Dependenta de oameni. Teatru online.

Dependenta de oameni. Teatru online.

Dependenta de oameni este, din punctul meu de vedere, fireasca. Omul este, intai si intai, o fiinta sociala, asta insemnand ca majoritatea oamenilor se vor simti cel mai bine in preajma altor oameni. Faptul ca in perioada asta multi oameni resimt iesirile, intalnirile cu alti semeni, este un lucru cat se poate de firesc.

Dependenta de oameni nu inseamna ca trebuie sa te bagi in relatii nocive, toxice. Nu inseamna ca trebuie sa te dai cu curu’ de pamant sa nu te prinda ziua de maine singura. Nu. Nicidecum.

Dependenta de oameni inseamna nevoia de a socializa si de a simti prezenta altor oameni. Cel mai pregnant (cititi, va rog, acest cuvant in limba romana si nu in engleza) am simtit-o in cazul teatrului. Pana sa ajung la acest exemplu, caci in fond sunt pe un blog de teatru, vreau sa va ganditi la urmatoarele 3 situatii:

  • Taxiurile fara sofer, pe care multi le doresc, ar putea ajunge candva si la noi. Va imaginati cum ar fi sa va asezati in dreapta sau in spate si pur si simplu sa stati intr-o masina goala timp de jumatate de ora? Pentru mine, cel mai misto lucru la mersul cu taxiul (clasic sau alternativ, ride-sharing) este discutia cu soferul, mai ales cand e vorba de orase de provincie. Iei primul puls al orasului din taxi.
  • Magazinele fara vanzatori. Nu-i invidiez nicidecum pe vanzatori, mai ales in perioada asta, dar sincer nu mi-as dori sa ma duc la un magazin in care nu se afla niciun om. Cunosc persoane, unele batrane, altele mai putin batrane, care prefera magazinele mici, de cartier, unde exista o minima interactiune cu vanzatorul. Bine, preferinta este datorata si usorului nationalism al acestor oameni: ajut afacerile locale, nu afacerile strainilor. Nu zic de perioada asta, zic in general.
  • Call centere exclusiv robotizate. Va dau un exemplu in acest sens: celebra Andreea de la Vodafone ma scoate din sarite de fiecare data. Nu doar ideea ca vorbesc cu un robot ma enerveaza, ci si modul in care decurge totul. De vreo 2 ori mi-am asumat costul si am sunat direct pe numarul care imi permitea sa vorbesc cu un operator.

Dependenta de oameni se simte, insa, cel mai bine cand este vorba de teatru. Teatrul este cel mai bun exemplu in acest sens. Sa va explic situatia mea. Multi au impresia ca a fi singur este echivalent cu a fi antisocial. Singuratatea, absenta unei relatii, ar fi tot una cu salbaticiunea unei persoane. Un om este singur numai si numai pentru ca refuza sa socializeze cu altii. Singur fiind, merg deseori la teatru tot … singur. Invit, la fel de des, diversi prieteni ori prietene, persoane pe care le stiu pasionate de teatru. Uneori, insa, din N motive, ajung sa merg singur la teatru. Situatia nu ma deranjeaza nicicum, personal o prefer situatiei in care langa mine se afla o persoana care deranjeaza ori care nu este atenta la spectacol. Am fost, de-a lungul timpului, cu diverse tipuri de persoane la teatru (sau la film), fie persoane destul de zgomotoase, fie persoane care butoneaza telefonul, fie persoane care intarzie (nu zic, si eu intarzii, dar niciodata n-o fac cand sunt invitat de altcineva, o fac tot timpul pe barba mea, ca sa ma exprim astfel). Treptat, i-am taiat de pe lista. Atat timp cat nu-mi doresc astfel de persoane in sala de teatru, imi propun sa fac un minimum de bine celor din jurul meu si sa nu-i aduc intr-o sala de teatru, loc in care nu au ce cauta. Despre faptul ca aleg sa merg singur la teatru ori la film am mai scris.

Indiferent, deci, daca-s singur sau insotit, oricare dintre variante imi convine, dependenta de oameni este evidenta. Luand strict varianta in care-s singur la teatru, eu intru intr-o sala unde mai sunt oameni, uneori foarte multi, in salile mari ale teatrelor, alteori putini, in salile mici, studio, cum s-or numi ele. In orice varianta m-as afla, chiar daca eu AM MERS singur la teatru, nu-s nicidecum SINGUR IN SALA DE TEATRU. Indiferent cat de mare este gasca, la teatru toti spectatorii fac parte dintr-o unica persoana colectiva: publicul. Atunci cand sunt in sala, eu simt ca fac parte dintr-un grup, chiar daca nu cunosc pe nimeni din acel grup. Nu-i vorba, daca-s premiere mai cunosc pe unul sau pe altul, critici, bloggeri, jurnalisti, deci nu-s toti necunoscuti. Dar chiar si asa, ideea este ca nu-s singur acolo.

Care este rolul acestui personaj colectiv numit publicul? Este el atat de important?

