Ea si numai ea de Andrei Ivanov
Traducerea: Raluca Radulescu
Regia: Alexandru Mazgareanu
Distributie:
Vlad Linta
Andreea Bibiri
Scenografia: Dana Petre
Muzica: Alexandra Suciu
Vazut la Teatrul ACT; un proiect finantat de Primaria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local
Ea si numai ea – Opinie LaTeatru.EU
Tot aud deseori tampenia Internetul te instraineaza, te face antisocial. Bineinteles, cu ale sale variatiuni, gen Calculatorul te instraineaza, telefonul te instraineaza.
Pana la calculator si telefon erau jocurile pe mini-device-uri tip tetris ori acele chestiute in care cica erai proprietarul unui animalut virtual pe care trebuia sa-l cresti si sa-l hranesti.
Inaintea de acestea, insa, exista televizorul. Stiti voi, generatia copiilor care se uitau pe Cartoon Network de dimineata pana seara.
Insa pana atunci oare nu existau anti-sociali? In scoala, liceu ori facultate nu existau persoane care sa nu se integreze in grup? Nu existau certuri intre copii si parinti? Chiar toata lumea se intelegea bine cu toata lumea?
Da, pot admite acum lumea se schimba intr-o viteza mult mai mare. Ca diferentele intre generatii sunt mult mai mari ca in anii 60, 70 ori 80. Ca in cazul Romaniei este o diferenta foarte mare intre generatii cauzata de Revolutie. Nu intru in detalii in legatura cu aceste diferente. Spun doar ca un copil izolat, insingurat, care nu se intelege cu parintele ramas singur, nu este un caz specific doar epocii noastre. Cazuri de genul au existat dintotdeauna.
In spectacolul de fata, avem un adolescent punk-emo, cu un singur prieten (un coleg), ramas fara tata de la o varsta frageda, care nu-si mai suporta mama. Aceasta incerca prin orice mijloace sa comunice cu el, sa-i faca pe plac, dar de fiecare data totul avea acelasi final: o liniste aproape desavarsita din partea lui.
Totul se schimba intr-o zi cand mamei ii vine o idee: sa-si faca un cont fals de facebook si sa comunice de pe el cu propriul fiu. Cum vor comunica ei, drept cine s-a dat ea si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Trecand peste aspectele strict teatrale ale spectacolului, doua interpretari foarte bune ale actorilor, o regie excelenta si un decor minimalist extrem de eficient (actorii reusind sa valorifice intreaga suprafata a scenei, ascunzandu-se deseori in colturi), trebuie sa va vorbesc despre sentimentele pe care le-am avut urmarind spectacolul.
Intai si intai, partea cea mai dubioasa este legata de varsta mea. Ca sa zic asa, eram fix intre varsta adolescentului si varsta mamei. Eram cumva intre ei si in ceea ce priveste favoritul meu: tineam deopotriva cu ambii. Fiecare avea dreptate in felul sau, fiecare era, de fapt, o victima. In functie de varsta si de experientele voastre, veti tine fie cu unul, fie cu altul. Desi la cum sunt construite personajele, in mod obiectiv niciunul nu are dreptate pana la capat.
In al doilea rand, mi-am amintit cat de dubios m-am simtit primele dati cand incepusem sa vorbesc cu altii de pe internet. Ei se mirau de cat de mic sunt eu, mic si nu tanar, asa ziceau, iar eu eram socat de cat de tinereste vorbeau oameni de 40-50 de ani. Initial mi se parea socant sa vad asta, sa constat ca, de fapt, un om de 50 de ani poate avea un comportament online mult mai cool decat unul de 30 de ani. Intre timp chestiile acestea mi se par logice si firesti.
In al treilea rand, trecand peste pericolul intalnirilor cu straini agatati pe internet, m-am gandit cand am impartasit secrete intime unui necunoscut pe internet. Daca stau sa ma gandesc, exceptand chestiile publice, pe care le pun pe Facebook ori pe bloguri, nu prea imi dezvalui secrete intime strainilor. De altfel, nici multor prieteni nu prea le dezvalui. Poate parea ciudat, paradoxal, dar in multe privinte eu sunt destul de secretos.
Nu va zic mai multe despre Ea si numai ea, va indemn doar sa mergeti la Teatrul ACT sa vedeti spectacolul. Si, daca doriti, sa reveniti aici si sa-mi spuneti cine avea, de fapt, dreptate. Asa-i ca niciunul? 🙂