Cui i-e frica de Virginia Wolf – Teatrul Odeon

Cui i-e frica de Virginia Wolf
de Edward Albee
regia Alexandru Mazgareanu
Decorul: Andrada Chiriac
Costumele: Alexandra Mazgareanu
Muzica: Alexandru Suciu
Light design: Cristian Niculescu
Traducerea: Ionut Grama
Distributie:
Martha – Carmen Tanase
George – Adrian Titieni
Honey – Ioana Marcoiu
Nick – Silvian Valcu
Vazuta in Sala Majestic a Teatrului Odeon

Cui i-e frica de Virginia Wolf – Opinie LaTeatru.EU

Desi textul este celebru, aproape clasic, fiind scris in anii 60 (1962 fiind anul cu exactitate) de Edward Albee, avand parte si de o ecranizare la fel de celebra, la noi a patruns cumva dubios: in 2007 o promotie a UNATC l-a jucat ca spectacol de licenta, traducerea fiind facuta de unul dintre actori (Ionut Grama). Spectacolul a ramas in repertoriul Teatrului Godot pana cand acesta s-a inchis si a parasit centrul istoric al capitalei.

L-am vazut la vremea lui, ma rog, nu in 2007, ci candva prin 2015, fiind considerat un fel de spectacol-emblema, etalon, al acestui teatru. Un Teatru independent, studentesc, devenit reper atat pentru teatrul in sine, cat si pentru actorii care-l jucau. Merita sa-i pomenesc: Mariana Camarasan si Alexandra Penciuc erau regizoarele, iar distributia era formata din Florina Gleznea, Ionut Grama, Sanziana Nicola si Emil Mandanac.

Cand l-am vazut in repertoriul Teatrului Odeon si, mai ales, cand i-am vazut numele lui Ionut Grama (ca traducator), nu am putut sa NU ma gandesc la celebra adaptare “studenteasca”. Desi il vazusem de mult timp, simpla citire a titlului mi-a starnit un val de amintiri. Au revenit in minte, parca proaspete, imagini din acel spectacol.

Fara sa iau in vreun din merite, trebuie sa va spun acum un lucru cumva neasteptat: adaptarea aceasta de la Odeon este MULT mai buna. Motivele sunt in numar de 2: Carmen Tanase si Adrian Titieni.

Vorbesc la modul cel mai serios. Cunosc ideea de conventie teatrala, inteleg ideea de metafora, inteleg si accept multe, insa unele roluri sunt facute parca pentru actori mai tineri, in timp ce altele sunt facute pentru actori mai in varsta. Oricum i-ai imbraca si oricat machiaj le-ai aplica, Martha si George TREBUIE interpretati de actori mai in varsta. Putem gasi o tona de exemple contrare, de personaje ce pot fi jucate doar de actori tineri.

Despre Adrian Titieni tocmai scrisesem zilele trecute. Zisesem ca l-am vazut prea rar pe scena de teatru pentru a ma pronunta in privinta lui. L-am vazut recent in Steaua fara nume, dar il vazusem mai demult si in spectacolul O spovedanie (de la Godot). Daca primele 2 dati mi s-a parut foarte bun, de aceasta data trebuie sa folosesc superlative: excelent, fabulos, aproape perfect.

Vazandu-l profesor de istorie, mi-am amintit de filmul Otto Barbarul, acolo unde joaca rolul tatalui lui Otto, profesor de istorie la scoala unde invata fiul sau. Nu zic ca rolul sau din acel film a fost rau, dimpotriva, insa parca pe platourile de filmare joaca cu frana de mana trasa. Pe scena de teatru, atat cat l-am vazut eu, pare ca se dezlantuie, pare a se simti in largul sau.

Pe Carmen Tanase nu o vazusem pe scena decat intr-un singur spectacol: in comedia Eu dau banu’ eu dau ora exacta a companiei independente Teatrul Principal. Fara sa fi avut o parere proasta despre ea pana acum, pot spune ca pentru mine a fost o relevatie. Interpretarea din Cui i-e frica de Virginia Wolf mi s-a parut dintr-o cu totul alta liga. Evident, si rolul o avantaja, parea a fi in largul ei, a avea varsta PERFECTA pentru acest personaj. A reusit sa evolueze MAI BINE decat Adrian Titieni. Parea ca intre ei este o intrecere, care interpreteaza mai bine. Intrecere pe care, la fotografie, a castigat-o Carmen Tanase.

Povestea, daca nu o stiti deja, este in felul urmator: gazdele Martha si George urmeaza sa ii primeasca in vizita, la 2 noaptea, pe Nick si Honey. George este profesor la catedra de istorie a universitatii din oras (un oras obscur american, cu o universitate relativ nou-infiintata, un fel de Targoviste la noi, daca am inteles bine), iar Martha este fata rectorului. Nick este la catedra de biologie din cadrul aceleiasi universitati, asa ca ea nu poate refuza nici invitatia si nici jocurile dubioase la care este supus de gazde.

