Ai mei erau super
Scenariu colectiv bazat pe intamplari reale ale actorilor
Distributie:
Alina Danciu
Carmen Vlaga
Roxana Sabau
Robert Pavicsits
Stefan Statnic
Directie scenica: Cristian Ban
Scenografie si costume: Cristina Milea
Asistent scenografie: Elena Gheorghe
Light Design: Lucian Moga
Locatie: Teatrul Ioan Slavici din Arad, vazut la FEST-FDR 2016 (in Sala Mare din cadrul Teatrului National Mihai Eminescu din Timisoara)
Ai mei erau super – Opinie LaTeatru.EU
Una dintre explicatiile cele mai bune ale nostalgiei fata de regimuri dictatoriale sta in firea umana. Unii psihologi sustin ca nostalgia nu tine, de fapt, de regimul politic, de necunoasterea multor neajunsuri, de aprecierea fata de dictatori, ci tine de o chestiunea fireasca a omului. Oamenii, de fapt, sunt nostalgici dupa acea perioada pentru ca atunci erau mai tineri. Oricine este nostalgic dupa tinerete, oricine ar vrea sa retraiasca liceul ori facultatea. Uneori, insa, liceul ori facultatea s-au petrecut in comunism, iar omul are impresia ca traiul relaxat si viata frumoasa de atunci se datorau regimului si nu varstei.
In plus, nostalgia este legata si de familie. Iti amintesti cu placere de parinti, de bunici, de intrunirile de familie, de sarbatori (atat cat erau ele sarbatori in comunism). Iti amintesti cu placere de greutatile vietii de atunci chiar daca acum o duci mai bine. Adica, uneori, tocmai d-aia: acum ai de toate, ai curent toata ziua, ai magazine pline, ai bani, insa esti mai obosit, mai putin fericit, mai departe de familie. Parca ti-ai dori, macar o data, sa mai retraiesti vremurile alea, sa te mai afli alaturi de toata familie, fie si pe intuneric.
Copilaria mea nu este legata de comunism. Aveam 4 ani cand a cazut comunismul, asa ca unicele mele amintiri legate de acea perioada sunt din povesti. Tin minte un pic de tot despre o cadere de curent, dar amintirile sunt vagi si oricum nu ceva care sa ma fi marcat. Cu toate astea, nu-i condamn pe cei care, copilarind in comunism, regreta acea perioada. Dimpotriva: empatizez cu ei, incerc sa ma pun in pielea lor, imi pun problema cum ar fi fost daca m-as fi nascut mai devreme.
Acum, 2 cuvinte legate de parinti. Am amici care-si idolatrizeaza ambii ori macar unul dintre parinti. Un amic vorbeste despre tatal sau la superlativ. E cel mai cel din familie, le rezolva pe toate, se descurca. Concluzioneaza, sec: “Tata e tata, intelegi?“. In cazul meu, nu mi-a placut niciodata sa ma mandresc cu parintii mei. Nu ca n-as avea cu cine sa ma mandresc, dimpotriva, doar ca nu mi se pare ca ar fi meritul meu. Invers da, este, intr-o proportie mai mica sau mai mare, meritul parintilor pentru ce a ajuns copilul. Insa cum m-as putea mandri cu cariera didactica a mamei mele? Ce merit am eu aici? Dimpotriva, drumul meu este complet diferit, asa mi-a placut intotdeauna sa fie.
Totusi, daca va apreciati parintii si va amintiti cu placere de copilarie, mergeti sa vedeti Ai mei erau super. Apartine de Teatrul Ioan Slavici din Arad, insa va mai ajunge si prin alte cateva festivaluri. Pozele din articol sunt facute de Adrian Piclisan – TNTm. Salutari TEATRALE tuturor!