fi, insa, salvat de nimeni.
La teatru, insa, actorul este vedeta. Menirea regizorului este, intai si intai, sa aleaga corect actorul. Nu dau cu pietre in regizori, exista regizori geniali, am tot respectul pentru ei, doar ca publicul merge sa vada actorii. Exista spectatori care au vazut zeci de spectacole ale unui regizor dar ei habar n-au de asta. Ei stiu de ACTOR. Pentru el au venit, pe el il aplauda.
Recunosc, sunt in asentimentul publicului. Merg la teatru pentru actori, nu sunt atent la REGIE, nu incerc sa gasesc similitudini intre spectacolele X si Y ale aceluiasi regizor. Exista un stil unic, propriu fiecarui regizor, dar aia nu este atat de important pentru mine. Incerc, insa, sa-mi amintesc alte roluri ale actorului si sa le compar. Pot spune ca in rolul X e mai bun, in rolul Y e genial, in rolul Z e perfect. Intr-un rol s-a potrivit perfect, in alt rol, desi joaca foarte bine, pare a avea trac. Pare ca ceva il impiedica sa joace la capacitate maxima. Poate o experienta nefericita din trecut, poate altceva …
Actorul este vedeta pentru mine. Pentru el merg la teatru. Si, recunosc, desi am auzit de multi regizori, nu-i cunosc. Pot trece pe langa ei fara sa stiu cine sunt, pot sta langa ei la reprezentatie. Insa pe actori ii recunosc. Cu actorii ma pozez. Actorilor le strang mana dupa spectacole ori in alte ocazii in care-i intalnesc. Ei sunt VEDETE, pe ei ii aplaudam, pe ei ii idolatrizam.
Repet, nu am ceva cu regizorii, am un respect deosebit si pentru ei, insa eu ii vad ca pe niste profesori. Stiti, aplaudam olimpicul, ii punem medalia de gat, insa meritul este si al profesorului, insa el sta izolat, intr-un colt, bucurandu-se pentru rezultatele elevilor. Fix ala este regizorul, este antrenorul care se bucura de rezultatele elevilor, este profesorul, este parintele. Ii respectam, ii felicitam, dar exact ca pe un profesor, ii felicitam pentru rezultatele elevilor.
In alta ordine de idei, nu stiu cat de mult apreciati voi muzica la spectacolele de teatru, eu recunosc ca nu atat de mult, de multe ori ea este intr-un plan indepartat (as zice secund, dar nu e deloc secund), ea nu-mi iese in evidenta decat rareori. Momentele cand ea este in prim-plan sunt acelea in care muzica este produsa in fata mea. Nu neaparat distinctia intre live si o muzica pusa de la butoane este importanta, ci distinctia dintre a vedea si a nu vedea pe cel care produce muzica.
Muzicantul, ca e violonist, ca e vocalist, ca este pianist, trebuie sa fie vizibil. Abia atunci imi atrage atentia, abia atunci sunt atent la ce face.
Un spectacol bun cu o muzica buna devine un spectacol superb; un spectacol bun cu o muzica neinspirata este un pic tras in jos, insa ramane un spectacol bun; un spectacol slab cu o muzica superba nu devine un spectacol bun. Insa un spectacol bun, cu o muzica buna produsa in fata mea, de un muzicant pe care-l vad, devine un spectacol magic.
Mergeti sa vedeti Actorul din Biblioteca. Este despre tot ce v-am spus mai sus. Va las pe voi sa decideti cat de bun este ca spectacol. Va las pe voi sa decideti cat de important este ACTORUL in teatru. Va recomand, insa, sa-l vedeti. Sunt curios daca va veti schimba opinie, in oricare sens. Eu, recunosc, nu mi-am schimbat-o, pentru ca aceea era opinia mea si inainte. Insa m-am bucurat si ma bucur in continuare de teatru. Si de actorii care presteaza in fata mea. De vedetele cu care am onoarea sa fiu contemporan. Despre spectacol gasiti 3 cronici AICI si AICI.Salutari TEATRALE tuturor!