Bazinul de nord
de Rajiv Joseph
Traducerea: Elena Morar
Regie si lighting design: Alexandru Mazgareanu
Scenografie: Alexandra Boerescu
Muzica originala: Alexandru Suciu
Distributie:
Dr. Danielson – Serban Pavlu
Khadim Asmaan – Vlad Linta
Productie realizata de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București
Vazut la ARCUB pe 17 aprilie 2024
Bazinul de nord – Opinie LaTeatru.EU
Un director adjunct (de ce adjunct? de ce nu principalul?) american al unui liceu de cartier invita un elev arab proaspat transferat la o discutie privata in biroul sau. Toti ceilalti elevi plecasera, era vacanta de primavara, asa ca cei 2 raman singurii oameni din tot liceul. Desi elevul este proaspat transferat de la un liceu clar mai bine cotat, cei 2 se cunosc unul pe altul mai bine decat lasa sa se intrevada la prima vedere.
Secretele se dezvaluie treptat, povestea parand a fi desfacuta precum foitele unei cepe. Abia la final, dupa cateva foi date la o parte, se ajunge la miezul problemei.
Bazinul de nord (desi titlul este tradus intocmai, The North Pool fiind titlul original, piesa aparand in 2011) este un spectacol care impresioneaza intai si intai prin jocul actorilor. Cei 2 actori, din 2 generatii diferite, sunt intai si intai foarte bine alesi.
Probabil deja stiti “problema” mea cu varsta actorilor. Ca sa dau un exemplu celebru pe care il tot dau de ceva ani, nu am pretentia ca rolul Julietei sa fie jucat de o pustoaica de 16 ani, dar as prefera ca actrita care o interpreteaza pe Julieta sa fie cea mai tanara de pe scena.
In Bazinul de nord, cei 2 actori sunt credibili SI datorita varstei pe care o au: tanarul Vlad Linta este foarte convingator in rolul tanarului rebel, al elevului plecat de la un liceu bun, de top, la unul de cartier, iar Serban Pavlu este un excelent director din toate punctele de vedere. Insa diferenta vizibila de varsta este un element care face personajele mai credibile, mai convingatoare.
Sa va spun acum ceva interesant, o asociere care s-a facut mai tarziu in capul meu, asociere care acum mi se pare cumva mai valoroasa.
Asadar, ultimul spectacol vazut la ARCUB, inaintea acestui Bazinul de nord, a fost Cineva are sa vina in regia lui Chris Simion. Ca o coincidenta, fix inainte sa vad spectacolul am fost la studioul Tele7ABC din Militari pentru a filma un interviu cu Chris Simion. Printre altele, ea mi-a zis despre acel spectacol dupa un text de Fosse cum ca este sortit sa fie jucat pe scene mici.
De vorbele ei mi-am amintit in timpul spectacolului Bazinul de nord, asa ca m-am tot intrebat pe parcursul reprezentatiei cum ar arata acest spectacol pe o scena mare. Raspunsul oficial nu-l am, insa parerea mea este ca scena mica accentueaza senzatia claustrofobica pe care o ai, senzatie care ar putea fi atenuata (ori chiar complet anulata) intr-o sala mare, cu o scena mare.
Interviul nu a aparut inca, insa promit sa fac update la acest articol si sa-l postez aici. Luni seara voi face asta.
Nu pot sa inchei fara sa va dezvalui un alt gand, o alta intrebare, care mi-a/u trecut prin cap: oare cum ar arata Bazinul de nord in Romania? Oare ce fel de etnic ar trebui sa fie elevul pentru a fi echivalentul arabului din textul american (oare rrom? oare asiatic? oare de peste Prut? ori poate tot arab?), oare care ar trebui sa fie liceele (sa se transfere de la Liceul International de Informatica la … Liceul Sfantul Pantelimon?) in cauza? Oare in Romania povestea s-ar termina altfel?
Mergeti sa vedeti Bazinul de nord pentru actori, pentru suspans, pentru un text bine scris, pentru un teatru de calitate! Mergeti sa vedeti actorii pe care-i indragiti in filme si pe scenele teatrelor. Pavlu este unul dintre putinii actori care este excelent in ambele ipostaze si pe bune ca-i pacat sa-l ratati pe scena de teatru!