Am fost jurat la Vreau sa fie actor – editia a doua

Am fost jurat cultural, daca-mi este permisa exprimarea, pentru a doua oara in viata. Despre prima experienta nu am apucat sa scriu, am fost jurat intr-un concurs literar de thrillere, Words & Quarantine. Fiti pe faza, urmeaza a doua editie. Aici sunt, insa, pe un blog de teatru, drept urmare voi vorbi despre teatru. Fara sa vreau, insa, voi face comparatii intre cele 2 jurizari. Asadar, voi vorbi despre Vreau sa fiu actor – editia a doua, concurs la care am avut onoarea sa fiu jurat.

Sa incep, totusi, cu inceputul: am fost contactat la inceputul lunii aprilie de catre regizorul Cristian Bajora, propunandu-mi calitatea de jurat. Desi el imi daduse toate detaliile, eu eram hotarat sa accepta inca dupa primele 2 randuri. Nu cunosteam personal niciunul dintre ceilalti 2 jurati, desi indirect ii stiam: pe Stefan Caraman il stiam datorita operelor sale (Scrisori catre Rita fiind in continuare unul dintre cele mai misto spectacole de teatru vazute la Teatrul InCulise), iar pe Gabriela Hurezean am citit-o pe site-ul MuzeSiArme in mai multe randuri (apropo, faceti click pe link pentru a vedea impresiile ei despre jurizare).

Pe langa onoarea care mi se facea (apropo, ca sa nu intrebati va spun din start: NU am fost platit pentru ce am facut, asa cum nu am fost si nici nu voi fi platit pentru jurizarea concursului literar de thrillere), mai era vorba si de o chestie pe care o asteptam cu nerabdare: sa vad din nou teatru live. Caci da, Vreau sa fiu actor – editia a doua a avut loc pe scena de teatru, fara public (mare pacat ca familiile celor implicati nu au putut fi de fata), juriul fiind in sala si nu acasa.

Partea si mai interesanta, pentru mine o noutate, a fost cea de dupa spectacole, cea care poarta numele acela atat de interesant: “deliberari”. Nu dau din casa, nu spun cine cum a fost de acord, ci spun doar ca in cazul jurizarii literare, cealalta jurizare la care participasem, fiecare a trimis opinia sa prin intermediul unui tabel (in acel caz tabelul insemna o ierarhie, ordonarea dupa preferinte a primelor 10 texte). Practic, daca-n cazul jurizarii literare nu fusesem deloc influentat de ceilalti jurati, fiecare avand propriile criterii, in acest caz discutiile au fost constructive. Unul ca mine, cel mai tanar din juriu (desi fie vorba-ntre noi nu mai sunt deloc tanar), a avut multe de invatat din acele deliberari.

In continuare voi vorbi pe scurt despre cele 3 spectacole jurizate, vorbind in cazul fiecaruia despre actorul/actrita care m-a impresionat cel mai mult.

Cantareata cheala – coordonator: Ionut Iftimiciuc

In principiu, nu este deloc usor sa montezi textele lui Ionesco. Misiunea este cu atat mai dificila pentru actori. Am savurat replicile absurde ale personajelor, desi perioada in care traim acum le face mai mult decat adecvate.

Partea dubioasa, pe care deja am scris-o pe blog: spectacolul Cantareata cheala mi-a readus in minte ULTIMUL spectacol vazut inainte de reinchiderea teatrelor: Lectia (la Teatrul Nottara).

Asa cum va promiteam, va zic si interpretarea mea preferata: pompierul interpretat de Adrian Luican. Mi-a placut mult si personajul, ce-i drept.

Casa bantuita – Coordonator: Alex Vlad (care este si autorul textului)

Aici trebuie laudat intai si intai textul. Mi-a placut enorm. Mi-as dori sa-l preia si alte teatre, mi-as dori sa vad multe adaptari ale acestuia. Este o parodie (un fel de parodie?) dupa Shakespeare, nu doar dupa Romeo si Julieta, desi ideea de baza de acolo vine (o casatorie interzisa, de data aceasta doar de mama “Julietei”).

Actorii pe care vreau sa-i evidentiez sunt cei care formau cuplul interzis: Lavinia (interpretata excelent de Flavia Colonel) si Flavio (interpretat la fel de bine de Ioan Ampleev). De altfel, si ceilalti jurati au fost de aceeasi parere, dand premiul celor 2: ei jucat excelent atat individual, cat si colectiv (au avut chimie foarte buna pe scena, chiar pareau UN CUPLU INCHEGAT).

Un ultim lucru vreau sa subliniez despre acest spectacol: dintre cele 3, este singurul care avea si o durata normala, in jur de 90 de minute. Celelalte ar putea fi considerate prea scurte de catre unii spectatori … dubiosi. Nu intru in detalii, spun doar ca celelalte 2 au avut durata de 1 ora.

