Ca-n cer
dupa “Trei surioare” de Suzanne Lebeau
Traducere: Cristiana Nicola Teodorescu
Traducere: Patricia Ionescu
Distributie:
Raluca Juganaru
Anastasia Nasko
Claudia Morosanu
Vazut la Teatrul In Culise
Ca-n cer – Opinie LaTeatru.EU
De multe ori, incerc sa aud cuvintele pe care le citesc. De foarte multe ori, ma imaginez CITINDU-MI articolele scrise pe blog(uri) si ma enervez ca nu imi suna bine. Alteori, cand nimeresc prin vreo carte o fraza foarte interesanta, incerc sa mi-o imaginez spusa de cineva. Unele fraze inteligente suna si mai bine cand sunt spuse.
In mod surprinzator, in cazul acestui spectacol, al titlului sau, ca sa fiu mai precis, am ratat acest exercitiu de imaginatie. Pur si simplu nu am pronuntat cu voce tare titlul, caci m-as fi prins din prima. Nu facusem legatura cu titlul nici macar la finalul spectacolului, insa cineva la finalul spectacolului povestea zambind cu fetita ei (8 ani parca are) s-a prins din prima atunci cand mamica i-a spus la ce spectacol merge.
Nu am facut spoiler daca am dezvaluit acest mister, oricum nu doar titlul sugereaza deznodamantul final. Ideea e ca avem 3 surori, cea cu aceasta grava problema medicala fiind cea mijlocie (interpretata excelent de Anastasia Nasko). Insa nu doar interpretarea ei m-a surprins placut, ci si artificiul regizoral care le face pe TOATE actritele sa interpreteze rolul parintilor. Avem 3 actrite care interpreteaza 5 personaje, acest artificiu accentuand coeziunea familiei greu incercate.
Actrita care m-a impresionat, Anastasia Nasko, era singura de pe scena pe care n-o cunosteam, pe care n-o vazusem in niciun spectacol. In rest, pe Claudia o stiu din 2018 (au trecut 7 ani!), iar pe Raluca Juganaru o vazusem cu cateva zile in urma, in Regele descult (nefiind prima oara cand fusesem la un spectacol in care juca, primul fiind Don Juan-ul de la Nottara, vazut de mine in 2023). O surpriza foarte placuta Anastasia, iar accentul ei diferit (este originara din Republica Moldova) ii da un farmec aparte, o diferentiaza usor de celelalte 2 colege de scena, nu exagerat, insa indeajuns de mult incat sa-ti atraga atentia. O actrita pe care o voi urmari cu atentie in viitor.
Nu spun ca Raluca si Claudia ar fi interpretat slab. Dimpotriva. Insa cele 2, exact ca-n poveste, pare ca fac totul pentru Anastasia (vedeti voi cum o cheama in poveste!), toate actiunile si vorbele lor sunt gandite pentru a o scoate pe colega lor de scena in evidenta.
Am mentionat inca de la inceput ca eu am vazut spectacolul pe scena Teatrului In Culise. In acest caz este important, este relevant, caci sala imi pare mai intima, actorii sunt mai apropiati de public. Spectacolul se joaca si la TNB, insa personal va recomand experienta vizionarii lui In Culise. Mai este evident si aspectul celalalt: un spectacol se vede cel mai bine in teatrul unde a fost gandit, “la el acasa”.
La finalul spectacolului majoritatea spectatorilor aveam lacrimi in ochi. Fara sa fiu lipsit de sentimente, de aceasta data am reusit sa ma abtin, nici eu nu stiu cum. Ma rog, cumva stiu: fusesem avertizat in multe momente, a fost ceva trist, dar nu a fost ceva surprinzator. Era ca o nenorocire pe care o astepti, care stii ca va veni, pe care n-o poti impiedica, care te intristeaza, dar pe care ai avut timp s-o procesezi.
Unii ar zice ca mai este vorba si de faptul ca nu-s parinte, ca nu ma pot imagina in situatia unui tata pus intr-o atare situatie. Ceea ce e adevarat, cu greu ma pot imagina in calitate de parinte.
Doua cuvinte si despre regizoarea Patricia Ionescu, pe care o cunosc de ceva timp. Am vazut-o pe scena, caci ea la baza este actrita, i-am si jurizat cativa “copii” o data(cand am fost jurat la Vreau sa fiu actor), caci ea a fost (si poate mai e ori va mai fi) instructor (coordonator/antrenor) la TeenMedia Academy, insa acesta este debutul ei oficial de regizor. Un debut cu dreptul zic eu, spectacolul nefiind deloc usor de regizat (mai ales avand in vedere acel artificiu de care va vorbeam mai sus). Sincere felicitari!
Acum este alegerea voastra daca veti merge sau nu sa vedeti un spectacol atat de trist. Pe bune ca-i inteleg pe cei care le evita. Personal, recomand Ca-n cer, este un spectacol extrem de sensibil, foarte bine construit si foarte bine jucat. Insa trebuie sa va luati macar un pachet de servetele la voi daca va stiti mai sensibili. Chiar si astia ca mine sunt “in pericol”. Depinde evident de experientele de viata ale fiecarui spectator.