Pentru a intelege pe deplin toate intelesurile din spectacol, trebuie tinut cont de urmatoarele aspecte:

1. Cine a fost Virginia Wolf. Este esentiala personalitatea acesteia pentru a intelege referirile. Cui i-e frica de Virginia Wolf inseamna, de fapt, cui i-e frica de realitate.
2. Actiunea povestii se desfasoara in anii 20 ai secolului trecut. Atunci cand vedem montari recente, cum este aceasta a Odeonului bucurestean, vedem montari usor adaptate, aproape atemporale. Pe parcursul spectacolului nu vedem tehnica moderna, nici telefoane fixe, nici telefoane mobile, nici macar vreun televizor, insa nu vedem nici vreun obiect, vestimentar sau nu, care sa ne duca cu gandul la acea perioada. Practic, actiunea se poate petrece oricand, chiar daca noi trebuie sa tinem cont de faptul ca ea a fost scrisa initial pentru acea perioada. Cum ar arata o Cui i-e frica de Virginia Wolf care se petrece in anii 20 ai acestui secol nu stiu sa va spun. Insa pot fi de acord cu regizorul: tehnica moderna nu ajuta si mai mult incomoda. Asa ca fara ea, sa ne putem concentra la personaje, la jocul lor scenic si la replici, ne-a fost mult mai bine.
3. Trebuie sa fiti foarte atenti la ocupatiile celor 2 profesori masculi: unul era de istorie, care traia in trecut, dar care in trecut fiind reusea sa influenteze indeajuns de mult prezentul, in timp ce al doilea, biolog fiind, traia in prezent cu gandul la viitor. Apropo, foarte bune si interpretarile celorlalti 2 actori, Ioana Marcoiu si Silvian Valcu (mai ales acesta din urma, foarte STAPAN pe rolul sau extrem de greu). Daca omiteti SPECIALIZARILE celor 2 si va ganditi doar la ocupatia de baza a lor, PROFESOR UNIVERSITAR, ratati esentialul.

Spectacolul Cui i-e frica de Virginia Wolf dureaza in jur de 2 ore, dar este atat de intens si atat de plin de twisturi incat nu simtiti cand trece cele 2 ore, chiar daca nu este nicio pauza. De fapt, fix din acest motiv spectacolul pare atat de bun, de intens: o pauza te-ar scoate din ritm, din atmosfera, ar rupe filmul si apoi cu greu te-ai putea reintegra acolo.

Cui i-e frica de Virginia Wolf se joaca din 2021 la Teatrul Odeon, fiind una dintre primele premiere OFFLINE ale teatrului din pandemie. Desi a fost conceput intr-o perioada speciala, dificila, nu are absolut nicio referire la situatia actuala, nici macar o glumita despre o boala, despre o gripa. Daca va rezista 10 ani si-l vom vedea in 2032, s-ar putea sa nu ne mai amintim ca a fost facut in pandemie. Textul e mult prea bine scris pentru a-l modifica aiurea.

Nu pot sa inchei fara sa fac o ultima precizare: la spectacolul Cui i-e frica de Virginia Wolf am vazut o sala plina si nicio masca. Deci nu stiu Cui i-e frica de Virginia Wolf, dar stiu ca nimanui nu parea sa-i fie frica de COVID 19. Am scris asta pentru ca, peste ani, sa tin minte ca acesta este PRIMUL spectacol dupa mult timp in care nu am vazut nicio masca in sala. Daca or fi fost si nu le-am vazut eu e ca si cum nu ar fi existat, ca sa zic asa.

Mergeti sa vedeti Cui i-e frica de Virginia Wolf, o montare excelenta a Teatrului Odeon. In acest spectacol exceleaza Carmen Tanase si joaca excelent Adrian Titieni, fara ca ceilalti 2 colegi de scena a acestora sa dezamageasca in vreun fel.

ps: In spectacolul Cui i-e frica de Virginia Wolf exceleaza Carmen Tanase. Daca ma credeti pe cuvant in aceasta privinta, ati putea sa-mi ascultati si urmatorul sfat: ignorati opiniile politice ale actorilor si mergeti sa-i vedeti acolo unde exceleaza ei, adica in salile de teatru. Indiferent care este parerea voastra despre vaccinuri, masti, COVID si partidele politice, daca sunteti iubitori de teatru ar trebui s-o apreciati PE ACTRITA Carmen Tanase. Eu, unul, ii apreciez in egala masura atat pe ea, cat si pe Marius Manole (situat, politic vorbind, de cealalta parte a baricadei).