Arta
de Yazmina Reza
Regie: Raluca Ghervan
Tip spectacol: comedie
Distributie:
Serge: Raoul Alexis Ipate
Marc: Florin Negrean
Yvan: Benedek András
Vazut la Restaurant Elisabeta
Arta – Opinie LaTeatru.EU
Arta este unul dintre textele mele preferate. Nu m-as putea satura sa vad adaptari, montari, dupa acest text. Fiecare montare vine cu ceva nou, ceva diferit, fara sa modifice in vreun fel replicile actorilor.
Am vazut destul de recent montarea celor de la Creative Moustache, o am inca proaspata in minte, dar nu voi face comparatie intre ele. Un text poate fi montat de multe teatre, in multe feluri. Drept urmare, nu ma voi referi la actori, aici montarea celor de la Creative Moustache ar fi in avantaj nu pentru ca actorii ar fi fost efectiv mai buni, ci pentru ca-i cunosc, ci ma voi referi la morala din spatele textului. La temele sociologice (da, autorea este socioloaga la baza!) abordate.
Prima data este Arta, mai precis modul in care sunt evaluate operele de arta: nu in functie de calitatea lor efectiva, ci pe baze strict comerciale, economice. Conteaza mai mult cine a pictat si mai ales povestea din spate. Cum a ambalat acel pictor propria sa opera. Daca aceeasi opera ar fi fost pictata de un necunoscut, valoarea ei ar fi tins spre 0. Nu ar fi insemnat nimic.
Pentru cine nu stie, poate cu asta trebuia sa incep, avem 3 prieteni, un medic dermatolog (Serge), Marc si Yvan. Primul dintre ei achizitioneaza un tablou in valoare de 20.000 de euro (ma rog, in montarea Moustache-ilor tabloul valora 200.000 de euro!), achizitie care-l scoate din sarite pe Marc. Care Marc este tipul de prieten sincer, care-ti spune verde-n fata ce are de spus. Marc se enerveaza la propriu, jignind de-a dreptul pictura. Yvan este tipul de prieten impaciuitor, care vrea sa dea dreptate tuturor, care tine la prieteniile sale mai mult decat la propriile opinii. Ii vedem pe cei 3 si impreuna, dar si 2 cate 2, adica vedem cum decurg discutiile atunci cand sunt doar 2 dintre ei si al treilea lipseste.
Revenind la temele sociologice, prietenia este a doua tema, de fapt prima ca importanta, pe care o intalnim aici. Pe de-o parte, cum se transforma prietenia dintre 3 oameni pe masura ce acestia avanseaza in varsta. Unul dintre ei ajunge mai bogat decat ceilalti, asa ca banii (mai precis ce reusesc acestia sa cumpere!) ar putea sa strice niste prietenii vechi. Cum ar zice crestinii: “si-a bagat dracu’ coada”. Ceea ce pana la un punct ar putea fi adevarat.
Trecand peste cele 2 teme sociologice, extrem de bine abordate, mai trebuie subliniate 2 aspecte strict teatrale.
Peste unul dintre ele, distributia, voi trece repede. Sunt 3 proaspat absolventi, 3 tineri actori pe care personal nu-i stiam, dar care reusesc o performanta pe care putini altii o reusesc in montarile acestui text: reusesc sa iasa in evidenta ca echipa, nu individual. Nu este vreunul care sa “acapareze prim-planul”, care sa-i eclipseze pe ceilalti 2.
Strict ca gust personal, mi-a placut mult Yvan, tipul de prieten mai prostut, inferior intelectual si cultural, dar extrem de sufletist. Tipul de persoana pe care-l vrei prin preajma, pe care-l apreciezi ca prieten, dar despre care nu prea ai ce sa zici de bine in afara de faptul ca are un suflet mare. Cu siguranta ati intalnit astfel de persoane. Poate chiar aveti o astfel de persoana in grupul de prieteni. Asta nu inseamna ca personajul sau ACAPAREAZA SCENA, ci pur si simplu dintre toti, cu el am EMPATIZAT cel mai mult.
Al doilea aspect teatral este legat de locatie. Eu am vazut montari dupa Arta in teatre clasice. Acolo, spectacolul era tratat ca unul serios, o idee elitist. Acum l-am vazut intr-un restaurant, loc unde vezi de obicei comedii, spectacole care merg alaturi de o bere sau un vin. Norocul meu este ca stiam deja textul, stiam deja desfasurarea, insa daca nu as fi vazut nicio alta montare, probabil as fi privit totul ca pe o comedie buna. Nu as fi luat spectacolul atat de in serios.
Iata cum locul de desfasurare al unui spectacol influenteaza modul in care privesti spectacolul. Cel putin in cazul meu.
Mergeti sa vedeti Arta, indiferent de montare. Montarea celor de la Elisabeta este diferita, fara a putea spune ca este inferioara ori superioara celorlalte. Ma rog, toata lumea este incantata de cea de la Bulandra, pe care recunosc sincer ca inca n-am vazut-o. Dar si daca ati vazut-o, tot va recomand sa fiti deschisi si sa dati o sansa si montarilor independente, cu actori mai tineri si mai putin cunoscuti. Dar care joaca cu sufletul, care dau totul pe scena. Si care, din N motive, expuse mai sus, au farmecul lor.