Eu ea… si el – Teatrul Dramaturgilor Romani

Eu ea… si el reinterpretare dupa Stan Patitu’ de Ion Creanga
Scenariul si regia: Vitalie Bichir
Distributie:
Rodica Ionescu
Vitalie Bichir
Ionut Toader
Vazut la Teatrul Dramaturgilor Romani, vazuta in cadrul Microstagiunii estivale 2019

Eu ea… si el – Opinie LaTeatru.EU

Sper ca ati citit Povestea lui Stan Patitu’ de Ion Creanga. Daca nu, puneti mana si cititi-o. Este una dintre cele mai misto povesti ale lui Creanga. Din ea aflati, intai si intai, de ce se spune despre femeie ca ar fi coasta de drac. Ma rog, in poveste femeia face operatia necesara inlaturarii acelei coaste. In realitate, imi pare ca multe femei au nevoie de acea operatie.

In al doilea rand, este o expresie, care a ramas in intelepctiunea populara romaneasca: Pana la 25 de ani te insori singur. Intre 25 si 30 te insoara prietenii. Intre 30 si 35 babele. Dupa 35 doar dracu mai poate. Nu ar trebui sa va mai zic decat ca eu anul acesta, in noiembrie, fac 33. Deci babele mai au o sansa. Mica, dar au.

In reinterpretarea povestii, intitulata oarecum ambiguu Eu, ea… si el. Aparent, un triunghi amoros atat de intalnit in teatru. In acest caz, triunghiul este unul diferit, special, caci intrusul este … al necurat. Scenaristul spectacolului a reusit sa-l faca pe al necurat 100% roman: il cheama Mihai Duta. Dar i se zice Miki. Miki Duta. Un nume neaos, autentic, caci multi au impresia ca dracul asta e de fapt roman. Iar Romania nu este nicidecum raiul, Gradina Maicii Domnului, ci dimpotriva.

Acum, cele 2 lucruri interesante ale montarii de la Teatrul Dramaturgilor Romani sunt urmatoarele: aducerea in prezent a povestii lui Creanga (lucru deloc dificil, daca veti lectura cu atentia povestirea veti vedea ca este gandita atemporal) si, mai ales, punerea in scena cu un decor ultra-minimalist. As zice ca decorul lipseste cu desavarsire si nu as gresi foarte mult.

Partea si mai interesanta este ca in spectacol nu s-a auzit nicicum accentul moldovenesc. E drept, la inceput si la sfarsit, pentru contextualizare, unul dintre actori citeste din povestea originala. Din pacate, insa, nu auzim deloc accentul moldovenesc. Ne simtim in mijlocul unei povesti autentic romanesti, care insa nu are nimic moldovenesc in ea. Nu zic ca e rau, zic doar ca acel accent ar fi adaugat un plus de savoare.

Altfel, Eu ea… si el este un spectacol scurt si intens, fara momente moarte, unde razi cu gura pana la urechi. Pe langa diversele ziceri romanesti, spectacolul condimenteaza show-ul cu cateva glume. Tot folclor romanesc autentic, ca sa zic asa.

Si o ultima observatie de final: Ion Creanga ar trebui sa fie, zic unii, cel mai pus in scena autor roman nedramaturg. Poate teatrele romanesti de acum inainte il vor redescoperi si-l vor readuce in atentie. Sa nu mai zic de cinematografie, care ar putea face o gramada de filme de succes pe baza personajelor lui Creanga.

Mergeti sa vedeti Eu ea… si el, mergeti la Teatrul Dramaturgilor Romani (daca nu ati facut-o inca). Ca zona este undeva mai retras (pe Grivitei, aproape de Piata Matache). Si pentru ca vorbeam mai sus de cinematografie: inainte de spectacol am trecut pe langa o curte de unde se auzeau … hituri Gopo venite parca direct de pe scena TNB-ului 😀 Hiturile se auzeau intens si in curtea teatrului, insa spre fericirea noastra, a spectatorilor, cladirea este indeajuns de izolata fonic incat sa nu se auda nimic inauntru. Insa fusesem deja pregatiti ca vom vedea un spectacol demne de scena mare a TNB 😀