Misteriosul caz Lulu – Coordonator: Patricia Ionescu

Acest spectacol a fost declarat castigator de catre jurati. Efectiv ne-a dat pe spate cap-coada: poveste, montare, interpretare. Fiecare personaj a fost credibil, nu a fost nimic exagerat, nu a fost nimic deranjant, nimic gresit. Doamna Hurezean a spus de vreo 3 ori ca acest spectacol ar putea fi jucat fix asa, fara alte imbunatatiri, pe scena Teatrului InCulise. Lucru cu care sunt complet de acord.

Povestea spectacolului este foarte simpla: avem o moarte misterioasa pe care ne-o povestesc 4 personaje. Povestitul inseamna, de fapt, declaratiile pe care ele le fac la politie (declaratia oficiala). Cele 4 personaje, in ordinea aparitiei, sunt: o eleva/studenta tocilara (studenta in acel moment) si singuratica (interpretata de Mihaela Buliga); o politista (gardian public, de fapt, oricare ar fi diferentele dintre aceste 2 ocupatii) aflata in exercitiul functiunii (interpretata de Olivia Mihalache), o nevazatoare (interpretata de Larissa Stroe) si o florareasa (interpretata de Laura Ducu). Chiar daca toate au interpretat excelent, pe mine m-a dat pe spate Larissa Stroe: pur si simplu eu chiar avea impresia ca in fata mea se afla o nevazatoare. Si, sa ne intelegem, ea nu a avut tot timpul ochelari de soare pe nas. Privirea ei era de nevazatoare, daca-mi este permisa exprimarea aceasta.

Nu inchei fara comparatia initiala: daca jurizarea as fi facut-o de acasa si nu as fi auzit parerile celorlalti jurati, pareri cu care, sa ne intelegem, intr-un final am fost de acord, probabil as fi votat un pic altfel. Nu zic cum, nu zic de ce, spun doar ca acele deliberari au rolul lor si ca rezultatul se poate schimba brusc in urma unei argumentatii bine facute din partea unui jurat. Personal am avut multe de invatat din aceasta experienta. Ca un autodidact ce sunt (ce am fost dintotdeauna), gasesc ceva de invatat din orice experienta.

Nu stiu daca voi mai avea aceasta onoare, eu sper sa da, dar daca o voi mai avea (literar vorbind se pare ca da, la editia a doua a acelui concurs de thrillere) sper ca ma voi achita la fel de onorabil de aceasta sarcina.

Nu stiu daca (toti) concurentii vor parcurge acest articol, insa personal tin sa-i felicit inca o data. Apreciez munca lor, apreciez faptul ca au depasit niste bariere (pentru cine nu stie, este vorba despre actori NEprofesionisti, absolventi ai unor cursuri de actorie, nu absolventi de facultate de actorie), au facut niste lucruri pe care eu, unul, nu le-as putea face. Pot face multe, insa actoria nu e de mine. Sau, cine stie, asa gandesc acum, in acest moment.

Apropo de acesti actori, nu am vazut niciodata o bucurie mai mare la anuntarea unor premii teatrale precum am vazut la acest concurs. Oamenii TRAIAU INTENS acel concurs, acea experienta, pentru ei premiul castigat insemna infinit mai mult decat un premiu castigat de un actor consacrat. M-am bucurat de bucuria lor si, sincer, m-am intristat un pic ca nu am putut da mai multe premii.

Felicit, de asemenea, si Teatrul In Culise & TeenMedia Academy pentru ideea de a face teatru (si) cu actori neprofesionisti. Spectacolele lor sunt diferite, acesta fiind unul dintre motive.

Nu in ultimul rand, vreau sa-mi exprim si aici dorinta de a se redeschide cat mai repede teatrele. Teatrul online este o struto-camila pe care eu nu o gust.

Cam atat despre experienta de jurat la Vreau sa fie actor – editia a doua. Daca vreti sa ma injurati ca am scris prea mult despre mine si prea putin despre concurs, puteti s-o faceti, insa va reamintesc ca sunt in continuare blogger si nu critic, drept urmare eu pe blogurile mele scriu impresii si nu recenzii. Daca acestea sunt in vreun fel utile cuiva, ma bucur enorm. Daca vreun festival are nevoie in juriu si de un non-critic, de un spectator, fie el si blogger, cu mare placere. Nu inseamna, insa, ca prezenta intr-un juriu ma schimba radical. Sau cel putin asa sper.

ps: Uitasem sa pun asta de la inceput, insa e bine si la final, pentru a fi clar pentru toata lumea. TeenMedia Academy este o scoala de actorie care organizeaza cursuri de dezvoltare personala prin teatru – actorie pentru adolescenti, actorie de teatru, actorie de film, public speaking, televiziune si prezentator TV. VREAU SĂ FIU ACTOR este un proiect video, un show de talente organizat pentru participantii la cursurile de actorie de nivel avansat din cadrul TeenMedia Academy.