Eu sunt Luli
un spectacol de Crista Bilciu
Distributie:
Anda Saltelechi
Ioana Marcoiu
Alina Berzunteanu
Eu sunt Luli – spectacol realizat in cadrul proiectului ”LIBER SA DECID. Tranzitia de la tutela la Sprijin in Luarea Deciziilor pentru persoanele cu dizabilitati”, derulat de Centrul de Resurse Juridice cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finantat de Islanda, Liechtenstein si Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Spectacol vazut la Sala Studio a Teatrului Odeon
Eu sunt Luli – Opinie LaTeatru.Eu
Problema copiilor institutionalizati, recunosc, nu m-a preocupat foarte mult. Nu am minimalizat-o niciodata, am considerat dintotdeauna, de cand am aflat vag cum sta treaba, ca acolo sunt adevarate lagare de concentrare. Din acest motiv, atunci cand aud de prieteni si prietene ca nu pot sa faca copii, din pacate cunosc destule cazuri, mult prea multe, eu ii /le indemn sa adopte. Intre a face tot felul de tratamente scumpe, care ar putea sa nu reuseasca ori, mai rau, sa reuseasca doar partial (astfel incat sa se nasca un copil cu probleme medicale), si a adopta un copil, parerea mea este ca a doua varianta este cea mai buna. Daca vrei cu adevarat sa faci un bine societatii, apai asa chiar il faci.
Pentru ca nu am urmarit cu atentie subiectul, nu ca m-as lauda cu asta, dimpotriva, nu am stiut niciodata cum sta in privinta legislatiei. Nu stiu de ce, dar in naivitatea mea, sa nu-i zic prostie, am crezut ca legislatia noastra este armonizata cu cea europeana inclusiv in aceasta privinta. Cumva, am preferat sa cred acest lucru pentru linistea mea sufleteasca. Altfel spus, ca sa dorm bine.
Totodata, pentru aceeasi liniste sufleteasca, am preferat sa cred ca situatia din casele de copii romanesti s-a imbunatatit. Ca povestile anilor 90 sunt istorie. Ca abrogarea celebrului decret privitor la interzicerea avorturilor a facut sa avem mult mai putini copii nedoriti. In fond, d-asta am abrogat acest decret, nu? Din acest motiv permite avorturile, care altfel, din punctul meu de vedere, sunt pur si simplu o crima pe care trebuie sa o acceptam pentru a functiona corespunzator ca societate. Tot crima in inteles filosofic, dar nu si inteles juridic.
Spectacolul Eu sunt Luli a fost, din motivele invocate mai sus, o mare palma, un dus cu apa rece. Pana la acest spectacol imi era straina notiunea de “moarte civila”. Pentru cine nu stie, moartea civila (civil death) inseamna pierderea completa si definitiva a drepturilor civile. Tu nu poti dispune de nimic, tu nu poti decide nimic. Nu esti stapan pe nimic. Motivul: una sau mai multe dizabilitati de natura intelectuala ori fizica.
Exista, insa, doua tipuri de persoane moarte din punct de vedere civil: cele care au rude, au apartinatori, au persoane apropiate care decid in locul lor (se pleaca de la premisa ca acestea vor decide in sens pozitiv, vor decide totul pentru binele persoanei aflate in incapacitate de exercitarea a drepturilor civile); cele care nu au rude, pentru care decide … statul.
Spectacolul Eu sunt Luli este fix despre persoanele aflate in a doua categorie, persoane practic condamnate la o … existenta inexistenta (daca intelegeti ce vreau sa spun). Ele traiesc toata viata in centre de plasament, chiar si dupa 18 ani, tot ce fac ele fiind decis de niste functionari (mai mult sau mai putin binevoitori).
Nu vreau sa intru in detalii juridice ori politice, aici fiind blog de teatru, drept urmare ma voi referi in continuare la montarea teatrala pe care am vazut-o. Trei lucruri esentiale vreau sa subliniez vizavi de montarea teatrala:
- Mi-a placut mult Anda Saltelechi in rolul tinerei Luli, o tanara aflata in situatia de mai sus. Un rol greu, pe care ea il duce la capat in mod natural. M-a facut sa empatizez cu personajul, m-a speriat in cateva randuri. Chiar aveam impresia ca in fata mea se afla o tanara cu dizabilitati al carei viitor este decis intotdeauna de altii.
- Mi-a placut mult modul in care publicul este implicat. Pur si simplu esti pus sa iei decizii in legatura cu viitorul tinerei Luli. Simti exact ce simt cei care sunt pusi sa ia decizii. Am simtit ca uneori orice decizie as lua este una gresita. Deseori se intampla asta. Cand se vota, urmaream cu interes reactia salii. Erau oameni care pur si simplu nu votau. Nu stiu cum ar trebui sa interpretez acest lucru: nu voiau sa intervina in spectacol, considerand ca “l-ar strica”? sunt acei oameni pasivi care asteapta ca altii sa ia deciziile? sau pur si simplu nu stiau ce decizie sa ia si considerau ca mai bine taci decat sa spui ceva gresit? Eu mi-am luat in serios rolul de “cetatean” si am votat de fiecare data. Bine sau rau, asta chiar nu am de unde sa stiu.
- Spectacolul Eu sunt Luli se desfasoara in sala studio a Teatrului Odeon. O sala mica, mai intima, unde spectatorii sunt mult mai aproape de scena. Chiar nu vad cum acest spectacol s-ar putea juca intr-o sala mare. Chiar daca ar fi nevoie ca acest spectacol sa fie vazut de cat mai multi oameni, cred ca o sala mare l-ar altera, i-ar strica iremediabil spiritul. V-am spus ca aproape de fiecare cand vad un spectacol intr-un festival ma gandesc daca nu cumva adaptarea la noua sala a dat gres, daca nu cumva el arata altfel, mult mai bine, in sala in care a fost gandit. La el acasa, ca sa zic asa. Nu spun ca MUSAI in sala Studio a Teatrului Odeon, insa e clar ca Eu sunt Luli se preteaza la sali mici, intime, unde publicul este aproape de scena. S-ar potrivi la fel de bine in peisaj si in Sala George Constantin a Teatrului Nottara, de pilda.
La finalul spectacolului Eu sunt Luli am iesit destul de tulburat. Si, sincer, am rasuflat ca am mers singur la teatru in acea seara. Nu pentru ca spectacolul acesta nu ar trebui vazut de cat mai multi oameni, ci pentru ca am simtit ca singuratatea (drumul acela pana acasa) era preferabila pentru starea in care ma aflam. Prezenta altei persoane, nu stiu cum sa explic, m-ar fi incurcat. Mi-ar fi accentuat starea.
Eu sunt Luli va intra din toamna in repertoriul curent al Teatrului Odeon. Inteleg ca pana acum s-a jucat doar de 3 sau 4 ori, insa din toamna va avea programari regulate la teatrul in cauza. Lucru care ma bucura, caci chiar trebuie vazut de cat mai multi oameni.
Iar daca ar fi sa-i intreb ceva pe spectatorii Eu sunt Luli, i-as intreba la final, la modul sincer: Ati fi preferat sa mergeti la o comedie in loc de acest spectacol? Stiu, intrebarea a fost adresata, intr-o forma usor modificata, in timpul spectacolului. Insa intrebarea are sens, este relevanta. Nu voi raspunde la ea, insa o las sa pluteasca. Va sfatuiesc sa o aveti in minte in timpul spectacolului.