CLASA NOASTRA
de Tadeus Słobodzianek
Istorie în XIV ore
Dora (1920-1941): Tenki Dalma
Rysiek (1919-1942) : Simon Zoltán
Zygmunt (1918-1977): Görög László Jászai-Díjas
Menachem (1919-1975): Varga Zoltán Jászai-Díjas
Rachelka, Később Marianna (1920-2002): Máhr Ági Jászai-Díjas
Jakob Kac (1919-1941): Bodoky Márk
Heniek (1919-2001): Gáspár Tibor Jászai-Díjas
Zocha (1919-1985): Nádasy Erika
Wladek (1919-2001): Szatmári György
Abram (1920-2003): Keresztes Sándor
Violoncel: Márkos Albert
Violă: Szakács Sára
Traducere în limba maghiară: Pászt Patrícia
Decor: Horesnyi Balázs
Costume: Pilinyi Márta
Dramaturg: Ari-Nagy Barbara
Consultant literar: Réczei Tamás
Regizor tehnic: Lichtenstein Pál
Compozitor: Márkos Albert
Suleor: Fekete Zsolt
Asistent regie: Kriston Szabolcs
Regia: Béres Attila
Clasa noastra – Opinie LaTeatru.eu
Vazusem cu o zi in urma un spectacol, Avioane de hartie, jucat de adolescenti, de liceeni, viitori actori zic eu, si fusesem impresionat. Rolurile de adolescenti sunt interpretate cel mai bine de adolescenti.
Dupa o zi am mers sa vad Clasa noastra, o piesa poloneza pusa in scena de catre un teatru maghiar. Primul impact a fost surprinzator, ciudat: actori de toate varstele interpretau elevi de liceu, polonezi si evrei deopotriva. Primul meu gand a fost, in mod firesc, sa caut explicatia. Sa inteleg de ce, sa imi dau seama daca este sau nu intamplator.
Fara sa va zic explicatia, de care trebuie sa prindeti singuri, pe care mie mi-a soptit-o cineva la final, chiar nu ma prinsesem, va zic doar ca nimic nu e intamplator in acest spectacol. Regia este foarte minutioasa, fiecare element, fiecare amanunt, fiind bine gandit dinainte. Fiind ales cu grija. Mentionez aici, pe langa varsta actorilor, inca doua chestii care mi-au placut:
-
Scenele erau delimitate intre ele de clopotel. Practic, de fiecare data ti se amintea de unde a pornit totul. Cum s-au cunoscut acei oameni.
-
Mai este o alegere regizorala interesanta: fiecare personaj isi da cu var pe fata atunci cand moare. Asa ni se arata disparitia fiecarui personaj in parte.
Acum, desi trebuia sa incep cu asta, spectacolul este despre … dezbinare. Despre cum o comunitate si de fapt o tara a fost dezbinata. De rusi, de nemti (nazisti), de polonezii catolici fanatici, apoi iarasi de (comunistii) rusi. Noi vedem cum elevii unei clase, polonezi si evrei deopotriva, parcurg perioade grele ale vietii lor. Trebuie sa faca alegeri, fara sa putem afirma cu certitudine ca alegerea lor individuala a fost gresita. Ori, in unele cazuri, ca au avut cu adevarat de ales.
Exact ca in cazul spectacolului Poveste din Transilvania, putem spune ca altii au profitat de ura (deja existenta) dintre osmeni. Ei stiau ca acea ura, acele sentimente, exista, si le-au manipulat cum au dorit. Le-au exploatat in interesul propriu.
Din pacate sau din fericire, am vazut acest spectacol in plin referendum CpF. Iar combinatia geopolitica rezultata iti da fiori: o piesa poloneza pusa in scena de catre o companie de teatru maghiara evolueaza pe o scena de teatru din Romania. Ce au in comun cele 3 tari? Pai o alunecare din ce in ce mai accentuata spre dictatura, sub diverse forme, sub diverse pretexte.
Textul piesei Clasa noastra a mai fost pus in scena nu demult la Cluj. Nu am vazut acea montare, nu ma pot pronunta.
In final, cumva offtopic, ma gandeam cu cati fosti colegi de scoala si de liceu am mai tinut legatura si cat mai valoreaza acum faptul ca acum 10-15-20 de ani am fost colegi. Clasa noastra nu era, din pacate sau din fericire, atat de pestrita etnic ori confesional. Asta nu inseamna ca a fost mai unita. Ramane totusi o tema de reflectie.