Constantin – Teatrul National din Targu Mures – FEST-FDR 2020

Constantin
de Alexandru Popa
Regia: Tudor Lucanu
Scenograf: Cristina MILEA
Designer de costume: Cristina MILEA
Asistent Designer de Costume: Denisa BERCEANU
Asistent scenograf: Denisa BERCEANU
Compozitor: BOROS Csaba
Regizor tehnic: Teodora CRACIUN
Sufleur: Laura MOLDOVAN
Distributie:
Constantin Brancoveanu – Tudor Mihoc
Vacarescu – Richard Balint
Mustafa Aga – Costin Gavaza
Constantin II Brancoveanu – Theo Marton
Stefan Brancoveanu – Radu Anastas
Radu Brancoveanu – Cristian Iorga
Matei Brancoveanu – Alexandru-Andrei Chiran
Marica Brancoveanu – Monica Ristea
Anita Bals Brancoveanu – Ale Tifrea
Stefan Cantacuziono – Luchian Pantea
Sultanul Ahmed III – Csaba Ciugulitu
Soldat – Daniel Visan
Soldat – Tiberius Vasiniuc
Produs de Teatrul National din Targu Mures, vazut la Sala 2 a Teatrului National Mihai Eminescu din Timisoara in cadrul FEST-FDR 2020

Constantin – Opinie LaTeatru.EU

Ati auzit de Epopeea Nationala Cinematografica? In limbajul de astazi am putea spune ca pe vremuri comunistii romani au vrut sa ecranizeze istoria noastra, sa ecranizeze cartea de istorie, ca sa zic asa.

E drept, fiind vorba de un regim totalitar, ei au mizat pe anumite personaje si au ignorat altele. Au ignorat in mod evident monarhia romana, cu bunele si cu relele ei, axandu-se pe domnitorii medievali ai tarilor romane.

Totusi, unul dintre cei mai interesanti domnitori, ULTIMUL domnitor medieval, asa cum este el cunoscut, Constantin Brancoveanu, a fost ignorat. Motivul este evident: credinta lui, faptul ca a fost declarat (dupa Revolutie, in 1992) martir de catre BOR fiind cea mai buna dovada.

Problema cu Constantin Brancoveanu, de fapt farmecul sau, daca-mi este permisa exprimarea, este ca el nu a fost nicidecum un sfant. A mintit, a inselat, a furat, s-a crezut mai destept decat toti. Intr-un final toata lumea l-a vrut executat. Puteti cauta la istoricii nepartizani, veti vedea ca am dreptate (in Adevarul gasiti un articol comercial, cu titlu click-bait, dar destul de apropiat de adevar, pe aceasta tema).

Drept urmare mi-am pus deseori intrebarea cat de Sfant a fost cu adevarat Constantin Brancoveanu? O fapta de final sterge cu buretele intreaga lui viata? Macar Stefan cel Mare, nici el foarte sfant, a facut mai multe fapte bune pentru Cel de Sus.

Daca este sa analizam mai in profunzime situatia, stau si ma intreb daca ar trebui cu adevarat sa apreciem un tata care si-a pus credinta mai presus de familie… daca intr-adevar trebuie sa divinizam un parinte care si-a sacrificat familia in numele propriei credinte … Care este diferenta dintre Constantin Brancoveanu, care nu accepta sa-si schimbe credinta, si un sectant care nu accepta transfuzia de sange pentru el ori pentru un membru al familiei?

In plus, aceeasi biserica reneaga sinucigasii, ii urgiseste la marginea cimitirelor. Doar ca, vedeti voi, ceea ce a facut Constantin Brancoveanu, mai ales cel din spectacolul de teatru, mie-mi miroase a sinucidere. El nu mai avea nimic, el fusese umilit, i se luase tot ce avea, ar fi trait in mizerie, drept urmarare se agata de ultimul pai, de ultima sa bruma de demnitate. Da, mie-mi miroase a sinucidere, o sinucidere in grup, ritualica aproape, o sinucidere pe care, insa, biserica o apreciaza, o da exemplu.

