D’ale Carnavalului – Teatrul Masca

D’ale Carnavalului dupa Ion Luca Caragiale
Distribuția:
Iancu Pampon – Sorin Dinculescu
Didina Mazu – Alina Craita
Mita Baston – Cristina Panait
Mache Razachescu, ce-i mai zice si Crăcănel – Valentin Mihalache
Nae Girimea – Madalin Mladinovici
Cantareata – Dora Iftode
Fifina – Sonia Kalman
Luiza – Cristina Albisoru
Catindatul -Andrei Gurlui
Iordache – Alexandru Cruceru
Lampagiul – Laura Dumitrașcu-Duica
Safta – Vera Bratfălean
Ipistatul – Alexandru Iordache
si
Efimita – Anamaria Pislaru
Conu’ Leonida – Mihai Mălaimare
Realizatori:
Scenariul, songuri și regia – Mihai Malaimare
Scenografia – Sanda Mitache
Muzica – Răzvan Alexandru Diaconu
Corepetitoare – Ana Dubyk
Vazut in Sala Mare a Teatrului Masca (stagiunea de interior)

D’ale Carnavalului – Opinie LaTeatru.EU

V-am spus de atatea ori ca imi este foarte greu sa scriu despre spectacolele Teatrului Masca. Este o reala placere sa le urmaresti, te bucuri de ele, este destul de dificil (pentru multi) sa le inteleaga, dar este o munca inzecit mai grea sa scrii despre ele.

De aceasta data am rugat-o pe amica mea Victoria Baltag, regizoare (de film si nu de teatru) sa scrie cateva randuri despre D’ale Carnavalului. La final, revin cu doua completari absolut necesare. Asadar:

Si cum  1% din populatia Globului detine cat cat noi toti ceilalti la un loc, ma intreb ce facem noi, celialti 99 de procente?

Categoric, mintea omului este in continuare o enigma si un potential inimaginabil de a face lucruri extraordinare. Bun, daca potentialul exista, cum reusim sa ne antrenam pentru a deveni proactivi?

Trebuie sa vrem.

Si daca vrem sa incetam sa ne mai uitam la programe ieftine calitativ, creatorii de entertainment o sa fie provocati sa se ocupe de lucruri  care sa ne antreneze mintea.

Iata cum,  meditand la aceste aspecte,  la invitatia lui Emil, ajung intr-o dupa -amiaza de toamna tarzie la sala Teatrului Masca.

Dar tu, cititorule drag, tu cand ai fost ultima oara la teatru si ce ai vazut? Si mai mult decat atat, cat timp ti-a luat sa citesti despre piesa pe care o vei vedea pusa in spectacol? Pai da, cultura si educatia nu vin natural, este necesar un efort pentru a le intelege. Parca undeva, pe unul dintre blogurile lui, scria Emil : citeste-mi-l sau ramai prost! Pai asta spuneam si eu dar cu alte cuvinte (sic)!

Personal, sunt incantata de spectacolele  care te provoaca sa-ti amintesti, sa analizezi, sa-ti pui intrebari.

La ‘’D’ale Carnavalului’’ de Ion Luca Caragiale, in regia lui Mihai Malaimare, este imperios necesar sa faci niscaiva documentare inainte de spectacol.  Cum, nu vrei? Pai oare vei intelege tu cele doua ore de teatru aproape mut, cu personaje hiperbolizate si adaptate din commedia dell’ arte, cu simbolism, pantomima, intrari de muzical, decor stilizat si lumini in culori mistice?

Vei spune poate simplu ca in acest caz declini invitatia la acest spectacol. E prea mult pentru tine, tu mergi sa te relaxezi, nu sa gandesti. Prea bine. Revin la postarea lui Emil despre citit si la cei 1% din populatia Globului.

Asadar, eu am mers la un spectacol destept (adica treaz 😊), care necesita documentare si un minim efort pentru a-l intelege.  Felicitarile mele echipei, actorilor si  in special regizorului care, in dorinta lui nestavilita de a monta o tragedie, o meditatie, o suferinta, se lasa in voia hazardului si pune in scena, iarasi, o comedie… dar ce comedie!!!

Imbinarea  acestei piese autohtone romanesti scrisa pe la 1885 cu stilul teatrului italian dezvoltat inca din secolul XVI (commedia dell arte), adaugand  note moderne de improvizatie, pantomima, muzica si culori, jocuri de rol folosind sunete,  gesturi hiperbolizate si accente de decor stilizat,  toate la un loc au creat o atmosfera noua in lumea teatrului romanesc de secol xx.

‘’…….dar comedia este o dezlantuire, o forma de energie pozitiva si, mai ales, una de interactiune umana profunda. In spectacol, comedia se naste din cooperarea dintre actor si regizor.Gestul creator al actorului il naste le cel al regizorului si invers, intr-un fel de carusel care merge cand in sensul acelor de ceasornic, cand invers, fara vreo logica anume, ba, as zice , eventual dupa una alterata. Si iata sintagma ‘’alterarea realitatii’’, care nu este altceva decat balciul, carnavalul. O lume inversa, o lume in care haosul este domnitor si initiator al tuturor gandurilor, cuvintelor si gesturilor posibile, o sarambada a lucrurilor anapoda care starnesc un ras eliberator. Toate personajele sunt cuprinse de aceasta stare speciala si absolut toate cauta un anume echilibru in noua realitate, aceea in care masca face parte din chiar machiajul cotodian. Care ar fi acel punct care sa faca lumea mai dreapta, mai sigura, mai demna de trait? Iubirea! Dezlantuirea sexuala este calea, navala sentimentelor exprimate deslusit este solutia. (….)’’ – Mihai Malaimre in foiletonul spectacolului.

Un singur lucru mai vreau sa adaug: acest D’ale Carnavalului mi-a adus aminte de un spectacol mai vechi de-al Teatrului Masca, O scrisoare pierduta jucata in acelasi stil Masca. Undeva prin Herastrau, in cadrul Festivalului Statuilor Vivante, s-a jucat acel spectacol minunat de pantonima, iar eu, desi stateam in picioare, priveam fascinat la el. Intre timp am mai vazut spectacole Masca (teatru care se axeaza, de cativa ani, exclusiv pe spectacole de genul, creionandu-si un stil propriu, unic in peisajul teatral autohton), insa niciunul, parca, precum cele 2. Motiv pentru care imi permit sa trag urmatoarea concluzie: stilul Caragiale se potriveste perfect stilului Masca.

Desi pare paradoxal, caci opera lui Caragiale contine dialoguri delicioase, extrem de pertinente, Teatrul Masca reuseste sa transpuna acele dialoguri prin pantonima. Un exercitiu cu atat mai greu, insa reusita, in cazul in care ea apare, este cu atat mai savuroasa.

D’ale Carnavalului este cel mai bun spectacol vazut de mine la Masca si cea mai buna punerere in scena a unei piese scrise de Caragiale. Sper ca vor mai urma si altele la Masca.