Exista nervi de Marin Sorescu
Regia: Felix Alexa
Distributia:
Profesorul: Razvan Vasilescu
Locatarul: Gabriel Rauta
Prietenul: Alexandru Conovaru
Femeia necesara: Amelia Ursu
Adaptare scenica, ilustratie muzicala, lighting-design: Felix Alexa
Scenografie: Andrada Chiriac
Vazuta in Sala Ion Baiesu a Teatrului Dramaturgilor Romani
Exista nervi – Opinie LaTeatru.EU
Exista nervi este piesa de debut a celebrului dramaturg Marin Sorescu (cel care da numele teatrului din Craiova). Povestea piesei, cum a fost ea interzisa in Craiova, desi in alte parti s-a jucat, este in sine interesanta. Pentru multi este socant cum astfel de lucruri puteau fi spuse in acea perioada (1964). Pentru mine, care vad in orice spectacol de teatru o experienta, incercand s-o diferentiez, s-o fac unica, partea relevanta este faptul ca a fost piesa de debut a celebrului dramaturg.
Pentru mine a fost tot un debut, un redebut: primul spectacol de teatru vazut in 2020. Cam tarziu sa vad primul spectacol de teatru abia pe 10 ianuarie, unii zic ca m-am lenevit, ca m-am rupt cam mult de fenomen. Cu toate astea, consider ca asteptarea a meritat si ca spectacolul in sine a fost exact ce trebuia pentru un prim spectacol din acest an.
Fara sa intru in disputa decada vs deceniu, ceva din mine imi spune ca anul 2020 va fi diferit. Intrarea in 2020 m-a facut sa ma simt diferit, fara sa pot explica in ce fel, fata de orice alt nou an. Simt ca 2020 va fi diferit, va fi cu totul special. Frumosii ani 20, zic unii. E absurd ce spun?
Nu prea, dar si daca ar fi, absurdul face parte din vietile noastre. Si fix despre absurd este vorba si in spectacol, caci despre teatru absurd vorbim aici. Un absurd genial, care reuseste sa sintetizeze perfect perioada pe care o traim.
Daca nu as fi citit descrierea de pe site-ul teatrului si nu as fi stiut povestea piesei, desi nu avusesem oricum timp sa aflu mai multe, nu as fi stiut in ce an se desfasoara. In afara de absenta tehnologiei, absolut evidenta, replicile personajelor, cat si decorul par a fi atemporale.
Iar nervii, dragii de ei, sunt mai prezenti ca oricand. Cand va ziceam ca am avut (si inca am) un sentiment ciudat in acest nou an, ma refeream si la nervi. Oamenii din jurul meu imi par din ce in ce mai nervosi, mai agitati, mai grabiti. Iar eu, mai mult ca oricand, vreau sa fiu mai calm, mai asezat. Desi, vorba aia, oltean sunt (intocmai ca autorul piesei, persoana nascuta pe 29 februarie, oh, ce raritate!), iar oltenii nu sunt caracterizati de … lipsa de nervi.
Despre actorii de pe scena nu vreau sa spun decat un lucru: cu gandul ca il voi revedea pe Razvan Vasilescu (unul dintre actorii subevaluati din Romania) alaturi de mai tinerii (dar poate la fel de talentatii) Gabriel Rauta si Alexandru Conovaru, am fost surprins in mod placut de prezenta feminina, Amelia Ursu. Cea al carui nume nu-mi spunea nimic (desi se pare ca am mai vazut-o), dar care reuseste, in putinele minute in care apare, sa-si faca in mod placut simtita prezenta. Un rol scurt, dar memorabil, personajul care te pune cel mai mult pe ganduri. Ceea ce este surprinzator nu doar pentru ca vorbim de teatrul absurd, ci si pentru ca vorbim despre cea mai tanara persoana de pe scena.
Iar Teatrul Dramaturgilor a reusit, oare pentru a cata oara?, sa ma impresioneze in mod placut. Nu doar ca are spectacole bune per ansamblu, dar are si marele merit de a scoate de la naftalina multe texte romanesti aparent uitate. Un teatru aparte din aproape toate punctele de vedere (inclusiv al situarii sale geografice, un pic departat de toate celelalte, aparent izolat, de fapt un loc accesibil doar cunoscatorilor).
In final, un paradox: spectacolul Exista Nervi a avut un efect linistitor asupra mea. Banuiesc ca nu-s singurul spectacol care s-a gandit la asta. In cazul meu, fiind primul (fiind o persoana destul de superstitioasa, pun mare accent pe acest aspect) spectacol de anul asta, sper ca efectul va dura. Exact cum ziceam mai sus, Exista nervi in randul celor din jurul meu, dar sper sa existe cat mai putini nervi in mine.