Arlechino si pierdutele iubiri
de Enrico Bonavera
dupa o canava de Commedia dell’Arte
Regia: Enrico Bonavera
Asistenta regie: Ioana Rufu
Distributia:
Flaminia: Loredana Cosovanu
Isabela: Oana Predescu
Orazio: Radu Micu / Dan Pughineanu
Flavio: Mircea Alexandru Baluta
Arlecchino: Alex Popa
Pedrolino: Ovidiu Usvat
Il Capitano: Dan Clucinschi
Pantalone: Ion Bechet
Laura/Eterea: Ana Udroiu
Il Dottore: Mihai Mitrea
Franceschina: Raluca Botez / Iulia Samson
Scenografia: Corina Gramosteanu
Masti: @1948-2018 paola piizzi e sarah sartori
Foto: Vlad Catana
Arlechino si pierdutele iubiri – Opinie LaTeatru.EU
Commedia dell’Arte este o specie aparte de teatre, o pasare rara in peisajul teatral bucurestean si romanesc. Este greu de jucat, de interpretat, insa daca este interpretat BINE rezultatul poate da pe spate chiar si cei mai pretentiosi critici, cu sau fara ghilimele.
Iar Arlechino si pierdutele iubiri este chiar WOW.
O comedie in perioada asta atat de zbuciumata ar putea pentru unii o absurditate, o grava dovada de lipsa de empatie. Pentru altii, printre care ma numar si eu, comedia este pansamentul perfectul, este refugiul psihologic perfect. Pentru a nu o lua razna, pentru a putea sa ma pastrez psihic pe linia de plutire. Da, fiecare reactioneaza diferit, unii vor sa inchida teatrele din solidaritate cu tragedia poporului ucrainean, altii, insa, ca mine, vrem sa mergem la teatru mai abitir.
SI din acest motiv, Arlechino si pierdutele iubiri este WOW. Mi s-ar fi parut WOW si acum 2 luni, mi s-ar fi parut WOW si inainte de pandemie (o perioada de timp atat de indepartata incat am impresia ca nici nu am trait perioada aia). De altfel, am citit un articol scris inainte de pandemie, articol care-mi confirma gandurile.
Mi-au placut mult actorii, mi-a placut mult decorul minimalist care scotea in evidenta mastile actorilor, mi-a placut mult ATMOSFERA. Pentru cine nu stie, la Teatrul Excelsior puteti intalni des grupuri de elevi si studenti. Nu stiu de la ce liceu erau, dar grupurile de tineri, atunci cand NU sunt galagioase, iti dau o energie aparte, un vibe bun.
E drept, nu am simtit pe deplin vibe-ul, caci am stat la balcon, loc unde simti doar 20% din energia salii. Dar, cumva, senzatia de a vedea spectacolul de sus, senzatia pe care ti-o da pozitionarea balconului, senzatie pe care n-o mai traisem de ceva timp (cred ca dinainte de pandemie nu mai fusesem in vreun balcon/loja), mi-a accentuat vibe-ul bun pe care l-am primit in acea seara. O sala care oricum imi place, un public misto, un spectacol excelent – iata un mix foarte bun, remediu psihic eficient impotriva starilor negative pricinuite de contextul social si politic actual.
Ca idee generala, Teatrul Excelsior, indiferent de spectacol, ma atrage SI prin publicul sau. De fiecare data cand gasesc un spectacol nou de la ei ma gandesc ca acesta este un bun prilej a sta in mijlocul unui public atat de misto.
Abia astept sa revin aici DUPA ridicarea restrictiilor, sa ma bucur pe deplin de acest public.
Legat de restrictii si de teatru, daca-mi este permisa o gluma, Commedia dell’Arte in particular si teatrul la modul general sunt singurele locuri unde ador mastile. Evident, atunci cand nu le port eu. Arlechino si pierdutele iubiri mi-a reamintit acest lucru.
Nu pot sa inchei acest articol fara sa va reamintesc despre Arlechino, despre conceptul de Arlechino, despre ce reprezinta el pentru teatru, atat in prezent, cat mai ales in trecut, din punct de vedere istoric.
In audiovizualul romanesc, in Televiziunea Romana mai precis, a existat un Arlechino foarte celebru in anii 90, interpretat de Mihai Gruia Sandu. Vi-l mai amintiti? Mi-am amintit si de el, evident, ca de altfel si de acea perioada a vietii mele.
La teatru este intalnit in multe spectacole. Ultima oara eu l-am intalnit in comedia tipica Teatrului Masca intitulata Despre dragoste si alte bazaconii. Acolo vedeti un Arlechino complet diferit de cel de la Excelsior. Si nu, nu am vreun preferat intre cei 2.
Mergeti, deci, sa vedeti Arlechino si pierdutele iubiri de la Teatrul Excelsior. Aveti PREA MULTE motive pentru a o face! 🙂