Dupa 5 luni am revenit LaTeatru pentru … Fix o ora!

Fix o ora
O comedie neagra de Sabrina Mahfouz adaptata liber de Mike Savuica si Andreea Bosneag
Regia: Mike Savuica
Distributie:
Andreea Bosneag
Radu Catana
Produsa de Unfortunate thespians
Vazut la The Pub

Fix o ora – Opinie LaTeatru.EU

Desi oricum nu fac in mod normal recenzii la spectacolele de teatru, scriind articole cu impresii, in acest caz nu as putea face o analiza critica nici daca as vrea. Nici daca as face in mod curent asa ceva. Nici daca cineva m-ar plati pentru asa ceva.

Nu ca spectacolul Fix o ora n-ar merita sa fie luat in serios, dimpotriva, desi este un spectacol scurt (durand, ati ghicit, Fix o ora), vorbim despre un spectacol extrem de plin, de complex, care alterneaza momentele in care te face sa razi cu momentele in care te pune pe ganduri. Deci spectacolul ar merita cu prisosinta o analiza aprofundata, corecta, existand riscul sa fie sub-evaluat. Sa fie considerat o comedie usoara cu o femeie usoara si un client (desi, chiar daca folosim alte cuvinte, sinopsisul cam acesta este).

Caci pana sa vorbesc despre teatru, despre ce am vazut efectiv in fata mea, trebuie sa vorbesc despre chestiunile colaterale, chestiuni la fel de importante in acest caz.

Intai si intai, trebuie sa spun din capul locului: pentru mine a fost PRIMUL spectacol de teatru vazut LIVE dupa pandemie. Imi era dor de teatru, imi vine sa zic sete sau foame, fara sa stiu exact care cuvant e mai potrivit.

Caci pe langa teatru, acesta fiind al doilea lucru relevant, am avut parte si de altceva. Spectacolul s-a jucat, asa cum am spus la inceput, in The Pub, o terasa interesanta situata fix in centrul orasului (La Universitate, la “coada calului”; intri pe acolo, prin fata, treci prin carciuma efectiva si te duci la terasa amenajata in spate). La aceasta terasa se si mananca, se si bea, lucruri pe care le-am facut (noroc ca mancarea a venit repede, PANA sa inceapa spectacolul). Berea este subinteleasa, eu sunt tipul de spectator care consuma bere si la Godot, pe vremuri, si in La Scena, dar si, mai recent, In Culise (Artist Caffe-ul din Diverta Lipscani). Mancarea putea sa lipseasca, insa curiozitatea m-a impins sa incerc si o specialitate din meniu.

Nu berea a fost, insa, partea cu care NU eram eu obisnuit, ci atmosfera generala, una nu tocmai specifica teatrului. As zice ca de la un punct incolo nici macar una PROPICE acestuia. Cum terasa nu este atmosfera propice nici pentru vizionarea unui film. Cand s-or redeschide oare cinematografele si teatrele?

Problema principala este amenajarea in sine a terasei: practic, spectacolul de teatru se juca intr-un hai sa-i zicem separeu, mai existand, undeva in lateral si in spate, oameni care nu venisera pentru teatru. Acestia, ati ghicit, nu erau tacuti, caci nimeni nu vine la terasa pentru a tacea. Despartitoarele nu erau tocmai eficiente, actorii nu aveau microfoane, eu stateam destul de in spate, drept urmare, desi nu ma pot plange ca NU auzeam (am auzit 99% din replici), pot spune ca in cateva randuri sunetele exterioare m-au cam scos din ritm.

Stiu, veti spune ca ar trebui sa merg la spectacolele de teatru organizate in locatiile special dedicate teatrului, gen Teatrele de vara din Parcul National si din Herastrau (plus Gradina TVR, eventual). Doar ca, vedeti voi, acolo as avea o problema mult mai mare, de zece ori mai grava decat sunetele exterioare: acolo ar trebui sa port masca IN TIMPUL spectacolului, lucru care m-ar impiedica sa ma concentrez. Dintre 2 rele, deci, am ales, cum se spune-n politica, raul cel mai mic.