Problema mea, deopotriva ca blogger si ca spectator de teatru, este ca nu pot explica unui nespectator de teatru, neiubitor de teatru, rolul publicului. Este ceva ce simt, ceva ce nu pot reda prin cuvinte. Este o energie care vine de la actori spre public, care apoi este data inapoi intr-un mod mult mai intens, intr-un mod diferit. Actorul simte cand spectatorul apreciaza spectacolul, la fel cum si spectatorul simte daca actorul a dat totul sau nu. Aplauzele de la final sunt un bun indicator. In functie de specificul spectacolului, feed-back-ul instant al salii este elocvent: rasete zgomotoase, lacrimi, reactii de soc., de consternare…

Ce pot spune, chiar daca unii nu vor intelege, este ca din cauza absentei acestei energii nu ma pot uita la teatrul online. Sunt foarte multe teatre care s-au mutat in online, bravo lor, eu le fac reclama, le promovez, incurajez oamenii sa le vada spectacolele, doar ca eu nu ma pot uita. O fac doar daca-s nevoit, doar daca sunt cu adevarat curios.

Nu zic, multa lume are de castigat:

  • Teatrele private vand bilete, ele trebuind sa supravietuiasca si in aceasta perioada.
  • Teatrele de stat raman in atentia publicului.
  • Publicul poate vedea spectacole la care altfel ar avea cu greu acces: bucurestenii vad spectacole din provincie, romanii plecati pe afara pot vedea in sfarsit spectacole de teatru romanesti, la fel cum oamenii din orase fara teatru se pot bucura in sfarsit de spectacole.
  • Se spune ca teatrologii au de lucru mai mult decat de obicei, caci in mod normal ei se duceau seara la teatru si atat. La UN SINGUR teatru. Acum se uita la 4-5 spectacole intr-o zi. Sa nu mai spun ca unii inregistreaza anumite spectacole, le salveaza si le vad ulterior. Nu d-alta, dar unele teatre pun spectacole doar in live streaming, adica doar intre 19 si 21, iar daca 2 teatre care au o astfel de politica au spectacol in acelasi timp, multi vor sa faca intr-un fel sa nu rateze nimic.
Desi aveti alta impresia, in aceasta poza tot la teatru eram. Intr-un teatru-cafenea, bineinteles. Spectacolul in cauza s-a chemat Ce vine dupa, compania teatrala fiind FF Theatre.

Eu sunt spectator de teatru, sunt iubitor de teatru, insa nu sunt critic, nu lucrez efectiv in domeniu. Eu MA BUCUR de teatru, nu ma uit la el cu ochi critic. Drept urmare, atat timp cat nu simt acea energie, acel schimb de energie (stiu ca schimb energetic suna dubios, pretios, dar chiar asa este), nu ma pot bucura de el.

Un spectacol inregistrat este o struto-camila, are ceva din teatru si ceva din film, insa nu are calitatile celor 2, ci (cumva) fix defectele. Nu te poti bucura nici de efecte vizuale, de principalul atu al cinematografiei, nici de energia degajata de actori.

Sa ne intelegem: parerea aceasta despre teatrul inregistrat nu o am de acum. Am incercat chiar sa fac un test, sa vad diferentele pe acelasi spectacol. Caci acum vreo 6-7-8 ani (nu mai stiu cat era, cred ca 2012), la Antena 1 Mihai Bendeac incepuse un proiect Teatru la TV (sau ceva de genul). Miercuri seara era filmat un spectacol al Teatrului De Comedie, spectacol care urma sa fie difuzat saptamana urmatoare. M-am dus la un astfel de spectacol, am nimerit fix langa camera care-l filma, iar saptamana urmatoare am stat acasa sa-l (re)vad la tv. Sa incerc sa fac asta, de fapt, caci nu am putut rezista pana la final.

Am crezut acum ca-n 7 de ani de zile mi-am schimbat parerea despre teatrul filmat. Ca in lipsa de alternative il voi digera mai usor. Din pacate, consecvent ca un bou cum sunt (asa cum zicea candva tizul meu George Calinescu), am o parere la fel de proasta despre teatrul filmat.

Si, ca bonus, fara sa dau vreun exemplu, o a doua problema, subsidiara, este si calitatea filmarilor.

Si tot ca bonus, ca o noua explicatie, in timpul spectacolului live tu ai camera. Tu alegi la cine sa te uiti. Te uiti la actorul care vorbeste? Te uiti la un alt actor, la personajul principal, sa-i urmaresti reactiile? Sa-i vezi mimica, sa-l observi cum incaseaza vestile primite? Sau te uiti asa, in departare, cadru larg, sa incerci sa privesti imaginea de ansamblu? Ganditi-va ca la teatrul filmat chestiile astea sunt in seama cameramanului (era sa-i zic regizor, cel de filmare, dar mi-am dat seama ca de fapt nu exista unul). Chiar si cand spectacolul este filmat bine, hai sa zicem profesionist, un prim-plan pe un actor ori schimbarea brusca de perspectiva schimba fundamental intelegerea unui spectacol.

Dependenta de oameni este, deci, fireasca. Este specific omeneasca. Si nu, nu cred ca ea este rezolvabila printr-o relatie cu orice pret. As zice chiar dimpotriva. Nu aveti habar cat mai bucur ca m-a prins izolarea singur si nu cuplat cu cineva. Fara sa ma bucur in vreun de raul cuiva, multi recunosc ca ma invidiaza. Iar eu, ca de obicei, le dau dreptate 🙂

Aici tot la teatru eram, la Odeon. Nu mai tin minte, insa, cum se chema spectacolul 🙂

Astept sa-mi spuneti si voi cum e cu dependenta de oameni, ce parere aveti despre teatrul online si alte chestii asemanatoare. Este randul vostru, eu deja am scris prea mult. Ca de obicei, as zice 🙂

3 thoughts on “Dependenta de oameni. Teatru online.

Leave a Reply

%d bloggers like this: