Don Juan adaptare dupa Moliere
Regie: Andrei si Andreea Grosu
Scenografia: Vladimir Turturica
Distributie:
Don Juan: Dan Radulescu/Bogdan Cotlet
Zganarel: Liviu Pinteleasa
Gusman: Dragos Huluba
Produs de Teatrul de Comedie din Bucuresti, vazut la FITCA 2017
Don Juan – Opinie LaTeatru.EU
Un Don Juan de doar o ora (ma rog, o ora si un pic, o ora si 20 conform site-ului Teatrului de Comedie, in fapt cam o ora si 15, dupa aprecierea mea) poate parea absurd in ochii multora. Un spectacol greu, dens, lung, important, nu poate si nu ar trebui comprimat. Auzisem, acum vreo 2 ani, din gura unui critic (sau, ma rog, asa mi se zisese, ca domnul ar fi critic, fara sa-l cunosc): scurtarea unui spectacol din motive comerciale este exact cum a fost cu micsorarea formatului ziarelor; tabloidizam teatrul.
In cinematografie, filmele se impart, in mod stereotipic, in functie de durata lor, in: filme ultra-comerciale (sub 90 de minute), filme cu ceva substanta (intre 90 si 120 de minute) si filme de festival. E drept, in ultima vreme filmele ultra-comerciale, precum cele cu super-eroi, au tot depasit 2 ore. Durata, insa, nu le-a facut nicidecum sa devina filme de festival, sa intre in gratiile criticilor. Insa, asa cum bine observa cineva, durata filmelor comerciale a crescut, fara, insa, sa scada durata filmelor de arta, celor cu adevarat valoroase.
Ceea ce a pus in scena Teatrul de Comedie, vazut de mine (si de alte cateva zeci de spectatori), in Sala Studio a Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad, in cadrul Fitca 2017, pare un fel de rezumat al amplei piese scrise de Moliere acum peste 300 de ani.
Dintr-un spectacol greu, amplu, puternic, a rezultat un spectacol aparent usor, aparent ultra-comercial. Oricum, mult mai usor de digerat decat alte adaptari ale piesei lui Moliere.
Spun aparent usor si aparent ultra-comercial, pentru ca simplificarea si scurtarea spectacolului nu-i afecteaza calitatea. Personajul Don Juan ramane la fel de pronuntat, la fel de important, ramane un personaj emblematic nu doar pentru opera lui Moliere. Este in dublu rol, personal vazand o reprezentatie cu Dan Radulescu, un Don Juan autentic ca infatisare. Un personaj credibil, interpretat convingator, alaturi de 2 colegi foarte versatili, exact cum cere textul clasic. Decorul minimalist ii lasa pe actori sa iasa in prim-plan, le permite sa se desfasoare, sa fie cu adevarat vedetele.
Un lucru care am vazut ca a fost criticat, faptul ca scena de final, moartea cuceritorului, este mult prea scurta, nu este neaparat un lucru rau. Inteleg regretul ca o scena care a generat atatea dezbateri, a generat atatea scrieri critice, este considerata neimportanta. Dupa mine, alegerea regizorala poate sugera faptul ca pentru un personaj precum Don Juan importanta este viata, nu moartea. Pe el il tinem minte pentru ce a facut cat a trait, nu pentru modul in care a murit. A murit, a fost pedepsit, hai, totusi, sa trecem peste moment. In fond, si-a trait viata, de ce ar trebui sa fim tristi? 🙂
Don Juan, intr-adevar, poate fi considerat un rezumat al piesei scrise acum peste 300 de ani de Moliere. Doar ca-i un rezumat atat de bun si atat de … complet, incat poate fi lesne confundat cu originalul. Un rezumat bine scris, care-si atinge scopul. O adaptare, din toate punctele de vedere, minimalista. Un exemplu de dat pentru altii, pe viitor.