Equus de Peter Shaffer
Traducere de Adrian Nicolae
Directia de scena: Victor Ioan Frunza
Scenografia: Adriana Grand
Distributie:
Martin Dysart, psihiatru – George Costin
Alan Strang, 17 ani – Tudor Cucu Dumitrescu
Frank Strang, tatal lui Alan - Alexandru Pavel
Dora Strang, mama lui Alan – Mirela Zeta
Hesther Salomon, magistrat – Crina Matei
Jill Mason, o fata de la grajduri – Ana Cretu
Harry Dalton, proprietarul grajdurilor – Sorin Aurel Sandu
Calul Bulgar – Adrian Ban
Sora medicala – Ana Maria Ivan
Calul Troian – Andrei Dogaru
Calul Soldat – Visarion Udatu
Equus a fost vazut la Sala Mica a Palatului Copiilor
Equus – Opinie LaTeatru.EU
Prima oara cand auzisem de Equus sentimentele erau amestecate: pe de-o parte imi suna greoi, absurd, ceva vag grecesc, insa pe de alta parte imi suna … cunoscut. Ca si cum avusesem tangenta cu … Equus. Nu stiam cum, nu stiam de ce, dar imi suna cunoscut.
Pe drum, insa, butonand aiurea telefonul, hotarasc sa caut cuvantul pe Google. Mai mult de curiozitate. Si dau de … un film celebru, pe care se pare ca l-am si vazut. Filmul se numeste tot Equus, este din 1977 si il are drept cap de afis pe Richard Burton. Nu-mi aminteam foarte multe despre film, trebuie sa-l revad, insa senzatia traita in timpul spectacolului era stranie: desi nu-mi aminteam nimic din film, multe faze (SI REPLICI) imi pareau cunoscute. Aveam o vaga senzatie de deja-vu!
Povestea din Equus este una reala, a unui tanar acuzat ca ar fi orbit 3 cai in aceeasi seara. Cazul a fost trimis de catre o respectabila magistrata prietenului ei medic psihiatru. Acesta l-a privit ca pe o provocare profesionala, vrand sa-si dea seama ce l-a facut pe acel tanar, adolescent de fapt, sa recurga la acel gest. Evident, trebuia sa determine si cat de periculos era el pentru societate, daca putea (sau nu) sa fie externat.
Ca de obicei, atunci cand aveam de-a face cu un text care a fost intai ecranizat si apoi pus in scena, avem cele 2 perspective, cele 2 avantaje ale fiecareia dintre ele: avantajul filmului este in mod cert calitatea superioara a actorilor (Fereastra secreta este primul exemplu care-mi vine-n minte), insa teatrul are avantajul desfasurarii in fata ta. O poveste de genul se resimte mult mai intens atunci cand se desfasoara in fata ta.
Acum va voi spune o chestie pur personala, care pentru majoritatea cititorilor va fi irelevanta (desi pentru mine, credeti-ma, este FOARTE importanta): pentru mine Equus este PRIMUL spectacol al Teatrului Stela Popescu vazut la Sala Mica de la Palatul Copiilor. Sa fiu mai clar: la Palatul Copiilor am vazut mai multe spectacole (cu precadere ale UNATC), iar de-al Teatrului Stela Popescu am vazut Ceapa (la mini-Fest(in)-ul Teatrului Nottara din acest an). Insa vreun spectacol de-al teatrului in cauza, la el acasa, inca nu vazusem. Si, pentru mine, PRIMUL spectacol vazut ramane deseori etalon (pentru cat timp ramane de vazut). In cazul acesta, etalonul este un spectacol foarte bun, drept urmare voi fi pretentios in ceea ce priveste spectacolele teatrului in cauza de acum inainte.
Mi-a placut enorm Equus, pe care vi-l recomand cu caldura. Este un spectacol care merita sa primeasca aplauze indelungate din partea unei sali pline. Ea, de fapt, a fost plina, atat de plina cat au permis regulile pandemice. Voi, insa, mergeti sa-l vedeti, sa-l aplaudati si sa … empatizati cu personajele. Eu, cumva, am reusit sa empatizez cu toate.
ps: In Equus este o discutie foarte misto legata de religie. Nu intru in detalii, insa va recomand sa fiti foarte atenti la ea. Pe mine m-a pus pe ganduri intr-un mod mai mult decat dubios.
ps2: In Equus am vazut o chestie foarte misto: actorii care nu erau implicati intr-o scena stateau cuminti in spate, ca la stadion, ca intr-o arena (poate hipica). Ei efectiv veneau de acolo si intrau in scena atunci cand era nevoie de ei. Mi s-a parut interesanta ideea: stiai in fiecare moment cate personaje sunt cu totul, nu puteai fi surprins de aparitia cuiva.