Experienta INEDITA traita la Papusarul (Teatrul Evreiesc de Stat)

Papusarul de Gilles Segal
Traducerea: Edith Negulici
Regia: Alexander Hausvater
Scenografia: Viorica Petrovici
Muzica: Yves Chamberland
Gen: Drama
Limba: Romana
Distributie:
Samuel Finkelbaum, Ofiterul SS: Constantin Florescu
Popov, Spencer, Weissfeld, Doctorul: Nicolae Calugarita
Proprietareasa: Natalie Ester
Rachela: Alexandra Fasola
Tzwika, Nebunul, Doctorul: Marius Calugarita
Leah, Copilul, Clarinetista, Violonista: Iolanda Covaci / Alina Tomi
Shimon, Avram Finkelbaum: Darius Daradici
Tecia, Mama, Papuşa blonda: Anka Levana
Adam, Rabinul: Viorel Manole
Locatie: Teatrul Evreiesc de Stat

Papusarul – Opinie LaTeatru.EU

 

Pentru mine, un spectacol de teatru memorabil este un spectacol la care am avut parte de o experienta memorabila. Poate fi vorba de un text genial, de un personaj fabulos, de o interpretare de zile mari. Rareori, in cazul meu, este vorba de un decor memorabil (nu ca n-am intalnit decoruri minutios construite, doar ca eu sunt rareori atent la ele).

Totusi, in cazul meu, functioneaza mult mai bine aspectele colaterale. Pe mine ma impresioneaza deseori lucruri marunte. Topul experientelor mele teatrale nu corespunde, obiectiv vorbind, topului celor mai bune spectacole vazute. Sunt constient ca acele spectacole, deloc slabe, nu sunt neaparat o capodopera. Experienta traita, insa, valoreaza mai mult, pentru mine, decat calitatea efectiva, obiectiva, a spectacolelor.

In cazul spectacolului Papusarul, experienta a fost datorata pozitionarii in sala. Trebuie sa va explic si sa va arat: spectatorii stau PE SCENA, de-o parte si de alta a mini-scenei amenajate in mijloc. Nu se sta pe scaunele normale, clasice, ale salii, ci pe scaunele improvizate pe gradene.

Eh, si aici urmeaza partea misto: eu si cu Ralucica (o amica bloggerita venita in Brasov, careia ii promisesem una sau 2 experiente teatrale, sper c-o sa tina minte aceasta experienta) ne-am asezat pe bancuta. Ni s-a indicat ca PUTEM sta si acolo, ne-am supus. La final am constatat ca alesesem locul IDEAL din intreaga sala.

Si acum sa va spun de ce. Si va si povestesc un pic din spectacol. Asadar, vedem povestea lui Samuel Finkelbaum, fost evreu evadat dintr-un lagar, care fusese adapostit in timpul razboiului in casa cuiva (nu ni se spune numele proprietaresei). Ideea e ca razboiul se terminase de ani buni, insa el refuza sa accepte asta. Refuza sa iasa din casa, refuza chiar sa dea ochii cu proprietara. Ii dadea acesteia banii de chirie prin usa, ea ii lasa tot in usa mancarea cumparata.

Eh, acum urmeaza partea interesanta: in fata mea era el, in camera sa, insa proprietareasa (interpretata extrem de bine de Natalie Ester) trecea … prin spatele meu. Ma rog, nu doar ea, ci si alte personaje care mai bateau la usa lui Samuel.

NU AVETI IDEE ce senzatie am trait: eram, LA MODUL PROPRIU, in mijlocul actiunii. Teoretic, trebuia sa ma intorc din cand in cand, ca sa-i vad pe actorii ce prestau in spatele meu. Dupa ce m-am intors de 2 ori, insa, mi-am dat seama ca NU trebuie sa fac asta. Mi-am dat seama ca este o senzatie MULT mai intensa daca DOAR AUD ce spun ei. Nu aveti idee cum ma simteam sa il vad in fata mea pe Samuel si sa-l aud cum discuta cu o persoana care se afla … in spatele meu. Eram acolo, fix intre ei, cei 2 parca asteptau ca eu sa intervin, sa-i impac, sa le rezolv problema, sa-i scot din impasul comunicational pe care-l aveau.

Dupa ce am trait chestia asta, mi-am dat seama ca regizorii de teatru, in special cei din teatrele independente, ar trebui sa gandeasca mai multe spectacole de genul. Pentru mine, o experienta ca aceasta, la un spectacol altfel bun (nu slab, nu mediocru, nicidecum, dar deloc genial), valoreaza mult mai mult decat experienta avuta la un spectacol foarte bun. Tocmai pentru ca, in acest caz, in narcisismul meu, m-am simtit, poate, mai important decat actorii. N-aveti idee ce senzatie traiam atunci cand ma aflam INTRE cei 2 actori, STIIND ca toti ochii sunt atintiti, indirect, (si) asupra mea! Simteam ca, intr-un fel, influentez si eu desfasurarea spectacolului. Aveam impresia ca daca voi zambi ori ma voi stramba alti cativa spectatori, nici nu conta cati, se vor lua dupa mine. Serios, fix asta simteam!

Apropo, nu-s singurul care lauda senzatia traita pe scena.

Papusarul se joaca PE SCENA Teatrului Evreiesc de Stat si vi-l recomand cu drag. Daca reusiti sa gasiti un loc chiar PE SCENA, cu atat mai bine.

Lasă un răspuns