Craciunul Presedintelui – Teatrul Anton Pann din Ramnicu Valcea

Craciunul Presedintelui de Pascal Bruckner
Regia: Chris Simion-Mercurian
Decor: Mirela Traistaru
Costume: Iolanda Mutu Jr
Coregrafie: Ioana Marchidan
Ilustrație muzicală: Chris Simion-Mercurian
Distributie:
Presedintele: Tavi Costin
Majordomul mut: Marian Ralea/Alexandru Beteringhe
Frizerul: Andrei Catalin
Sotia Frizerului: Denisse Moise
Ministrii: Dan Pughineanu

Craciunul Presedintelui – Opinie LaTeatru.EU

Una dintre cele mai misto zicale despre teatru spune ca desi piesa este aceeasi, fiecare spectacol este unic. Daca la filme nu inteleg de ce oamenii ar da bani sa vada avanpremierele, va rula acelasi film si peste o zi, trei zile ori doua saptamani, in cazul spectacolelor fiecare reprezentatie este unica in felul sau.

In cazul meu, recunosc ca am fost norocos sa vad o reprezentatie la care a fost prezent autorul piesei, scriitorul Pascal Bruckner. Nu stiu daca cineva i-a tradus, in timp real, replicile actorilor sau el s-a bazat pur si simplu pe repetitiile la care inteleg ca a fost prezent, stiu, insa, ca in multe momente, in cele cheie, mi-am intors privirea catre acesta. Din pacate, poate si pentru ca intorceam capul cu intarziere (si nici nu statea foarte aproape de mine), nu am vazut nicio reactie speciala. Parea ca este foarte concentrat si deopotriva extrem de patruns (poate si emotionat) de importanta momentului.

Nu stiu ce au simtit actorii, daca pentru ei cele 2 reprezentatii in prezenta autorului, avanpremiera si premiera, au insemnat ceva special, daca au jucat altfel, diferit, asa ca va pot spune doar ce am simtit eu: am simtit o incarcatura speciala. Simteam ca nu asist la un spectacol normal, obisnuit, ci la unul special, unic. Dar, fiecare spectacol este unic, asta spune celebrul dicton teatral, fix din acest motiv teatrul este frumos, insa, cu toate acestea, unele spectacole se pot dovedi mai importante, mai relevante, memorabile.

Povestea, caci si ea a contribuit la unicitatea momentului, este fascinanta: un presedinte (nu se spune in mod direct ca al Frantei) este singur cu majordomul sau mut in Palatul Prezidential, drept urmare isi cheama de urgenta frizerul. Ceea ce initial parea a fi o chemare pentru prestarea de urgenta a unui serviciu se transforma intr-o rapire in toata regula. Presedintele, desi ales democratic si aparent iubit de catre popor, devine treptat un dictator absurd si nebun. De altfel, referirile la ideea de dictator sunt destul de directe spre final.

Pentru ca va spuneam la inceput ca nu se precizeaza al cui este Presedintele, ne gandim cu toti ca ar trebui sa fie al Frantei, caci autorul este francez. Cu toate astea, piesa a fost inspirata, se pare, de presedintele Sloveniei, in fapt de Craciunul pe care Pascal Bruckner l-a petrecut la resedinta sefului micutului stat european. Partea interesanta, insa, abia acum urmeaza: fidel principiului meu, de a ma pune in pielea personajelor, de a ma imagina acolo, in spectacol, in acest caz mi-am pus problema cum ar fi daca #pebune presedintele meu ar fi precum cel din spectacol. Din pacate, in unele privinte chiar este asa.

Din pacate, presedintele meu este unul incompetent, care nici el nu intelege de ce este inca iubit de popor si care risca, de fapt noi riscam mai mult decat el, sa fie reales. Care, cel mai probabil, va fi reales. Din aceleasi motive, atat in realitatea noastra autohtona, cat si in spectacol.

Mi-am dat seama, vazand spectacolul, ca marele nostru noroc, la modul sincer, este ca suntem o tara mica si neimportanta. Ma rog, nu stiu exact cat de mica suntem, dar neimportanta e clar ca suntem. Norocul nostru este ca el, presedintele, actualul ori viitorul, nu este nevoit sa ia decizii cruciale. Nu depinde de el vreun razboi pe acest mapamond. Caci, daca s-ar intampla asta, ar fi vai si amar atat de noi, cat si de amaratii ceilalti, oricare ar fi acestia. Vedeti exact in spectacol cum sta treaba cu razboiul.

Alte referiri politice vor putea fi observate de catre cei care cunosc (mai) bine viata politica franceza. Mai mentionez un singur lucru: in momentul scrierii textului, presedintele Frantei era Francois Hollande.

Trecand peste latura politica, pe care va sfatuiesc sa n-o ignorati, fiind vorba de o piesa eminamente politica, nu pot sa nu remarc jocul excelent al actorilor. Eu am avut ocazia sa-l vad pe Marian Ralea in rolul majordomului mut, lucru care m-a bucurat enorm, amintindu-mi, bineinteles, de copilaria mea Abracadabranta.

Nu ca ceilalti actori ar fi fost mai prejos. Presedintele Tavi Costin, actor si director al Teatrului Anton Pann (cel mai tanar director de teatru din tara), a fost o revelatie pentru mine. Pe Denisse o stiam deja din celalalt spectacol vazut la teatrul valcea, Fata din Masinarie. In spectacolul regizat de Chris Simion, Denisse are un rol mai micut, dar la fel de intens si de convingator. M-a surprins, insa, cu noua sa frizura, una demna de o … sotie de frizer 🙂

Iar ministrii, dragutii de ei, erau, daca va puteti imagina, mai incompetenti decat titularii portofoliilor din cabinetul Dancila. Doar in teatrul absurd se poate asa ceva, stiu 🙂

Mergeti sa vedeti, daca aveti ocazia, Craciunul Presedintelui. Mergeti sa vedeti, pe cat posibil, si teatrul provincial. Termenul nu este deloc peiorativ. Dimpotriva, ar zice unii. In provincie, la multe teatre, gasiti adevarate bijuterii. Prejudecatile conform carora teatrele din provincie ar fi inferioare calitativ ar trebui sa dispara.

Piesa de teatru Craciunul Presedintelui (tradusa initial, de catre Doru Mares, cu titlul de Craciun la Palat) a aparut in Romania la Editura Trei, alaturi de o alta piesa a autorului francez, Ce doreste domnul?, piesa care da si titlul cartii. Cartea se mai gaseste si la Cartepedia, Elefant, Libris, Carturesti ori Diverta.

E drept, o reprezentatie mult mai intensa ar fi fost (si ar fi) una care sa se joace fix in ziua de Craciun. Craciunul Presedintelui, in ziua de Craciun, la Palatul Prezidential. Cum ar suna? Eu, unul, as merge la asa ceva oricat ar costa biletul 🙂