Dusi cu pluta
adaptare dupa “The Star-Spangled Girl” de Neil Simon
Regia: Ionut Iftimiciuc
Distributie:
Ioana Nichita
Ionut Iftimiciuc
Alex Vlad
O productie Teatrul In Culise; Organizator David Art & Entertainment; spectacol vazut in Sala Pictura a TNB
Dusi cu pluta – Opinie LaTeatru.EU
Doi prieteni, fosti colegi de facultate, locuiesc impreuna. Locuinta lor este in acelasi timp redactia unei reviste pe care au fondat-o: Fallout.
Unul se ocupa de editare si de tot ce inseamna marketing, publicitate si vanzari, in timp ce al doilea este scriitorul. Desi in revista apar mai multe nume, de fapt toate articolele sunt scrise de una si aceeasi persoana.
Cei 2 sunt stresati, caci au o datorie fata de un cetatean, nu e clar daca e camatar sau nu, dar si fata de proprietara apartamentului, o doamna in varsta destul de excentrica, stres care creste exponential atunci cand langa ei se muta o roscata extrem de sexy. Ea reprezentase SUA la precedenta Olimpiada desfasurata la Tokyo (la proba de inot). Ce este interesant aici este altceva: spectatorii din 2024 poate au impresia ca este vorba despre olimpiada de la Tokyo din 2021 (cea care trebuia sa se desfasoare in 2020), insa in textul original referinta era la olimpiada din 1964. Aceasta ambiguitate functioneaza in favoarea spectacolului, caci multi oameni se simt in prezent datorita acestei neclaritati. Desi dupa mine perioada de timp este clara: anii 60-70 ai secolului trecut (referinta la Olimpiada te ajuta, cu cautare mica pe Google, sa plasezi mai exact in timp actiunea).
Desi apar 3 personaje, numarul lor este de fapt dublu: mai avem, dupa cum ziceam, un creditor care suna insistent pentru a-si recupera banii, pe proprietara usor nebuna care-si vrea banii de chirie (care este induplecata sa ceara mai putin si sa amane plata acesteia prin diverse servicii … personale) si pe logodnicul roscatei de alaturi. Ultimii 3 nu apar efectiv, doar auzim despre ei si, in cazul a doi dintre ei, auzim jumatate din discutiile telefonice cu ei.
Desi este aparent o comedie usoara, de vara, intalnim cateva chestii mai profunde decat pot parea pentru unii la prima vedere.
Ma voi referi la un singur lucru, la aspectul politic al povestii. Avem o revista facuta de 2 idealisti, o revista aparent unicat, care se ocupa cu critica, fie ea si constructiva, a societatii americane de atunci. Vecina de alaturi vine sa contrabalanseze situatia, caci ea reprezinta acel tip de patriot american care isi iubeste neconditionat tara si care considera ca orice critica adusa guvernarii denota o lipsa a sentimentului patriotic. Ca de obicei, dupa cum bine intuiti, extremele se atrag. Si se atrag al dracului de mult.
Mi-au placut mult interpretarile, in special ale baietilor, atat Alex Vlad, cat si Ionut Iftimiciuc avand personaje extrem de grele, de complexe. Nu spun ca Ioana Nichita ar fi avut o interpretare gresita, ci spun ca rolul ei pare a fi un pic mai usor, mai putin solicitant.
Mi-a placut si decorul, chiar te ducea cu gandul la secolul trecut: telefon fix, masina de scris (care scotea #pebune acel sunet inconfundabil), plus un aparat de inregistrat si redat cu microfon, pe care nu l-as putea denumi exact, dar care parea foarte autentic. Intregul decor m-a facut sa ma simt deopotriva tanar si batran: ma simteam batran cand recunosteam anumite obiecte, dar rasuflam usurat cand vedeam alte obiecte mai vechi decat mine.
Fara sa intru in detalii, trebuie sa semnalez un mic defect al spectacolului: finalul tip “Deus-Ex Machina”, un happy-end mult prea roz si prea “scos din context”. Nu vreau sa detaliez, il veti descoperi singuri, eu va spun doar ca-l intuisem inca de cand a aparut in peisaj frumoasa vecina. Desi la astfel de spectacole nu te duci neaparat pentru suspans, unul ca mine prefera un final mai realist, mai lesne de intalnit in viata reala.
La final de tot imi vin in minte 2 intrebari cumva complementare:
- Cum ar arata aceasta poveste in 2024? In loc de revista scrisa, fizica, ea ar fi o revista online. In loc de acea masina de scris am avea un PC ori un laptop, probabil mai vechi, caci vorbim despre ceva facut “pe saracie”. In cazul vecinei lucrurile sunt simple, dupa cum ziceam la inceput: ea a participat la Olimpiada de la Tokyo din … 2021!
- Cum ar arata aceasta poveste in Romania? Daca vorbim despre Romania anului 2024, lucrurile sunt fix cum scriam mai sus. Poate cu ceva diferit daca vorbim despre o revista … locala. Si cu un bonus: daca ar critica din temelii guvernul, revista/site-ul ar fi pus/a pe lista neagra pentru ca … face propaganda Putinista. Lucrurile sunt insa mult mai dificil de imaginat daca vorbim despre Romanilor anilor 60-70. Sa zicem Romania anului 1968 (Primavara de la Praga). Nu vreau sa intru in detalii, va invit pe voi sa va imaginati acest scenariu. Ori poate cineva mai cu talent va si scrie un text despre asta. M-as bucura sa asist la o astfel de montare.
O ultima mentiune, ceva ce am spus in detaliile tehnice, insa din pacate multi le omit: desi Dusi cu pluta este un spectacol al Teatrului In Culise, eu l-am vazut cand a fost in vizita la TNB, la Sala Pictura. Probabil ma voi duce sa-l revad si la el acasa, In Culise.
Voi mergeti sa vedeti Dusi cu pluta oriunde s-ar juca. Oricare ar fi gazda, actorii tot cu Dusi cu pluta vor ramane. 🙂
ps: In spectacolul Dusi cu pluta joaca Alex Vlad, cel care a dat PRIMUL interviu pentru Podcast Cult La Cap. Daca n-ati vazut inca interviul in cauza, va sfatuiesc sa vizionati clipul de mai sus. Garantez ca nu veti regreta. 🙂