Don Juan
de Moliere
Regia si versiunea scenica a textului: Cristi Juncu
Scenografia: Carmencita Brojboiu
Light design: Cristian Simon
Distributia:
DON JUAN, fiul lui Don Louis – Serban Gomoi
SGANAREL, valetul lui Don Juan – Gabriel Rauta
ELVIRA, sotia lui Don Juan – Diana Roman
CHARLOTTE, o taranca – Mihaela Subtirica
PIERROT, un taran – Razvan Banica
DON CARLOS, fratele Elvirei – Rares Andrici
DON LOUIS, tatal lui Don Juan – Paul Chiributa
DIMANCHE, un negustor – Sorin Cocis
MATHURINE, o alta taranca – Sorina Stefanescu
UN CERSETOR – Ion Haiduc
GUSMAN, servitoarea Elvirei – Raluca Juganaru
DON ALONSO, alt frate al Elvirei – Vlad Balan
STATUIA COMANDORULUI – Alex Floroiu
O ALTĂ STATUIE – Claudia Morosanu
Spectacol vazut la Sala Mare (Horia Lovinescu) a Teatrului Nottara
Don Juan – Opinie LaTeatru.EU
Don Juan este una dintre piesele mele preferate. Nu cred ca ma voi satura niciodata sa vad adaptari ale acestui text. Am vazut destule pana acum, una dintre ele chiar recent, cea a companiei private de teatru CrisAct. Nu doresc, insa, sa fac o comparatie intre Don Juan de la Nottara si Don Juan vazut la TNB, nu ca as avea ceva cu precedenta montare vazuta, ci pentru ca, din punctul meu de vedere, niciuna dintre montari nu este REPER.
De altfel, avand in vedere textul (care se bazeaza, de fapt, pe o legenda!), chiar nu putem vorbi despre o montare reper. Personajul este atat de complex incat poate fi privit prin extrem de multe perspective. Poate fi vazut in feluri diferite. Practic, putem avea 3 montari radical diferite, fara a putea afirma ca vreuna ar fi superioara ori ca una este REPER, este etalon.
Acest Don Juan de la Teatrul Nottara, cel vazut de Cristi Juncu, este un Don Juan actual, al secolului 21. Cinci lucruri vreau sa scot in evidenta despre aceasta montare, despre acest Don Juan, cinci lucruri importante din punctul meu de vedere.
- Este cel mai SERIOS Don Juan vazut de mine. Desi textul este acelasi, atmosfera nu este nicidecum una de comedie. Replicile sunt aceleasi, nu s-a umblat pe text, insa un spectacol nu este ori devine comedie doar datorita replicilor. Este, deci, un Don Juan serios si cand zic asta ma refer nu doar la personaj, ci si la spectacol. Si aici trebuie sa recunosc ca-i un mic paradox: am vazut cel mai serios Don Juan la un teatru ce se mandreste cu statutul sau bulevardier. Evident ca Teatrul Nottara a produs ori a gazduit si multe spectacole serioase, drame autentice. Insa micul paradox tot exista acolo, intr-un plan indepartat al mintii mele.
- Un alt paradox este ca Gabriel Rauta (Sganarel) pare a-i fura prim-planul lui Don Juan. Acest lucru se petrece nu doar datorita/din cauza faptului ca Gabriel Rauta este un actor mult mai puternic, de forta, decat Serban Gomoi, ci si pentru ca, foarte probabil, aceasta a fost intentia regizorala. Don Juan da impresia pe tot parcursul spectacolului ca vrea sa se ascunda. Face asta atat direct, asumat, cat si indirect. Este senzatia generala, pe care o lasa in absolut toate scenele. Ceea ce nu spun ca este de rau, ca este gresit. As indrazni sa spun ca, avand in vedere aceasta alegere, spectacolul s-ar fi putut numi Don Juan si Sganarel. Cumva, a pune numele personajului cu adevarat principal din aceasta adaptare in titlu mi s-ar parea ceva firesc. Si chiar m-am gandit, vazand atatea montari, atat de diferite: oare de ce regizorii nu au curajul schimbarii numelui? Un nume schimbat, partial sau total, ar uniciza spectacolul, l-ar face mai usor de retinut pentru spectatori.
- Aspectul religios este pus excelent pe tapet. Practic, Don Juan este asa cum este pentru ca-i ateu. Pentru ca “n-are niciun Dumnezeu”. Nu vreau sa intru in detalii, insa vreau sa spun un lucru cumva general: ideea de ateism, in perioada in care a fost scrisa piesa, era cu totul diferita de cum este vazut ateismul acum. Acest Don Juan de secol 21 este PERFECT potrivit in peisaj. Nu la fel stateau lucrurile acum cateva sute de ani. Drept urmare, atunci cand vorbesc despre perspective multiple ma gandesc si la vremurile in care este montata aceasta piesa. Repet: ateismul acum este cool, este la moda. Asa ca Don Juan nu este neaparat un personaj detestabil, pe care sa-l urasti. Din acest punct de vedere (si nu numai), Don Juan pare un personaj in ton cu moda. Poti, la o adica, empatiza cu el.
- Fara sa intru in detalii, caci as face spoiler, mi-a placut MULT DE TOT umanizarea statuilor (cu sau fara ghilimele acea UMANIZARE). Felicitari din suflet celor 2 actori care le-au interpretat: Alex Floroiu si Claudia Morosanu. Atat ideea de a le personifica, dar si interpretarea efectiva a lor merita aplauze. Mi-a adus un pic aminte de statuile vivante cu care ne incanta Teatrul Masca de cativa ani buni.
- Ma gandeam la Don Juan si la cum a devenit el un substantiv comun. Eh, la finalul acestui spectacol, Don Juan nu mai este deloc un om pe care sa-l invidiezi, nu mai este un exemplu de dat. Fara sa intru in detalii, Cristi Juncu a facut ceea ce criticii si nu doar ei numesc DEMITIZARE. Da, fix asta s-a intamplat: Don Juan este un om aproape normal. Un vicios, dar nicidecum unul de invidiat. Un vicios ca oricare altul indraznesc sa spun.
Nu va spun mai multe, va indemn doar sa mergeti sa vedeti Don Juan de la Teatrul Nottara.