Altfel, spectacolul Fix o ora este obisnuit sa se joace prin locatii improvizate, prin carciumi ori teatre mici, deci adaptarea a fost minima. Singurul lucru aparut peste noapte, ma rog, din cauza pandemiei, a fost masca, prezenta in primele minute pe fata “clientului”. Initial, acea masca m-a socat si cumva m-a enervat, ulterior mi-am dat seama cat de bine era ea integrata in spectacol. Desi s-a mai jucat si inainte, parea un spectacol extrem de actual. Felicitari celui care a avut ideea introducerii ei in peisaj.

Acum, lasand la o parte desfasurarea efectiva a spectacolului, ce face clientul in camera prostiuatei (fiind spectacol de teatru si nu realitate, in mod cert ei VORBESC si nu … trec la actiune), incercati sa va imaginati personajele.

Incercati sa va imaginati prostituata: cine este ea, de ce s-a apucat de asa ceva, cat de mult apreciaza ceea ce face, ce asteptari (ce cuvant “corporatist) are ea, cat are de gand sa mai lucreze, cu ce altceva se mai ocupa.

Imaginati-va apoi si clientul: cine este el, cum a ajuns acolo, DE CE a ajuns acolo, ce fel de oameni frecventeaza acel loc?

In esenta, la modul general, sunt 2 oameni despre care ceilalti au o parere proasta, poate nu neaparat ACELEASI persoane. De pilda, incercati sa raspundeti la intrebarea Ce parere aveti despre oamenii care merg la curve (este IRELEVANT daca prostitutia este legala, ca-n Anglia, ori semi-legala, ca-n Romania)? Cine are o parere proasta despre ei si de ce?

Despre prostituate in mod evident sunt persoane care au o parere proasta. In esenta, te-ai astepta ca si ele sa aiba despre ele o parere proasta. Incercati, insa, sa ganditi un pic mai profund (stiu ca suna dubios acest cuvant pus fix intr-un astfel de context). Incercati, de pilda, sa va ganditi la diferentele dintre munca pe care o faceti voi si munca pe care o face o prostituata. Nu cumva ati putea gasi intr-o corporatie mai multi angajati care-si urasc din suflet jobul (si ceea ce fac ei acolo) decat veti gasi intr-un bordel? V-ati gandit, macar un pic, la asemanarile dintre meseria voastra ori a celor cunoscuti si munca unei prostituate?

Ramane sa va convingeti cum sunt exact personajele si daca ati anticipat corect. Va sfatuiesc doar sa fiti atenti, concentrati Fix o ora asupra spectacolului si sa nu-l considerati o comedie usoara, caci nu este deloc asa. Si nu, nu va voi spune care este parerea mea despre cele 2 categorii de persoane.

Iar pentru a incheia exact cum am inceput, vorbind de context mai mult decat de spectacol, trebuie sa subliniez prestatia Andreei Bosneag. Si pentru ea a fost revenirea LaTeatru, in cazul ei PE SCENA, iar acest lucru s-a vazut: a pus suflet, a jucat cu entuziasm si a sfarsit in lacrimi, intrand parca cu totul in acel personaj. Si ca sa intelegeti modul in care vad am receptat eu spectacolul, unul dintre ultimele spectacole vazute in martie, inainte de inchiderea teatrelor, a fost Apa la borcan, un spectacol vazut initial, acum vreo 2 ani, in Godot (chiar si acolo e interesant, caci spectacolul acesta a fost PRINTRE ULTIMELE vazute la Godot). Interesant contextul, nu?

Alte aspecte teatrale legate de spectacolul Fix o ora le veti descoperi singuri. Nu stiu cand si unde se va mai juca, spectacolele au un program destul de haotic in aceasta perioada. Pot spune doar ca merita sa vedeti Fix o ora si merita, de asemenea, sa dati o sansa spectacolelor independente.

Ah, si inca ceva: sper ca a durat mai putin de o ora lectura acestui spectacol. Ori, daca a durat Fix o ora, inseamna ca … am nimerit-o 🙂 Ramane sa-mi spuneti voi ce si cum!