Cafeneaua Pirandello – Teatrul Regina Maria din Oradea – FITO 2017

Cafeneaua Pirandello scenariu dramatic de Anca Maniutiu dupa texte de Luigi Pirandello
Regia artistica: Mihai Maniutiu
Distributie:
PERSONAJELE DIN CAFENEA
Omul cu floarea in gura: Serban Borda
Clientul obosit: Sebastian Lupu
Femeia in gri: Denisa Vlad
Proxenetul: George Voinese
Momó, bautorul de absint: Emil Sauciuc
Prostituatele: Georgia Caprarin, Adela Lazar, Alina Leonte
Prostituata distinsa: Angela Tanko
Actrița decăzuta: Gabriela Codrea
Fata palida: Anda Tamasanu
Femeia ratacita: Mirela Lupu
Insoțitorul lui Momó: Petre Ghimbasan
Un batran senil: Ion Ruscut
CIRCUL
Directorul circului: Richard Balint
Clovn muzical: Andrian Locovei
Clovni: Răzvan Vicoveanu, Alexandru Rusu, Eugen Neag, George Dometi, Pavel SIrghi, Ciprian Ciuciu
Mireasa-clovn: Consuela Egyed
Mirele-clovn: Sorin Ionescu
Coregrafia: Andrea Gavriliu
Decor: Adrian Damian
Costume: Luiza Enescu
Muzica: Mihai Dobre
Light design: Lucian Moga

Cafeneaua Pirandello – Opinie LaTeatru.EU

 

Luigi Pirandello este un dramaturg subevaluat. Desi a scris doar (?!) 7 piese de teatru (pe langa alte cateva nuvele si romane, ce-i drept), a reusit sa obtina premiul Nobel pentru Literatura in anul 1934. Piesele sale sunt rar montate, desi sunt la fel de actuale si astazi. Este nascut in Sicilia, cea care in anul 2017 este asociata aproape in totalitate cu Mafia. Cum ar zice un necunoscator, simplificand mult: un mafiot cult (serios, am auzit expresia asta acum ceva timp, nu mai stiu despre cine era vorba).

Toate acestea le-am auzit din gura unui spectator mai in varsta (eu doar am reformulat, cu propriile cuvinte), nu stiu daca era sau nu critic. Era, insa, un spectator care vazuse mult teatru la viata lui. Se simtea asta. Fusese impresionat de ceea ce vazuse si se intreba de ce acest dramaturg este atat de putin pus in valoare. Si incepuse sa bage si argumente culturale, ca noi suntem latini precum italienii, ca piesele lui Pirandello ar fi mai aproape de sufletul romanului decat piesele dramaturgilor britanici…

Acum, trebuie sa recunosc ca pentru mine este prima adaptare dupa Pirandello pe care o vad. Iar adaptare este un cuvant corect, caci spectacolul Cafeneaua Pirandello preia elemente din mai multe piese de-ale dramaturgului italian. Se pare ca ar fi vorba de patru piese, in proportii inegale: Omul cu floarea in gura, Uriasii muntilor, Sase personaje in cautarea unui autor si Asta seara se improvizeaza. Cafeneaua Pirandello este, asa cum le place criticilor sa spuna, un omagiu adus dramaturgului sicilian.

E drept, acest mix (ca sa folosesc un termen muzical) nu functioneaza chiar in favoarea spectacolului, cei nefamiliarizati cu opera acestuia putand avea probleme cu intelegerea lui. Iar desele treceri dintr-un plan intr-altul, din real in imaginar, din realitate in vis, il fac cu atat mai dificil. Pe alocuri obositor.

Nu este un spectacol lung, dupa opinia multora chiar prea scurt, insa acele 90 de minute (ori mai putine, caci mi-e greu sa spun cat dureaza exact: pe site scrie ca ar dura ora si douazeci de minute, insa aseara tind sa cred ca a durat mai mult; fie asa mi s-a parut mie, fie chiar asa a fost) sunt extrem de intense, extrem de pline. Concentrarea este maxima, drept urmare iesi din sala nu relaxat, nu bine dispus, ci obosit. Mai bogat cultural, intelectual, cu siguranta da, dar mai obosit.

Un spectacol, deci, pentru publicul avizat, pentru publicul care apreciaza o scenografie bogata (aproape perfecta, asa cum nu doar eu zic), pentru cei care apreciaza interpretari solide, pentru cei care vor sa mearga la teatru pentru a-si pune creierul la munca, nu pentru a se relaxa. De ce nu, pentru a afla lucruri noi, pentru a se imbogati spiritual.

Si, totusi, fiind spectator de teatru si nu critic, apreciind deopotriva latura artistica, dar si cea comerciala, apreciind un spectacol nu doar obiectiv, ci si subiectiv, prin prisma starilor pe care mi le-a suscitat,  pot spune ca spectacolul s-a dovedit a fi, intr-adevar, magic, cu o scenografie minutios realizata, extraordinara, dar in acelasi un timp un spectacol  un pic obositor, prea incarcat, prea greu (cel putin pentru starea mea din acea zi). Desi nu e un spectacol lung, la cat de intens este se potrivea o pauza. Era binevenita. Pentru noi ca spectatori, nu stiu pentru actori.

Totusi, Cafeneaua Pirandello este tipul de spectacol pe care spectatorul avizat nu are voie sa-l rateze. Spectatorul de rand se poate duce sa-l vada doar daca are ceva experienta teatrala in spate (experienta ca spectator: este si aia o experienta foarte importanta) si, eventual, daca a facut cunostinta, macar tangential, cu opera lui Pirandello. Sau, ca sa simplific lucruri: daca nu ai auzit cine-i Pirandello nu ai ce cauta la acest spectacol. Nu e pentru tine.

In incheiere, o singura idee: Cafeneaua Pirandello este spectacol de festival (echivalentul teatral filmelor de festival). Un spectacol exceptional pentru critici si greoi pentru public. Dar daca reusesti sa-l intelegi, il vei adora. Dragoste la prima vedere. Salutari TEATRALE tuturor!

 

Lasă un răspuns