Disparitii
de Elise Wilk
Scenografia – Irina Chirila
Animatii – Ordog Gyarfas Agota
Regia – Cristian Ban
Distributia
Elena Popa
Anca Pitaru
Madalina Musat
Sebastian Marina
Costi Apostol
Iulian Traistaru
Spectacolul Disparitii este produs de Teatrul Andrei Muresanu din Sfanta Gheorghe; a fost vazut in Sala de spectacole a Teatrului Matei Visniec din Suceava in cadrul Festivalului Zilele Teatrului Matei Visniec 2023
Disparitii – Opinie LaTeatru.EU
Disparitii ne spunea povestea unei familii de sasi din Romania, povestea intinzandu-se pe mai multe generatii. Avem 3 povesti distincte, desfasurate in 3 momente cheie: in timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial (1944), in timpul comunismului (1989) si in iarna 2006-2007.
Avem practic 3 povesti distincte, povesti in care doar cateva personaje sunt aceleasi. Vedeti voi care personaj apare in toate cele 3 povestiri. Oricum, ideea este ca aceiasi actori interpreteaza mai multe personaje, uneori chiar 3 personaje, lucru care la prima vedere poate parea usor derutant. Problema numarul 2 este legata de varsta: personajele jucate au varste care difera chiar si cu zeci de ani. In plus, ca problema secundara, intr-o poveste X este fiica lui Y, iar in alta rolurile se inverseaza. Va trebui sa vedeti singuri cum se rezolva aceste probleme si cat de credibile sunt interpretarile.
Subiectul abordat il reprezinta greutatile prin care a trecut aceasta familie de sasi, de la deportarea in URSS din timpul razboiului (rusii facand exact ce facusera nemtii: ii luasera pe sasi pentru simplul motiv ca … erau sasi, ca aveau origini nemtesti, ca erau deci de-ai dusmanului de moarte) pana la dorinta acestora de a pleca in strainatate. Stim cu totii cum plecau sasii si evreii din Romania comunista: erau vanduti.
Aici nu se afirma acest lucru direct, ni se spune doar cum plecau pe capete, cum dispareau colegii de scoala ai copiilor. Pur si simplu plecau cu tot cu familii.
De ce pleca familia X si nu familia Y? De ce unele familii aveau probleme, in timp ce altele erau pur si simplu lasate sa plece? Eh, aici isi mai baga si Securitatea coada. Simplul fapt ca voiai sa pleci era grav, dar poate mai aveai si alte pacate. Poate spuneai glume cu Ceausescu, de pilda…
Revin un pic la montarea regizorului Cristian Ban si va marturisesc ca am fost surprins de alegerea ordinii povestilor: nu este o liniaritate si nici macar sa fim prezent, apoi sa ne intoarcem in trecut sa vedem cum s-a ajuns aici. Avem ordinea 1989, 1944 si 2007. Unii spectatori ar putea deveni usor confuzi, insa dupa ce am stat un pic sa ma gandesc am constientizat ca alegerea a fost una corecta, logica.
Mi-au placut actorii, mi-au placut trecerile de la un personaj la altul, mi-au placut referintele istorice, mi-a placut atmosfera spectacolului. Stiu, concluzia logica ar fi ca mi-a placut totul la acest spectacol, ceea ce la prima vedere pare adevarat. Doar ca, de fapt, regizorul a reusit sa creasca mult, sa ridice calitativ o poveste altfel slabuta. Seaca. As zice deloc originala.
Alegerile artistice, inclusiv alegerea actorilor, au fost excelente. Legat de actori, senzatia per total este ca nimeni altcineva nu ar putea interpreta mai bine acele personaje.
Singurul aspect care nu m-a incantat a fost absenta unei vestimentatii specifice epocii. Personajele sunt imbracate fix la fel in 44, 89 si 2006. Ok, ar fi durat mult sa se schimbe, dar mi s-ar fi parut de efect. Mi s-ar parut mult mai sugestiv. Desi inteleg logica, metafora, pastrarii hainelor.
Al doilea lucru care mi-a displacut a fost neprecizarea orasului in care se desfasoara actiunea. Este un oras la Dunare, caci unul dintre personaje inoata pana in Yougoslavia. Dar care oras? La astfel de povesti, realiste, precizarea exacta a localitatii aduce beneficii, spectatorul se simte mai apropiat de poveste.
Ma rog, la mine e si ceva usor subiectiv, prefer la modul general filmele si spectacolele care au clar precizat locul desfasurarii actiunii. Daca eu am fost in acel oras, empatia mea cu acele personaje creste, caci ma pot imagina mai usor in pielea lor.
Deci, dupa cum vedeti, Disparitii nu este deloc un spectacol perfect. Este, insa, unul excelent pe care trebuie sa mergeti sa-l vedeti. Daca locuiti in Sfantu Gheorghe este mai simplu. Daca nu, fie sa faceti o naveta teatrala, din Bucuresti ori dintr-un alt oras mai apropiat (poate Brasov), fie sa asteptati sa vina in orasul vostru in vreun festival. Este un spectacol care va prinde mai bine in orasele din Ardeal, prin Sibiu, Timisoara, Arad ori chiar Cluj, ca sa ma refer doar la orasele mari, importante, din punct de vedere teatral (si nu numai).
Nu pot sa inchei fara sa va spun bancul care m-a facut sa tresar: ” – Ce este mai rece decat apa rece in perioada sezonului de iarna? – Apa calda.” De ce am tresarit? Pentru ca bancul acesta este INCA valabil in Bucuresti! Mi-l amintesc constant (chiar daca acum, la hotelul unde locuiesc in Suceava, CHIAR AM APA CALDA!).
Disparitii este, deci, un spectacol actual. Merita vazut si pentru poveste (desi eu am vazut multe altele asemanatoare si mai bune), dar MAI ALES pentru montarea lui Cristian Ban.