Desi vrusesem sa fac un fel de campanie, sa vad cine ce-si aminteste, Aniela Ciugureanu este abia a doua persoana care raspunde provocarii mele. Prima persoana care a scris un articol din aceasta categorie, Prima data la teatru, a fost Cristina Solomon (Bacila). Acum ii voi da cuvantul Anielei:
Prima data la teatru
Să fi fost într-o iarnă a anului 2008 când fratele meu tot încerca să mă convingă să merg cu el și cu prietenii lui la teatru. Până la urmă, după câteva insistențe … am cedat și-am fost.
Mai întâi, vreau să vă aduc la cunoștință ce credeam eu despre teatru și de ce nu voiam sub nici o formă să merg. Mereu mi se aducea la cunoștință că nu știu ce pierd, că o să-mi placă, că e distractiv și multe altele. Ei bine, mie nu-mi plăcea. Acum chiar mă mir cum de-am putut să spun despre ceva că nu-mi place dacă nici măcar nu am experimentat. E ca și cum spui că nu-ți place Tiramisu, dar tu nu l-ai gustat niciodată, nici măcar din curiozitate.
- Mi se părea că teatrul este despre niște oameni care stau și filozofează ore-n șir despre nonsensuri de-ale vieții;
- Personajele erau anoste și lipsite de culoare;
- Nu voiam să-mi ofer ceva ce nu înțelegeam, adică ceva sofisticat și nepotrivit pentru nivelul meu de înțelegere (vorbim de o tânără de 24 de ani).
Acum, că v-am lămurit pe ce teren limitativ trăiam legat de mersul la teatru, să derulez prima mea participare la o piesă de teatru. Apropo, am uitat să precizez că eu locuiam în Sibiu, deci e vorba despre Teatrul Național ”Radu Stanca”. Era Balul, în regia lui Radu-Alexandru Nica, în distribuție: Florin Coșuleț, Ofelia Popii, Diana Fufezan, Florentina Țilea, Pali Vecsei, Cătălin Pătru, Gabriela Neagu, Codruța Vasiu, Adrian Matioc, Horia Nicoară, Adrian Neacșu, Viorel Rață. O să vă spun mai jos de ce i-am amintit.
La garderobă am văzut oameni de toate vârstele, mulți tineri de vârsta mea și am gândit că ăsta e un lucru bun, poate n-o fi chiar atât de plictisitor și chinuitor. Am admirat ținutele doamnelor, ale domnișoarelor, chiar și ale domnilor. Pe scaun stăteam stânjenită în așteptarea spectacolului, se vedea clar că nu mă simțeam în locul potrivit. Dar starea de plictis nu a durat mult pentru că spectacolul m-a cucerit încă din primele minute. Piesa ilustra o istorie a secolului XX pusă în scenă prin muzică și dans, un film mut să zic concret.
”Avem la început bucuria anilor ’30, cu cochetării, dans, rochii spumoase, pene şi păr dat cu briantină, avem apoi război şi durere – iar scaunele din sală vibrează la propriu, la unison cu boxele care urlă pe scenă – cu poveşti de dragoste sfărâmate de plecări pe front, de trădări şi de moarte, apoi alegeri fraudate şi, în cele din urmă, comunismul, cu delaţiuni, avorturi, foamete, cozi infernale la lapte în zori de zi…
Nica reuşeşte, din nou, să spună istorie fără încrâncenare. O istorie care mişcă profund spectatorul, poate şi fiindcă oricare dintre noi putem regăsi, în destinele ce se nasc şi mor traversând ameţitor scena, un bunic, un părinte, o soră, un prieten şi, în cele din urmă, chiar pe noi înşine.” – Printre altele, asta spuneau ziarele locale ale vremii.
Nici nu știu cum au trecut cele două ore de spectacol, pur și simplu am fost fascinată de reprezentație. Iar emoția aplauzelor de sfârșit nici nu o pot descrie în cuvinte. Pur și simplu, am trăit-o intens.
Apoi, a urmat ”Tache, Ianke și Cadâr” și multe alte piese. Verile mă prindeau la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Am prins o foame nepotolită de piese de teatru. Dar nu a durat mult, m-am mutat în Galați și în cei 6 ani petrecuți acolo am participat la vreo 3 piese de teatru. 😀
Acum să vă zic de ce i-am amintit pe cei care au jucat în Balul. Pentru că ei au fost deschizătorii ușii mele spre lumea teatrului. Ei m-au atras spre această parte a culturii de care avem atâta nevoie, deși negăm vehement asta. Când vezi pasiune, dedicare și artă într-o mână de oameni, simți că trebuie să continui să le faci loc în viața ta.
Acum teatrul, pentru mine, s-a transformat în:
- o activitate culturală de mare intensitate;
- o experiență prin care îți este dat să treci prin toate stările posibile, iar la final să simți că ești mai bogat spiritual;
- o ocazie de a-ți deschide noi orizonturi și de a lărgi perspectiva asupra vieții, o lume a culorilor.
Eu sunt Aniela Ciugureanu, am o lume a mea, scriu din plăcere pe https://lumeaanielei.com, mă consider un blogger amator și dornic de a învăța de la cei care deja au succes în acest domeniu. Îmi place să-mi împărtășesc experiențele, dar să fie utile și practice pentru cititorii mei. Sunt bucuroasă de oaspeți, treceți în vizită și dacă vă place, rămâneți.
Oare sunt pe aici cititori ce-au avut o primă participare la teatru asemănătoare cu a mea? Lasați un comentariu cu experiențele voastre. M-ar încânta să le citesc.
Nu mai am multe de adaugat. Doar ca spectacolul Balul inca se joaca la Teatrul National Radu Stanca din Sibiu si ca mi s-a facut un dor nebun de Sibiu. Iar daca amintirile voastre legate de Prima data la teatru sunt prea ample pentru un comentariu va astept cu un articol pe acest blog. Ii multumesc inca o data Anielei pentru impartasirea experientelor.
Da. Am revizionat “Balul”. Nu-mi spune de Sibiu, nu am mai fost de 3 ani. Nu mai #rezist.