De la Caragiale la Salom Alehem – Teatrul Evreiesc de Stat

De la Caragiale la Salom Alehem - Teatrul Evreiesc de Stat AFIS

De la Caragiale la Salom Alehem
dupa texte de Ion Luca Caragiale & Salom Alehem
Regie colectiva
Dramatizarea: Edith Negulici
Scenografia: Adina Mastalier
Ilustratia muzicala: Florea Cirstea
Proiectia video si fotografii: Oana Monica Nae
Distributie:
Ion Luca Caragiale: Neculai Predica
Șalom Alehem: Mircea Drimbareanu
Tincuta, Tanti Mita: Viorica Bantas
Mandica: Alina Tomi
Spiridon, Motl, Goe: Andrei Miercure
Mita, Ea, Mamita: Arabela Neazi
El: Veaceslav Grosu
Veta: Maia Morgenstern
Chiriac: Mircea Dragoman
Mam’mare: Dorina Păunescu
Rica: Darius Daradici
Sotia: Mirela Nicolau
Sotul: Mihai Ciuca
Calatorul I: Neculai Predica
Calatorul II: Nicolae Calugarita
Conductorul, Ospatarul: Nicolae Botezatu
Mihai Eminescu: Darius Daradici / Mircea Dragoman
Cu participarea TES ORCHESTRA:
Clape, acordeon: Bogdan Lifsin
Vioara: Rodica Gancea
Vioara: Feras Sarmini
Violoncel: Sergiu Marin
Clarinet: Mihai Pintenaru
Percutie: Radu Gheorghe

De la Caragiale la Salom Alehem - Teatrul Evreiesc de Stat

De la Caragiale la Salom Alehem – Opinie LaTeatru.EU

 

Spectacolul De la Caragiale la Salom Alehem, din mai multe motive, mi-a adus aminte de scoala. Nu este ceva de rau, nu va temeti, insa din multe motive mi-am adus aminte de scoala, liceu si facultate.

In primul rand, orice montare a operei lui Caragiale imi aduce aminte de scoala. In cazul multor opere, scoala a reusit sa le strice, sa le faca praf, sa le faca nefrecventabile. Cel mai bun exemplu, in cazul meu, este La Tiganci, o nuvela oribila, plina de simboluri greu accesibile unui elev de liceu, dar de-a dreptul delicioasa pusa in scena. Din fericire, opera lui Caragiale este mult prea buna, omul a fost “mult prea genial” (stiu ca exprimarea este gresita gramatical si ca ORICARE dintre profesoarele mele de limba romana pe care le-am avut m-ar corecta, dar fix din acest motiv am scris-o) pentru a putea fi stricat. Caragiale era delicios chiar si schingiuit de scoala romaneasca.

In al doilea rand, o comparatie intre 2 autori aparent diferiti este o tema pe care elevii o au de facut extrem de des. Ma rog, asta daca vorbim de limba romana. Comparatiile, unele absurde, se cereau la multe alte discipline. De pilda, pentru admiterea la facultatea de psihologie se cerea an de an (habar n-am daca acum se mai cere) compararea a doua procese cognitive, de cele mai multe ori diferite. Radical diferite. Deci, cumva, IDEEA spectacolului este una scolareasca. Cine l-a gandit asa cu siguranta a fost educat corespunzator de scoala romaneasca (unele idei tembele ale scolii romanesti se pot transforma in ceva pozitiv; din pacate, foarte putine dintre ele).

Nu in ultimul rand, prezenta lui Mihai Eminescu in acest spectacol mi-a starnit amintiri neplacute. Pentru mine, Eminescu in special, dar si poezia la modul general au fost adevarate spaime. Problema mea vizavi de Eminescu era legata de faptul ca absolut toate profele mele de romana din generala si liceu (am avut una singura in scoala generala, plus doua de meditatie, si 3 in liceu) il idolatrizau. Nu puteai sa spui nimic de rau despre el. Era un fel de Dumnezeu al poeziei. Care poezie, in mod logic, imi displacea profund. Cu cat auzeam mai multe laude, cu atat il dispretuiam mai mult. In spectacolele de teatru il intalnesc rar, daca as stii ca exista riscul sa-l intalnesc mai des cred ca as renunta sa mai merg la teatru.

