Doi pe o banca – Teatrul de Comedie

Doi pe o banca de Aleksandr Ghelman
Traducerea: Boris Melinti
Regia si adaptarea: Mihai Bendeac
Distributie:
Mihai Bendeac
Ilona Brezoianu
Scenografia: Gabriella Spiridon
Muzica: Mihnea Irimia
Fotografii: Mihnea Irimia
Vazut la Teatrul de Comedie, Sala Radu Beligan

Doi pe o banca – Opinie LaTeatru.EU

Pentru ca un spectacol vazut in cadrul unui concurs teatral mi-a amintit de Lectia, ULTIMA REPREZENTATIE vazuta inainte de (re)inchiderea teatrelor, am decis sa scriu si articolul despre Doi pe o banca, mai precis PENultimul spectacol vazut.

Ca sa lungesc un pic introducerea, trebuie sa spun doua lucruri esentiale despre Doi pe o banca, doua lucruri care m-au influentat enorm, doua filtre, doua lupe prin intermediul carora am vazut spectacolul.

Primul lucru: mai vazusem o alta adaptare a piesei, la Godot, cu Tania Filip si Florin Zamfirescu. Nu l-am vazut in multe spectacole pe Florin Zamfirescu, pe fiul sau l-am vazut mai des, deci in mintea asocierea este cumva batuta-n cuie: Doi pe o banca este spectacolul ala cu Florin Zamfirescu. Un rol exceptional, nu incape indoiala, un rol pe care-l tin minte dupa mai bine de 3 ani. Ma uitam la spectacolul de pe scena Teatrului de Comedie si in locul lui Mihai Bendeac il vedeam pe Florin Zamfirescu.

Al doilea lucru esential pentru mine, pentru subiectivismul meu, este persoana lui Mihai Bendeac. Eu inca il asociez pe acesta cu rolurile lui din televiziune, atat cu fosta trupa Mondenii, cat mai ales cu emisiunea iUMOR. Mihai Bendeac este, pentru mine, cel care rade isteric la aproape orice gluma care se spune pe acea scena. E drept, l-am vazut si pe scena de teatru, chiar la Comedie, in 2 randuri, in Bani din cer si Nunta lui Krecinski. Cu toate astea, pentru mine Mihai Bendeac este cel din televiziune, mai nou de la iUMOR.

Din pacate sau din fericire, fix aici este cheia spectacolului: Mihai Bendeac a transformat un spectacol profund, usor melancolic, intr-o comedie, fie si ea si una neagra (ori cu accente negre, daca-mi este permisa exprimarea).

Daca-n ochii lui Florin Zamfirescu citeam melancolia, in ochii lui Mihai Bendeac citeam teama amestecata cu doza de smecherie, atat in sens pozitiv, cat si in sens negativ. In mod evident, montarea aceasta este mai tinereasca, mai vie, mai actuala, in mod cert tinerii vor empatiza mai mult cu actualele personaje. Textul, inca actual, a fost usor adaptat, virand cumva natural spre comedie, una de bun-gust, nesarind calul asa cum poate te-ai fi asteptat.

De altfel, montarea aceasta a fost primita cu oarecare spepticism de catre multi. Cu cativa ani in urma s-a mai jucat in Bucuresti, la Teatrul Metropolis, o alta adaptare unde Mihai Bendeac juca alaturi de Adela Popescu. Practic, acolo erau doua vedete tv, concurente in televiziune (ProTV/Acasa vs Prima/Antena1), care, ziceau multi critici (personal n-am vazut acel spectacol), au dus in derizoriu textul original. Cumva, Mihai Bendeac a simtit nevoia unei revanse, fata de public si fata de el insusi. Iar in acest caz Ilona Brezoianu chiar il ajuta, reuseste sa faca un rol credibil, potrivindu-se perfect in peisaj.

Exact ce ziceam si-n cazul Lectiei lui Ionesco, spectacolul mi-a ramas intiparit in minte, chiar daca a trecut mai mult de o luna de cand l-am vazut. Probabil il voi tine minte si peste 1 an.

Altfel, pe Mihai Bendeac astept sa-l vad intr-o non-comedie, sa-l vad intr-un rol total diferit de ce este el si de ce joaca de obicei. Abia atunci as putea afirma despre el ca este un actor complet.

In final tin sa va povestesc o faza pe care am relatat-o pe Facebook imediat dupa incheierea spectacolului, faza care reliefeaza cu exactitate vremurile pe care le traim. Asadar, in fata mea, pe randul intai, era o familie, un grup de 4 ani. La aplauze i-am auzit cu “Du-te. Acum. Hai.”. Imediat dupa vad un tip care ii intinde timid lui Mihai Bendeac o carte. Actorul, rusinat deopotriva fata de omul care-i cerea un autograf, dar si fata de publicul care-l aplauda, mazgaleste repede un autograf, maximum 10 secunde, continuand apoi sa faca plecaciuni publicului care-l aplauda frenetic. Omul cu cartea se intoarce deopotriva rusinat si mandru: era mandru ca obtinuse autograful, dar era cumva si rusinat fata de public, ca-l rapise pe idolul publicului timp de cateva secunde. Probabil in vremuri normale ar fi cerut si o poza cu actorul.

Si tot ca sa reliefeze absurditatea vremurilor, cativa spectatori vorbeau inainte de spectacol: desi cica vor fi Doi pe o banca, sper sa stea distantati. Altfel vor primi amenda.

Chiar asa, sper ca sunteti constienti de faptul ca textul Doi pe o banca ar fi imposibil in 2021, caci nimeni nu are voie sa mearga noaptea in parc. Deci toata povestea asta ar pica din start, ca sa zic asa.

Altfel, eu va recomand cu caldura Doi pe o banca, un text nemuritor bine pus in scena la Teatrul de Comedie. Este recomandat inclusiv celor care nu merg foarte des la teatru, celor care se uita la tv si care se bucura (se vor bucura) sa-si vada una dintre vedetele de pe sticla in fata lor, pe scena. Este un public care trebuie atras spre teatru si care poate fi atras cu spectacole de genul.