Elixir de Eric-Emmanuel Schmitt – Teatrul de Comedie

Elixir de Eric-Emmanuel Schmitt
regia: Marcel Top
decorul: Anca Cernea
costumele: Teodora Burz
traducerea: Edith Negulici
Distributie:
Maia Morgenstern
Marius Bondochi
Produs de ArtExtract, se joaca la Sala Studio a Teatrului de Comedie

 

Elixir – Opinie Lateatru.Eu

 

Cartile scrise Eric-Emmanuel Schmitt, desi nu sunt piese de teatru, nu sunt gandite astfel, sunt deseori puse in scena. Un amic pasionat de teatru spunea ca-i plac mai mult romanele, mai mici sau mai mari, puse in scena. Caci piesele de teatru, scrise ca atare, permit prea putina improvizatie regizorala, multe dintre ele sunt rigide.

Oscar si Tanti Roz a fost prima carte scrisa de autorul francez pe care am vazut-o pusa-n scena. Desi citisem cartea, ii stiam deznodamantul, spectacolul acela de teatru nu are cum sa nu te impresioneze. Norocul meu a fost c-am stat la loja, nu chiar in mijlocul spectatorilor. Daca ar fi plans cineva langa mine, sigur as fi plans si eu.

Al doilea spectacol vazut a fost Ibrahim si Florile Coranului. Nu mai era la fel de lacrimogen precum primul, in acest caz eu am facut traseul invers: intai am vazut spectacolul, apoi am citit cartea.

In cazul spectacolului Elixir (cartea se numeste Elixirul Dragostei) traseul a fost cel firesc: intai cartea, apoi spectacolul. Intai originalul, textul brut, apoi interpretarea lui teatrala. Stiind finalul, stiind cum vor sfarsi cei 2 protagonisti, eram interesat de alte lucruri. In continuare voi face 5 precizari, 5 diferente intre text si punerea lui in scena.

1. Decorul este minimalist, fiecare protagonist sta la birou. E drept, deseori ai impresia ca cei 2, de fapt, vorbesc pe Skype sau ceva asemanator, caci in spatele lor ii vedem pe ei ca si cum ar vorbi intr-o fereastra virtuala. Din carte eu intelesesem ca ei vorbeau prin email-uri.

2. Distanta dintre ei era de cativa metri. Ii vezi efectiv unul langa altul. Fix atat de aproape suntem, de fapt, cand comunicam: foarte aproape, ca si cum am fi unul langa altul, ne vedem, ne auzim, dar nu ne putem atinge. Frumoasa metafora.

3. Un mic spoiler, pe care simt nevoia sa-l fac pentru a explica superioritatea cartii: in carte aflam mai tarziu ca noul ei prieten este o inventie, este unul imaginar. In spectacol vedem din start un ursulet, stim din start ca ea minte. Ceea ce elimina suspansul de final, micul twist. Pacat, desi are farmec dialogul si asa, sa stii ca ea minte si sa-l privesti pe el cat de mult sufera. Poate, cumva, e mai interesant asa.

4. Va ziceam ca discutiile dintre ei par in timp real, nu emailuri. Eh, chestia asta este cel mai mare atu al spectacolului: este un spectacol dinamic, alert, nu termina bine de spus unul ceva ca si primeste raspunsul. Cand citeam cartea, dupa fiecare email citit ma opream un pic si incercam sa imi imaginez ce raspuns va primi. De fapt, ma gandeam ce raspuns as da eu, cum as reactiona eu. Aici nu aveai timp sa te gandesti, totul vine rapid peste tine. Ceea ce, repet, este marele avantaj al spectacolului, un spectacol lent, asa cum mi-l imaginam eu cand am citit cartea, ar fi plictisit.

5. Trebuie sa spun ceva si despre cei 2 actori. Dupa mine, este tipul de spectacol care scoate in evidenta actorii. Este tipul de spectacol care iese cu totul altfel intr-o alta distributie. Tipul de spectacol unde tii minte actorii, mai putin regizorul ori scenograful.
In acest caz, cei 2 actori au jucat extraordinar. Intai si intai, foarte bine alesi, vocea Maiei Morgenstern potrivindu-se perfect in acest context. In vreo cateva randuri am preferat sa inchid ochii si doar sa ii ascult pe cei 2. Vocea doamnei Maia as asculta-o zile intregi si nu m-as plictisi de ea. Are un timbru extrem de placut si, daca este pus in contextul potrivit, ies roluri geniale.
De altfel, nu-mi amintesc s-o fi vazut jucand prost in vreun spectacol de teatru. E drept, in vreo 2 filme m-a dezamagit, dar acolo-i alta mancare de peste. E cu totul alta discutie. Si in filme are roluri geniale, n-am cum sa neg asta, insa in vreo 2 parea gresit aleasa.

Povestea spectacolului, in cazul in care n-o cunoasteti, este cam asa: un cuplu se destrama, ea pleaca peste ocean, in Canada, el ramane in Paris. Ea doreste ca ei sa ramana in continuare prieteni. De precizat: ea era avocat, el era psihanalist (psiholog sau psihiatru nu ni se spune, multi dramaturgi si scenaristi de film punand egal intre cele 2 ocupatii). In scena intra, la un moment dat, si o verisoara/prietena/colega de-a ei. Ea nu apare efectiv in spectacol, insa aflam despre ea din discutia lor. Care este rolul acestei prietene si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.

Mergeti si vedeti Elixir. Pentru doamna Maia, Pentru Marius Bodochi, pentru minunatul text al scriitorului francez. Pentru ca textul este de actualitate. Si pentru multe alte motive. Vazut la Sala Studio a Teatrului de Comedie.

Lasă un răspuns