Bineinteles ca spectacolul de teatru a vrut sa afirme altceva, bineinteles ca domnitorul Constantin Brancoveanu este aratat intr-o lumina mult mai pozitiva. Este absolut logic ca dramaturgul si regizorul sa se ataseze de personaj, sa tina cu al lor.

Eu, insa, nu voi putea aprecia niciodata un astfel de personaj si mi-as dori ca-n cartile de istorie sa fie discutat din toate unghiurile. In plus, conform standardelor noastre, un parinte nu ar trebui sa aiba dreptul sa decida, nici direct, nici indirect, asupra deciziilor copiilor sai, mai ales cand acestea sunt chestiuni de viata si de moarte. Conform standardelor actuale, Constantin Brancoveanu nu ar trebui sa fie un erou, un martir, ci un parinte degenerat, fanatic religios, care si-a sacrificat intreaga familie pentru habotnicia sa. Desi habotnicia l-a apucat la finalul vietii, nedand pana atunci vreun semn ca ar fi o persoana foarte religioasa.

Nu intamplator l-am adus pe Constantin Brancoveanu in zilele noastre, caci asta a facut si regizorul spectacolului: telefoane mobile de ultima generatie, jocuri VR, televiziune, totul ca si cum ele au fost descoperite acum cateva sute de ani. De fapt, artificiul, exercitiul de imaginatie, a fost in sens invers de cum suntem noi obisnuiti: de obicei scriitorii, scenaristii de film si dramaturgii ofera lumi in care istoria a fost un pic schimbata, de pilda cum ar arata anul 2020 daca nazismul nu ar fi pierdut razboiul. Ori, cum ar fi in cazul acesta, cum ar arata Romania in 2020 daca Imperiul Otoman inca ar exista.

Trebuie, insa, sa mai subliniez o chestie: prezenta telefoanelor mobile si a limbajului cotidian al zilelor noastre contrasteaza flagrant cu personajele si cu actiunile lor. Pe scurt, prin alaturarea lor ne dam seama ca ar fi fost imposibil ca aceasta tehnologie sa se fi descoperit pe atunci, acestea fiind produsul unor societati mult mai avansate. O societate inapoiata nu va putea produce niciodata asa ceva, o societate nu va putea fi medievala politic si avansata tehnologic. De fapt, acesta este unul dintre meritele spectacolului: ne traduce, in limbajul actual, situatia de atunci, reusind sa scoata in evidenta in mod eficient anumite aspecte.

Mergeti sa vedeti spectacolul Constantin, mergeti sa-l vedeti pe Sultanul Cocalar, mergeti pentru a auzi un monolog fabulos de final al domnitorului, mergeti sa auziti unul dintre cele mai interesante eseuri vorbite despre fericire (indiferent daca sunteti sau nu de acord cu el), mergeti sa vedeti un spectacol jucat exceptional… Mergeti sa vedeti Constantin si incercati sa va puneti in locul lui. Nu va pun sa spuneti cu voce tare, SA IMI spuneti, ce decizie ati lua, ci doar va indemn sa reflectati. Apoi sa va ganditi in ce masura il mai apreciati pe Constantin Brancoveanu.

Iar la final trebuie sa va fac o marturisire: in timpul spectacolului mi s-a facut de cateva ori #PieleaDeGaina, am empatizat cu personajul care era extrem de bine jucat, mai-mai sa plang. Insa la final de tot, dupa ce a trecut emotia, mi-am dat seama cat de gresit a actionat Constantin Brancoveanu. Doar ca inca nu pot spune ca in acel context, in acea incarcatura emotionala, ar fi putut lua cineva decizia cu adevarat corecta. Nu ca in viata ar exista vreodata o decizie 100% corecta.

ps: Legat de artificiul aducerii tehnologiei in acele timpuri, recunosc ca-n primele momente paream revoltat. Cum adica, atunci cand vine trimisul Sultanului tu-ti faci Selfie cu el? Apoi mi-am dat seama ca acele mici artificii fac spectacolul Constantin cu adevarat memorabil 🙂