Dibuk – Teatrul Evreiesc de Stat

Dibuk de S. Anski
Scenariul si Regia: Chris Simion-Mercurian
Decor: Adina Mastalier
Costume: Viorica Petrovici
Coregrafia: Ioana Marchidan
Light design: Stefan Vasilescu & Ionut Marinache
Asistent scenografie: Clara Pop
Consultant stiintific: Felicia Waldman
Consultant muzical: Risha Deutsch
Gen: Drama
Limba: Idia (cu titrare in limba romana)
Durata: 120 minute (fara pauza)
Distributie:
Leea: Alexandra Fasola
Hanan, Spiritul lui Hanan: Veaceslav Grosu
Solul: Vlad Logigan
Rabi Azriel: Mihai Ciuca
Sender: Andrei Finti
Nahman: Nicolae Calugarita
Frade: Luana Stoica / Maia Morgenstern
Mendel, Rabi Șimsin: Mircea Dragoman
Mehuel, Meer: Marius Calugarita
Spiritul Leei: Cabiria Morgenstern
Manasse, Batlan: Mihai Prejban
Batlan, Nuntas: Viorel Manole
Batlan, Nuntas: Darius Daradici
Enoch, Nuntas: Neculai Predica
User: Nicolae Botezatu
Base: Anka Levana
Ghitel: Alina Tomi / Dana Rogoz
O batrana: Lucia Maier
Batlan, Nuntas: Alexandru Sinca
Diavol: Mihai Nitu / Monia Pricopi
Oarba: Geni Brenda
Femeia cu copil: Viorica Bantaș
Schioapa: Cristina Circei
Nebuna: Cristina Plesa
Femeia cu carje: Teodora Toader
Majghia: Mihaela Cunita
NuntaSi: Antonio-Tadeus Minca, Stefan Eparu
Ucenicii rabinului: Alexandru Apostol / Tudor Morar, George Lepadatu
Copiii: Raisa Dragomir, Miral Solcanu, Raluca Mastalier, Martin Cunita, Radu Mastalier, Tudor Toroiman, Marina Iliescu
Figuratie: Ruxandra Dragomir
Cu participarea TES ORCHESTRA:
Acordeon: Bogdan Lifsin
Vioara: Rodica Gancea
Violoncel: Sergiu Marin
Clarinet: Sorin Dobrota
Percuție: Radu Gheorghe
Locatie: Teatrul Evreiesc de Stat

Dibuk – Opinie LaTeatru.EU

Sunt, dupa unii, o persoana ciudata si deloc consecventa. Nu sunt un om religios, nu imi plac oamenii care-si conduc viata dupa niste carti scrise acum sute ori mii de ani, nu-mi plac preotii, indiferent de denumirea lor oficiala, insa cred intr-o Forta Suprema care regleaza lucrurile. Care a creat lumea si care intervine rar, atunci cand este cazul.

Nu-mi plac Dumnezeii inventati, prefer sa am un Dumnezeu al meu, care nu are legatura nici cu averile preotilor, nici cu razboaiele trecute ori prezente duse in numele Sau. Cred intr-un Dumnezeu bun, care apreciaza si-ti da cand faci bine, nu intr-unul rau care iti spune ce si cand sa mananci si care te pedepseste daca-I iesi din cuvant.

Cu toate astea, am apreciat dintotdeauna filmele cu exorcizari. Cinematografia, in special cea americana, este plina de astfel de filme. Scenele de exorcizare, lungite, dupa unii, in mod nejustificat, sunt, dupa mine, punctul principal de interes. Povestea se tine sau nu, filmul e mai bine ori mai putin bine jucat pana atunci… Toate astea nu conteaza, importanta este, pentru mine, SCENA!

Din acest motiv, oricat de bun ar fi fost Dupa Dealuri, pacatuieste tocmai prin faptul ca vrea mai degraba sa scape de scena exorcizarii. In loc s-o vedem in 20 de minute, sa vedem personajul cum se chinuie, cum urla, cum se zbate, noi nu o vedem aproape deloc. Regizorului i-a fost frica de aceasta scena, a bagat-o in film mai mult obligat.

Acum, pentru ca suntem pe un blog de teatru si nu pe unul de filme, trebuie sa va spun unul dintre lucrurile pe care imi doream sa le vad pe o scena de teatru: o exorcizare. De fiecare data cand vedeam, intr-un film, o scena de exorcizare, imi doream ca ea sa se petreaca in fata mea. Teatrul are aceasta uimitoare calitate: totul este LIVE, se petrece in fata ta. E plin de conventii, unele chestii trebuiesc imaginate, nu avem efectele speciale din cinematografie, dar impactul este mult mai puternic.

Romania, o tara puternic religioasa, nu a putut produce, pana acum, un spectacol de teatru care sa contina asa ceva? Mi-e greu sa raspund la aceasta intrebare, se produce teatru in foarte multe orase, pe foarte multe scene. Cu toate astea, pana aseara NU vazusem nicio exorcizare pe vreo scena.

Iar aseara, exorcizarea a fost una … evreiasca. Ceea ce pentru mine, sincer va spun, este tot aia.

Cand va ziceam ca am un Dumnezeu al meu si ca nu cred in cei inventati, fix la asta ma refeream: ma raportez la fel la toate religiile. Preot, pastor, rabin, ziceti-i cum vreti, pentru mine e tot una. Diavolul, indiferent de religie, este tratat la fel. Iar oamenii posedati, se pare, se comporta la fel.

E drept, pana la scena exorcizarii, una care se poate caracteriza, in mod simplu si twitteresc, prin #PieleDeGaina, spectacolul nu ma incantase. Prea multe referiri religioase, prea lent si prea … evreiesc. Nu ca as avea ceva cu ei, nu e vorba de antisemitism aici, ci este vorba ca aveam impresia, in multe momente, ca spectacolul nu imi este adresat. Nu sunt evreu, nu le cunosc traditiile si obiceiurile, nu le cunosc limba idis (spectacolul fiind in aceasta limba), deci, cumva, paream acolo un intrus.

Totul pana la SCENA cu pricina. Scriu SCENA cu majuscule pentru ca este una dintre scenele care cu greu imi va putea iesi din cap. Este SCENA care ma va urmari mult timp de acum inainte. Este executata PERFECT din toate punctele de vedere. Nu zic nimic, nici deznodamantul, nici intriga, spun doar ca TOT spectacolul merita vazut pentru acea SCENA!

Ulterior, dupa spectacol, am constientizat alt lucru: in acest spectacol joaca foarte multi ne-evrei. Inclusiv regizoarea, Chris Simion, este romanca, de religie crestin-ortodoxa. Gandindu-ma bine, imi dau seama ca, de fapt, spectacolul este pentru toata lumea. Ea, Chris Simion, a reusit sa regizeze un spectacol intr-o limba pe care n-o cunoaste, a reusit sa convinga niste actrite romance sa joace intr-o limba necunoscuta (de exemplu, pe Dana Rogoz), asa ca tu, spectator roman, nu ai nicio scuza sa nu mergi. Da, recunosc, un spectacol supratitrat e mai dificil de urmarit decat unul in limba autohtona, dar de multe ori spectacolul are farmec in limba lui natala. Un spectacol eminamente evreiesc, cu obiceiuri si traditii evreiesti, are farmec sa se joace in limba lui naturala. Daca filmele sunt dorite a fi jucate in limba lor, deci vizionate subtitrate, spectacolele de teatru nu ar trebui vazute la fel?

Altfel, Teatrul Evreiesc de Stat a revenit in sediul sau. A revenit acasa. Voi scrie pe larg un articol despre el. Nu stiu cum sa va spun, dar mie mi se pare ca orice teatru se simte mai bine acasa, orice spectacol pare a se juca MULT mai bine ACASA. Nu vad cum Dibuk s-ar fi putut juca la Godot, la Teatrul Mic, la Teatrul Nottara ori la Teatrul de Arta, altfel teatre respectabile, cu spectacole foarte bune.

Mergeti sa vedeti Dibuk pentru acea SCENA! Un (semi)ateu ca mine l-a apreciat, credinciosii il vor adora. Inainte de toate este, insa TEATRU. Cu majuscule. Salutari TEATRALE tuturor!