Avioane de hartie
dupa Elise Wilk
Spectacol sustinut de The Knockers – Colegiul National Petru Rares din Suceava
Coordonatori: prof. Camelia Elena Butnaru si Horia Butnaru, actor al teatrului Matei Visniec din Suceava
Distributie:
Len: Elyza Ciornei
Miki: Victor Bujoreanu
Bobo: Stefan Macoveiciuc
Alex: Matei Bejenariu
Laura: Teodora Balan
Andra: Giulia Chiriac
Tedi: Iulisa Badelita
Personaj colectiv: Cezara Ungureanu, Ana Maria Juravle, Malina Olariu, Giada Ciofu
Vazut in cadrul Festivalului Zilele Teatrului Matei Visniec din Suceava
Avioane de hartie – Opinie LaTeatru.EU
Spun din start: Avioane de hartie este un text care ar trebui montat DOAR cu adolescenti, MAXIMUM cu proaspat absolventi de actorie. Este un text despre liceeni, unde un actor de peste 24 de ani, oricat machiaj ar avea pe fata, nu ar fi credibil.
De altfel, primul meu contact cu textul a fost in conditii asemanatoare: tot o montare cu liceeni, vazuta acum 5 ani in cadrul Festivalului din Satu Mare. Nu mai tineam minte acest detaliu, l-am descoperit cautand pe propriul blog titlul acestui spectacol, insa textul imi ramasese in minte. Stiam desfasurarea actiunii, totul parea cunoscut pentru mine, insa cu toate astea totul imi parea nou, fresh, totul parea autentic.
Avioane de hartie este povestea unor adolescenti ai zilelor noastre. Cu totii vor sa fie acceptati, sa fie in centrul atentiei. Ca de obicei, cel mai puternic devine lider, iar cel mai slab devine ciuca batailor. Cel mai prost din curtea scolii. Numai ca, asa cum se intampla deseori, aproape de fiecare data, cel mai puternic nu este neaparat cel mai fericit, iar cel mai slab nu este deloc cel mai prost. In plus, ca un adaos, avem mai multe referinte la social-media, inclusiv o vloggerita care filmeaza tot ce se intampla in curtea scolii.
Este interesanta alegerea organizatorilor festivalului in privinta programarii spectacolului Avioane de hartie: sambata (27 mai), ora 11, Sala Auditorium “Joseph Schmidt” a Universitatii din Suceava. In plus, intrarea la spectacol a fost libera.
Pe de-o parte, tinerii si talentatii viitori actori (sper ca majoritatea dintre ei chiar vor ajunge actori!) ar fi meritat scena mare a teatrului (Sala de spectacole), la fel cum ar fi meritat si o ora de “prime-time”. Totodata, ora 11 m-a dus cu gandul, fotbalistic vorbind, la matineu, la liga a doua. Nu in ultimul rand, “intrarea libera” nu este vazuta cu ochi buni, multi spectatori au mentalitatea aia snoaba, cica americana, ca ce e ieftin nu merita, iar ce e gratis e de aruncat, “nu e degeaba gratis”. Altfel spus, in loc sa fie sala plina, ea a fost aproape goala.
Pe de alta parte, simpla asociere a tinerilor actori cu festivalul este una care le da sperante, ii incurajeaza. Totodata, poate ca o sala plina de spectatori pretentiosi, care ar fi dat banii pe bilete, i-ar fi emotionat peste masura pe foarte tinerii actori. Nu in ultimul rand, ora 11, aparent nepotrivita pentru teatru, este de fapt o ora specifica spectacolelor pentru copii si tineri. Poate publicul lor tinta se duce la teatru mai degraba la ora 11 decat ar merge la ora 19.
Revenind la spectacolul in sine, consider ca ar trebui ca un adult sa vada spectacole tip Avioane de hartie pentru a-si da seama cat de departe ori de aproape este de tanara generatie. Daca nu reusesti nicicum sa intelegi personajele de pe scena, nici pe cele pozitive, nici pe cele negative, inseamna ca prapastia dintre tine si aceasta generatie este uriasa, mult prea mare. Imi vine sa spun ca ar trebui sa nu ai copii. Sau, daca ai, ar trebui sa faci ceva urgent pentru a-ti schimba mentalitatea, gandirea.
Totodata, una dintre calitatile textului Avioane de hartie este ca-i adaptabil, maleabil, astfel incat daca va fi montat peste 10 ani, va putea fi adaptat generatiei respective. Altfel spus, are sens sa mergi la mai multe montari, mai multe puneri in scena ale textului, pentru ca generatiile tinere se schimba: cei care acum sunt clasa a X-a sunt diferiti de cei care erau clasa a X-a in 2018 (ca sa dau ca exemplu montarea cealalta vazuta de mine). Generatia care va fi in clasa a X-a in 2026 va fi si ea diferita. Cat de diferita ramane de discutat.
Ca sa dau doar un exemplu din text: in spectacol, “ciuca batailor”, “cel mai prost din curtea scolii”, Donald, caci asa era poreclit, este silit sa dea ipod-ul agresorilor sai pentru a-l lasa in pace 2 luni. Da, am scris bine ipod-ul. Ideea este ca peste 5 ani tanara generatie ar putea sa nu mai stie ce este acela ipod. Ideea de mp3 player, de device distinct pentru muzica, ar putea parea absurda. Dar fix partea asta este provocarea pentru regizori: adaptarea textului la realitatile zilei. Si, poate, la ceva realitati locale.
Nu v-am zis aici, dar v-am tot spus cu alte ocazii: ador montarile cu elevi si studenti pentru ca acestia degaja o energie aparte. Desi nu-s deloc o persoana matinala, dupa un spectacol de genul ma simt plin de energie. Tinerii actori savureaza pe deplin aplauzele, iar ulterior din culise se aud tipete de bucurii.
Nu pot sa inchei fara sa va spun ca apreciez foarte mult textele scrise de Elise Wilk si ca Avioane de hartie nu a fost prima montare a unui text de-al sau pe care am vazut-o la Festivalul Zilele Teatrului Matei Visniec din Suceava. Prima dintre ele a fost spectacolul Disparitii (al Teatrului Andrei Muresanu din Sfantu Gheorghe). Va recomand, deci, sa mergeti sa vedeti montarile textelor acestei autoare, daca veti avea ocazia.
Cum de altfel va recomand sa mergeti sa vedeti si spectacole cu liceeni ori cu studenti, atunci cand aveti ocazia. Iar daca sunteti din Suceava, mergeti musai (stiu ca-i cuvant ardelenesc, dar nu stiu sa existe vreun echivalent moldovenesc bucovinean al termenului!) sa vedeti montarea trupei The Knockers a Colegiului National Petru Rares intitulata Avioane de hartie.
Ah, apropo, am iesit din sala de teatru, printre altele, cu o nedumerire: mai stie cineva sa faca … Avioane de hartie? Fara google si fara tuturiale de pe YouTube. Serios intreb. Nu cumva acest banal lucru este un indicator in ceea ce priveste distanta tot mai mare pe care unii o au fata de tanara si foarte tanara generatie?