Partea buna in cazul spectacolelor care-mi aduc aminte de scoala, caci este intotdeauna si o parte buna, este ca ma fac sa ma simt tanar, vesnic verde. Daca spectacolul este si comedie, starea de bine se accentueaza: si tanar, si vesel, si plin de viata. Perfect.

Sa ma intorc, totusi, la spectacolul De la Caragiale la Salom Alehem. Introducerea este, ca de obicei, prea lunga.

Asadar, montari dupa Caragiale am tot vazut, fie dupa o singura piesa, fie diverse colaje ori acumulari de personaje caragialiene (precum Oglinda Neagra de la Nottara). De Salom Alehem, insa, nu stiam nimic. Absolut nimic: nicio piesa de-a lui, niciun personaj.

Urma sa vad, deci, o comparatie intre un dramaturg pe care-l stiam foarte bine si unul pe care nu-l stiam deloc. Nu pot, deci, sa corectez eventualele exagerari. Nu sunt in masura s-o fac.

Insa spectacolul De la Caragiale la Salom Alehem mi-a aratat ca exista multe asemanari intre temele si personajele celor 2. Evident, un mare merit il are faptul ca au trait aproximativ in aceeasi perioada.

Nu pot, deci, comenta personajele idis ale autorului evreu, insa pot sublinia dialogurile savuroase dintre persoanejele care ii interpreteaza pe cei doi mari dramaturgi. Pot, de asemenea, aprecia montarile fugitive, dar extrem de inspirate, ale catorva opere importante ale lui Caragiale (Domnul Goe si O noapte furtunoasa), la fel cum pot aprecia si episodicul personaj … Mihai Eminescu. Daca-l dispretuiesc pe poetul Mihai Eminescu, pentru modul in care este idolatrizat de scoala romaneasca (idolatrie care, in cazul meu, a continuat si la facultate, unde am dat de profesori care-l considerau … un mare sociolog, idolatrizandu-i nu doar poeziile, ci si opera sa publicistica), nu inseamna ca nu pot aprecia o interpretare buna a sa.

Nu in ultimul rand, mi-a placut atmosfera generala a spectacolului. Daca-n multe montari dupa Caragiale era o atmosfera cumva serioasa, personajele caricaturizate se luau in serios, de aceasta data totul parea setat cap-coada pe comedie. Domnul Goe era un demn personaj de comedie, unul cu iz de Hollywood asa, iar Rica Venturiano era un amestec mix intre personaj de Caragiale si un personaj de comedie frantuzeasca. Nu stiu de ce, insa Noaptea Furtunoasa pusa fugitiv in scena in cadrul acestui spectacol ma ducea cu gandul la seria de filme cu Jandarmii, cu Loius de Funes in rolul principal.

V-am dat destule motive sa vedeti De la Caragiale la Salom Alehem? Daca nu, va mai dau unul: se joaca rar. E o pasare rara, o comoara pe care cand o vezi (in program) nu trebuie s-o ratezi.

ps: Daca articolul acesta, despre spectacolul De la Caragiale la Salom Alehem, vi se pare foarte neserios, sa stiti ca aceasta a fost intentia. Daca eu am ras cu gura pana la urechi cand l-am vazut, zic ca voi sa radeti macar cand cititi acest articol. Daca aveti noroc si-l prindeti in program, veti rade a doua oara cand il veti vedea. Si a treia oara cand il veti revedea … Si a patra oara …

One thought on “De la Caragiale la Salom Alehem – Teatrul Evreiesc de Stat”

Leave a Reply

%d bloggers like this: