Din nou la Noptile barbare (dupa 1001 de nopti) – Teatrul Coquette

Noptile barbare (adaptare libera dupa 1001 de nopti)
Cu: Ruxandra Balasu, Ovidiu Ușvat
Regia: Ingrid Bonta
Scenografia: Daniel Divrician
Coregrafia: Andreea Novac
Produs de Teatrul Coquette din Bucuresti

Noptile barbare (dupa 1001 de nopti) – Opinie LaTeatru.EU

Din motive de SEO, dar si din comoditate, scriu rar spre deloc despre spectacolele vazute de mai multe ori. Totodata, consider ca cele mai bune si relevante impresii sunt cele luate la cald. Sa spun cum m-a surprins spectacolul, cum m-a socat si de ce.

E drept, sunt destui oameni de teatru, critici si nu numai, care considera ca, de fapt, spectacolele ar trebui vazute de minimum 3 ori.

Am avut in acest sens in Arad o discutie cu un localnic, critic probabil. Nu stiu la ce ziar ori revista scria, dar era de-al zonei. Nici macar nu stiu daca aradean sau nu. El imi zicea ca acolo, in zona aia, criticii si ziaristii nu scriu despre un spectacol dupa doar o vizionare. Ca acea opinie nu ar fi relevanta. Da, scriu dupa o singura reprezentatie in cazul festivalurilor. Dar in cazul spectacolelor curente, se duc de 2-3 ori sa le vada. Sa vada diferentele dintre reprezentatii, sa vada cum a crescut spectacolul. Un actor poate avea o zi proasta ori, dimpotriva, poate avea o zi exceptionala. Spectacolul este, de fapt, o medie a reprezentatiilor.

Noi, bucurestenii, nu avem ragazul sa vedem un spectacol de 2 ori. Sunt prea multe teatre, prea multe spectacole, drept urmare preferam sa ne ducem la altceva. In fiecare seara la alt spectacol.

Am recunoscut ca are dreptate in privinta capitalei, doar ca eu oricum as evita sa revad un spectacol de mai multe ori. Sunt cateva exceptii, dar acestea trebuie luata exact ca exceptii.

Noptile barbare, o adaptare libera dupa celebrele povesti arabesti culese in seria de volume 1001 de nopti, este un spectacol pe care, din momentul iesirii din sala, mi-am propus sa-l revad.

Senzatia era ciudata: parca ma catapultase, ma teleportase in alta lume, din care cu greu am iesit. Nu fusesem atent la nimic, la interpretarea actorilor, la povestile efective. Fusesem timp de o ora si un pic intr-o alta lume, intr-o lume sangeroasa, cu regi, printese, fecioare, haremuri si … incesturi. Fusesem acolo, traisem alaturi de Seherezada, suferisem alaturi de ea. Nu, nu fusesem la teatru. Sau nu la teatru asa cum merg eu de obicei.

Impresiile dupa acea prima reprezentatie (prima pentru mine) erau exact in acest sens. Nimic despre aspectele teatrale, numai si numai impresii si trairi. Poate dupa a doua …

Sau poate nu! Caci spre deosebire de alte spectacole, la Noptile Barbare se intampla (ori s-a intamplat in cazul meu) acelasi fenomen: am fost teleportat intr-o alta lume.  Este irelevant ca am mai fost deja acolo. Ca am mai facut cunostinta cu Seherezada.

Nici macar de #spoiler nu poate fi vorba. Te astepti oricum ca frumoasa Seherezada sa supravietuiasca, asta este si ideea povestilor 1001 de nopti. Cu toate astea, atunci cand vezi o sabie fluturand pe langa gatul ei, nu te mai gandesti ca este una boanta, ca e doar un spectacol de teatru, ci chiar tresari. Mi-o imaginam intrand, la propriu, in inima frumoasei Seherezada ori taindu-i gingasul gat. Tresaream si ma bucuram de fiecare data cand era crutata.

Ca sa va dau 3 exemple asemanatoare, doua teatrale si unul (aproape cinematografic), Dibuk m-a socat, mi-a facut pielea de gaina doar prima oara (experienta de la prima reprezentatie fiind inca printre cele mai intense traite intr-o sala de teatru), a doua oara, stiind ce urmeaza, nu mi-a mai starnit nimic, Secretul fericirii este doar bun, nicidecum genial, atat timp cat ii cunosti twistul (din acest motiv filmul mi s-a parut sec si inutil), in timp ce proaspatul Bohemian Rhapsody este un film-concert pe care-l traiesti la fel ori de cate ori il vezi. La fel ca-n cazul spectacolului de fata, Din nou la Noptile barbare (dupa 1001 de nopti), chiar daca sentimentele si trairile sunt altele.

Nu, nici acum nu ma pot pronunta asupra aspectelor teatrale. Nu stiu cat de bun este decorul si pe bune daca as putea sa-l descriu. Imbracamintea personajelor o pot descrie din poze, strict pe baza a ce am vazut acolo amintirile mele sunt vagi.

Atmosfera 1001 de nopti este magica, este unica, este inegalabila. La ce sentimente am avut, e clar ca si daca il voi mai vedea de inca 5 ori, aceleasi sentimente le voi avea.

Noptile barbare (dupa 1001 de nopti) se joaca la Teatrul Coquette si tare as vrea sa-l vad si intr-un festival. Oare schimbarea de spatiu ii va fi de bun augur sau, dimpotriva, ii va strica farmecul? Caci, exact cum scriam si in articolul precedent, de dupa prima vizionare, acea sala mica si intima, acea mini-cortina care se trage intre lumea exterioara si lumea teatrala, acea scena care este la 2 metri in fata si acel decor care, uneori, se prelungeste pana printre spectatori, contribuie la atmosfera unica. Oare aceasta atmosfera poate fi transportata si-ntr-un alt spatiu?

Mergeti sa vedeti Noptile barbare daca sunteti fani 1001 de nopti. Mergeti sa-l vedeti si daca nu sunteti. Caci cu siguranta veti deveni. Mergeti sa vedeti Noptile barbare (dupa 1001 de nopti) daca sunteti fani ai mancarurilor arabesti. Mergeti si daca nu sunteti, caci atmosfera aceea magica sigura o sa va faca macar pofta de asa ceva.

Si, mai ales, mergeti sa vedeti Noptile barbare (dupa 1001 de nopti) daca va plac povestile. Iar daca nu va plac, sigur o sa va placa dupa ce-l veti vedea.