Casa dintre blocuri
de Radu Afrim
Scenograf decor: Anna Kupás
Designer de costume: Orsolya Moldován
Coregraf: Blanche Macaveiu
Regizor tehnic: Lehel Rigmányi
Asistent regie: Bea Fülöp
Video design: Samu Trucza
Sufleur: Katalin Tóth
Tradus de: László Sándor
Univers sonor: Radu Afrim
Sound design: Vince Oláh
Light design: Radu Afrim, István Ádám
Distributie:
Misi, un tanar de la casa de copii care isi petrece timpul in casa Both – László Rózsa
Both Etelka, pictorita amatoare, sora mai mica a Idei – Katalin Berekméri
Both Ida, pictorita amatoare, sora mai mare a lui Etelka – Erzsébet B. Fülöp
Both Karola, mama lor – Csaba László
Soós Kázmér, soldat austro-ungar – Balázs Varga
Horgos Csongor, un tip care invarte mici afaceri – László Zsolt Bartha
Cornel Paranciuc, padurar la ocolul silvic – Gábor Viola
Pataki Pythia, o amica clarvazatoare – Dorottya Nagy
Kónya Zsófi, fiica ginecologului Kónya Töhötöm – Szabó Fruzsina
Kerekes Ráhel, o femeie penticostala – Nóra Szabadi
Kerekes Benjámin, sotul ei – Botond Kovács
Csepel Erika, colega de clasa a lui Etelka, vanzatoare la magazinul de vopsele – Bea Fülöp
Karácsonyi Rocco, un baiat conceput de 23 august – Szabolcs Csíki
Adam, un copil barfitor – Roland-Ádám Csiki stud.
Spectacol vazut la Sala Mare a Teatrului National din Targu Mures in cadrul Festivalului de Teatru INTACT
Casa dintre blocuri – Opinie LaTeatru.EU
Nu stiu daca aveti vreo intamplare ori vreun om din copilarie care sa va fi ramas in minte, care sa va bantuie si in prezent.
Atunci cand localitatatea natala este diferita de localitatea in care locuiesti acum, lucrurile stau un pic diferit. Caci atunci cand te intorci pe meleagurile natale, iti amintesti fara sa vrei lucruri pe care le credeai uitate.
Pe Radu Afrim l-a bantuit imaginea a doua surori care pictau imaginile de pe cartile postale. Ele nu erau pictorite in adevaratul sens al cuvantului, insa traiau din picturile pe care le vindeau. Tablourile erau in sine un kitsch, insa interiorul casei, cu peretii umpluti pana la refuz de astfel de tablouri, arata decent. Surprinzator de bine.
Contradictiile din acea Casa dintre blocuri, respectiv din aceasta poveste, sunt mai multe. Aceasta casa urma sa fie daramata, buldozerul astepta “dupa blocuri” (cum ar zice BUG MAFIA), insa moartea vine inaintea buldozerului si distruge sufletul casei. Deci prima contradictie e una sugerata: sunt multe blocuri inalte care inconjoara o casa care se incapataneaza sa ramana in picioare.
O alta contradictie, un alt contrast, provine de la cel procedent, caci este intre interior si exterior. Interiorul este viu colorat, chiar daca este vecin cu kitsch-ul, in timp ce exterior este gri cenusiu, banal, plictisitor. Specific acelor vremuri. Un realism socialist gri, ca sa ma exprim usor sociologic.
Familia era formata dintr-o mama matusalemica de 93 de ani si de cele 2 fiice ale ei, ambele pictorite. Mama este tartora, este cea care, in mod paradoxal, dicteaza tonul. Chiar daca ea are nevoie de ingrijiri, chiar daca nu mai poate face nimic singura, vocea ei domina intreaga casa, E casa EI si toata lumea stie asta.
Demolarea casei incepe inca dinainte sa ajunga buldozerul acolo, chiar moartea ei darama de fapt prima caramida. Pe interior, casa de descompune, faptul ca in prezent casa nu mai exista parand ceva firesc.
Vorbele ei sunt iarasi contradictorii (v-am zis ca Afrim a construit aceasta poveste din contradictii): vorbele ei par lipsite de sens, sunt amuzante, insa parca nu-ti vine sa razi, totusi ele vin din gura unei intelectuale, din gura unei artiste. Daca privesti cateva minute spectacolul nu stii exact unde te afli: intr-o casa aristocrata, boema, sau intr-o casa de nebuni? intr-o casa a unor oameni cu bani sau in casa unora care-si duc viata de azi pe maine?
Inclusiv durata spectacolului este “contradictorie”: timpul trece extrem de repede, nu iti dai seama cand s-a dus, insa in mod obiectiv spectacolul dureaza 4 ore! Cand auzi inainte sa intri in sala ca urmeaza un spectacol de 4 ore te cam sperii. Cand ai iesit de la spectacol ti se pare insa ca timpul a zburat. Ca putea sa mai dureze inca cel putin 1 ora, nu te-ai fi suparat.
Intregul spectacol Casa dintre blocuri este in sine o contradictie: telenovela, umor facil, insa un acelasi timp spectacol amplu, profund, care face o radiografie excelenta a unei perioade dificile pentru tara noastra, dar si a unei familii pe care acum, in 2026, o caracterizam prin cuvinte gen “dubioasa”, “ciudata” ori, in romgleza, “creepy” ori “cringe”.
Ca sa intelegeti mai bine, voi da un exemplu didactic si unul culinar.
- Culinar vorbind, cand am auzit prima oara de combinatia “mustar cu miere” mi s-a facut pielea de gaina. Ma asteptam sa-mi displaca, sa-mi vina sa vomit. Insa am fost indeajuns de deschis sa doresc sa incerc, sa testez, combinatia devenind acum una clasica. La fel e si aici, in cazul spectacolului Casa dintre blocuri: este in aparenta un amestec interzis de ingrediente, insa rezultatul final este unul socant de bun.
- Stiu ca am mai dat exemplul acesta, dar ma repet: in facultatea de sociologie aveam 2 tipuri de profesori. Primul tip era reprezentat de profesorul care avea limbaj elevat, pretios, care-ti prezenta in cuvinte mari niste termeni banali. Celalalt tip era fix inversul: iti explica in cuvinte simple niste termeni complicati. Evident ca eu ii preferam pe cei din a doua categorie si-i dispretuiam pe primii. Radu Afrim este fix un profesor (chiar a fost profesor cativa ani) din a doua categorie: el a luat o perioada si o familie si ne-a prezentat-o … pe intelesul nostru. Scenografa Anna Kupás a reusit sa faca acelasi lucru si-n cazul decorului: a luat un element kitsch-os, un tablou, insa a reusit sa-l integreze intr-un tot unitar digerabil, cu sens, chiar atragator.
Per total, Casa dintre blocuri este un spectacol excelent, o adevarata bijuterie teatrala, o bijuterie formata din multe contradictii puse laolalta. Merita traita aceasta experienta. E drept, nu l-as revedea, pare tipul de experienta pe care trebuie sa o traiesti o singura data.