Alchimistul
Un text original de Radu Popescu, inspirat din „Peer Gynt” de Henrik Ibsen si din lucrarile omonime ale lui Paolo Coelho si Philip Ó Ceallaigh.
Scenografie si constructie papusi: Vlad Tanase
Asistenta Scenografie: Anca Staiculescu
Muzica originala: Bogdan Marinescu
Multimedia si afis: Diana Butnaru
Consultant teatru de animatie: Stefan Craiu
Regia si scenariul: Radu Popescu
Distributie:
Crina Zvoboda
Daniel Burcea
Andrei Cristea
Serban Melnic
Spectacol vazut la premiera din data de 8 martie 2025, la Teatrul Apropo
Alchimistul – Opinie LaTeatru.EU
Eu sunt un cititor atipic. Cei care-mi frecventeaza blogul de carte stiu deja asta. Eu citesc multa literatura contemporana, insa stau prost la capitolul clasici. Chiar si din literatura contemporana, am niste scriitori ai mei, unii foarte putin cunoscuti, ignorand alti autori mult mai celebri.
Pe Coelho, recunosc, l-am cam ignorat. Dintre cartile scrise de el am citit, mai mult in gluma, Manualul razboinicului luminii. Deci nu am citit Alchimistul. Cineva-mi zisese ca este cartea sa de capatai, apogeul scrierilor sale. N-am cum sa confirm sau sa infirm asta.
Insa intrebandu-mi diversi prieteni inainte de spectacol, am constatat un lucru: cu totii citisera Coelho “demult” (candva prin tinerete, prin liceu). O amica mi-a spus ca sunt prea batran sa citesc acum Alchimistul (oare asa sa fie?). Nu a zis ca-s prea matur, deci cumva mai am o sansa.
Ajungand in sala de teatru, ceea ce-mi zisesera amicii si amicele mele pasionati/pasionate de lectura s-a confirmat: foarte multi tineri si adolescenti in sala. Ma rog, unii spun ca n-ar trebui luat in considerare publicul de la premiere si avanpremiere, caci atunci multi prieteni de-ai teatrului, de-ai actorilor. Chiar si asa, au fost mai multi tineri decat adulti. Se simtea un vibe tineresc in sala.
Evident, a contat si ziua (l-am vazut pe 8 martie). Norocul meu a fost ca tinerii, cel putin cei din jurul meu, au fost foarte cuminti. Un public pe care mi l-as dori si la alte spectacole.
De ce am facut introducerea aceasta atat de lunga? Motivul este simplu: nu sunt, din niciun punct de vedere, publicul tinta al spectacolului. Cu toate acestea, spectacolul mi-a placut, avem ce invata din el, este un spectacol care se adreseaza cu precadere adolescentilor, tinerilor, dar nu exclude nicidecum persoanele adulte. Iarasi evit sa spun mature.
Pana sa va povestesc despre spectacol, trebuie sa va vorbesc despre … alchimisti. Ei sunt precursorii chimistilor de astazi, insa ceea ce faceau ei astazi ni se pare pur si simplu amuzant: ei cautau piatra filosofala. Ei aveau, de fapt, 2 obiective majore: sa descopere elixirul tineretii vesnice si sa descopere o metoda prin care sa transforme orice (in principiu metal, dar nu numai) in aur.
In zilele noastre, termenul de Alchimist este mai mult peiorativ: el nu este om de stiinta, ci se preface ca ar fi. Diferenta dintre un alchimist si un chimist este, in zilele noastre, fix diferenta dintre un doctor si un vraci. Ma rog, unii au incredere in vraci, in tratamente naturiste, neavand deloc incredere in doctorii cu multe diplome. Deci nu ar trebui sa ne mire daca in zilele noastre chiar mai exista alchimisti pe bune.
Povestea SPECTACOLULUI Alchimistul este una globalizata, internationala: 3 ciobani, unul mioritic, unul spaniol si unul american, fac exact invers ca-n Miorita, deci isi unesc fortele si merg impreuna in cautarea unei comori. Ma rog, nu fac echipa in adevaratul sens al cuvantului, caci in continuare sunt fiecare pentru el. Ajung prin desert, ajung la Piramidele Egiptene, dau de o femeie misterioasa care face o promisiune extrem de incitanta, totul intr-un drum initiatic extrem de captivant.
La fel de interesante sunt si mijloacele teatrale folosite: avem teatru normal, cu actori, dar si teatru de papusi; avem muzici dintre cele mai diverse, in frunte cu … Drumurile noastre toate (Dan Spataru este nemuritor); avem si ceva ajutor multimedia; avem si o povestitoare. Sper ca n-am uitat nimic si ca nu am dat spoiler.
Desi daca as fi dat spoiler as fi fost fix in ideea spectacolului: caci relevant nu este doar capatul drumului, ci mai ales drumul in sine. Deci spoilerul nu ar trebui sa altereze nimanui placerea vizionarii spectacolului.
Totodata, spectacolul oscileaza intre ironie si profunzime: la inceput am simtit ca nu-l pot lua in serios, parea o parodie (am presupus ca la adresa celebrului roman scris de Coelho), insa treptat lucrurile deveneau din ce in ce mai serioase. La final am iesit din sala de teatru convins ca am vazut un spectacol serios, convins ca am avut ce invata din el si APROAPE convins sa dau o sansa cartii (care carte, apropo, initial l-a enervat pe Radu Popescu, creatorul acestui spectacol). Ca sa ma apuc efectiv de ea imi trebuie ceva mai mult, un imbold mai puternic. Poate o ecranizare a ei?
Au fost atat de multe lucruri in fata mea, un spectacol atat de plin, incat #pebune ca n-as putea spune cat de bine au interpretat cei 4 actori. Mi-a placut de Crina Zvoboda pentru rolul sau dublu (oare o fi spoiler daca spun asta?), asta da, insa in rest nu pot spune decat ca cei din fata mea au fost CONVINGATORI! Au reusit sa ma transpuna in poveste, sa ma faca sa ma simt acolo. Altii s-ar fi descurcat mai bine? Posibil. Insa va spun sincer: n-am avut timp sa ma gandesc la prea multe, caci ritmul a fost unul sustinut, este un spectacol despre care poti spune multe, nu si ca ar fi plictisitor.
Mergeti, deci, sa vedeti Alchimistul chiar daca NU ati citit romanul omonim. Daca ati facut-o aveti un motiv in plus. Daca aveti prieteni ori copii adolescenti, va recomand din suflet sa-i luati cu voi la teatru. Sigur o sa va multumeasca dupa.