Cantareata cheala de Eugene Ionesco
Traducerea: Vlad Russo şi Vlad Zografi
Adaptarea scenica şi regia artistică: Radu Iacoban
Scenografia: Tudor Prodan
Light design: Bogdan Gheorghiu
Distributia:
– DOAMNA SMITH – RAMONA GINGA
– DOMNUL SMITH – VALENTIN TERENTE
– DOAMNA MARTIN – CORINA BORS
– DOMNUL MARTIN – SILVIU DEBU
– MARY – MĂDĂLINA ANEA
– POMPIERUL – ADRIAN STEFAN
Echipa tehnica:
Regizor tehnic- Emanuel Bişa
Sufleur – Ecaterina Toea – Muresan
Lumini – Mihai Andrei
Sunet – Marian Ecmegian
Recuzita – Carmen Spalatu, Ionel Spalatu
Masinisti – Gheorghe Staicu, Nelu Ilie, Cristian Ghita, Aurelian Mihai
Cabiniere – Mita Voicu, Adriana Tudose
Vazut la Teatrul National din Timisoara, Sala 2, produs de Teatrul Maria Filotti din Braila
Cantareata cheala – Opinie LaTeatru.EU
Deseori ma intreb ce pricepe un spectator neavizat dintr-un spectacol de teatru. In cazul unor puneri in scena, te intrebi cum s-o vedea spectacolul prin ochii unuia care n-a citit textul. Care-l judeca doar pe baza a ce vede.
In cazul spectacolului Cantareata cheala, prima piesa scrisa de Eugen Ionesco, considerata cea mai celebra dintre ele, intrebarea corecta este: ce inteleg din spectacol cei care nu sunt familiarizati cu conceptul de “teatru absurd”? Teatrul ionescian trebuie privit altfel, este un teatru atipic. Deloc comod, deloc usor de inteles, deloc confortabil. Chiar daca, in esenta, Cantareata cheala este printre cele mai accesibile piese ionesciene.
De altfel, daca ne uitam la modul in care este folosita sintagma, abuziv, in contexte care n-au nicio legatura cu conceptul initial, ne dam seama cat de familiarizati sunt oamenii, inclusiv cei de teatru, cu teatrul absurd. Da, putem sa ne jucam cu anumite cuvinte, insa daca suntem oameni de teatru, amatori sau profesionisti, ar trebui sa avem grija sa nu generam confuzii. Un spectacol absurd ar trebui sa fie o sintagma de evitat atunci cand conceptul nu are legatura cu teatrul absurd.
Revenind la Cantareata cheala, ea este considerata a fi cea mai rigida piesa a lui Ionesco. O piesa pe care eu am citit-o, de mai multe ori chiar, chiar daca pana acum nu-i vazusem nicio punere in scena. Mi-am imaginat-o in multe feluri si de fiecare data constatam ca e greu de pus in scena. Asta desi, sa ne intelegem, citesc rar spre deloc dramaturgie, care mi se pare scrisa nu cu scopul de a fi citita, ci cu scopul de a fi jucata.
Drept urmare, nu ma pot pronunta nicicum comparativ, nu pot evalua montarea Teatrului Maria Filotti in functie de montari anterioare. Ceea ce, cumva, s-ar putea sa fie mai bine, caci spectatorul de rand din Braila nu stiu cat de interesat este cum a mai fost montata piesa la teatre bucurestene ori clujene.
Ma pot pronunta, insa, in ceea ce priveste fidelitatea fata de text. Fix cum ziceam mai sus, este o piesa destul de rigida, care, si in acest caz, respecta aproape ad-litteram.
As recomanda tuturor sa vada aceasta montare, aproape clasica, a textului Cantareata Cheala. As recomanda tuturor sa vada Eugen Ionesco. E drept, exista riscul sa nu inteleaga mare lucru, sa nu gaseasca cheia intelegerii. Dar din 10 spectatori care nu vor intelege din prima spectacolul, macar 5 se vor informa, vor citi si vor incerca sa-l priveasca cu alti ochi.