Fapte bune – Teatrul Dramaturgilor Romani

Fapte bune de Sebastian Ungureanu
Regia: Alexandru Nagy
Distributie:
Constantin Dinulescu
Carmen Ionescu
Irina Sibef
Liviu Romanescu
Daniel Hara
Sorin Dobrin
Scenografia: Daniel Titza
Coregrafia: Andreea Duta
Video: Cinty Ionescu
Coloana sonora: Andrei Dobos
Se joaca la Teatrul Dramaturgilor Romani

Fapte bune – Opinie LaTeatru.EU

Am tot vazut si tot vad povesti, filme, spectacole de teatru si carti, despre anii 80. Este inca o dezbatere in Occident daca anii 80 au fost cu adevarat cei mai buni, cei mai efervescenti, cei mai fascinanti din punct de vedere social si cultural. Unii sustin ca anii 60 ar fi fost aceia, dar pentru ca-s prea indepartati, lumea ii ignora, ii subestimeaza. Altii spun ca, de fapt, anii 70 ar fi, cel putin din punct de vedere cultural, cei mai buni.

Cu totii, insa, sustin ca dupa anii 80 a urmat declinul. Ca muzica relevanta, cu adevarat buna, s-a facut MAXIMUM in anii 80, ulterior totul a inceput sa decada, trendul fiind evident.

Romania a avut, pe de-o parte, ghinionul comunismului, nefiind racordata din niciun punct de vedere la curentele culturale din lumea civilizata, dar pe de alta parte acest ghinion a avut un efect interesant: romanii au trait in anii 90 cam tot ce nu traisera in anii precedenti.

Multi spun ca anii 90 romanesti ar fi fost comprimarea anilor 70, anilor 80, dar si a anilor 90. Romanii invatau democratia, invatau sa-si schimbe mentalitatea, dar trebuiau totodata sa faca fata si avalansei de produse culturale noi. Trebuiau, de asemenea, sa faca fata unui asalt de produse imitative, mai mult sau mai putin valoroase estetic.

Nu ma pot pronunta in privinta muzicii romanesti din anii 90, cat de buna, cat de valoroasa, cat de calitativa era. Nu ma pot pronunta nici in privinta altor produse culturale ale vremii. Nu stii daca reclamele anilor 90, pe care multi dintre noi le tinem minte, erau valoroase sau dimpotriva, erau kitschoase.

Ce stiu sigur este ca anii 90 au fost complet diferiti pentru romani fata de toate celelalte natii europene. Si, sincer va spun, indiferent ca aveti o parere BUNA despre acesti ani ori, dimpotriva, o parere extrem de proasta, anii 90 NU trebuie uitati. Sa invatam din greseli si sa ne bucuram de ce a fost bun.

Spectacolul Fapte bune are fix acest obiectiv: sa ne reintroduca in atmosfera anilor 90. Prin fiecare gest, prin fiecare element de decor, prin fiecare vorba, prin fiecare minut ori secunda a spectacolului spectatorul este teleportat in acei ani. Actiunea se petrece in 1993, dar diferentele dintre 1993, 1995 si 1997 sunt minime.

Unul dintre cele mai relevante, importante elemente de decor este televizorul din spatele personajelor. Este posibil ca multi spectatori sa-l fi ignorat, sa nu-l fi privit atent. Eu, insa, eram FASCINAT de el: a rulat NON-STOP programe si reclame din acei ani, inclusiv serialul emblema al acelor ani, Dallas.

Totul este din acei ani: modul de a vorbi al personajelor, mentalitatea lor, activitatile lor (ideea ca toata lumea trebuie sa aiba o afacere, tot romanul trebuie sa fie intreprinzator). Totul este de acolo. Va las pe voi sa descoperiti cu ce se ocupa SC FAPTE BUNE SRL, un SRL tipic al acelor vremuri.

Ce ar fi interesant vizavi de acest spectacol este raportarea spectatorilor la el, in functie de varsta lor. Un tanar de 19, nascut in 2000, va intelege fix ce inteleg eu din filmele despre anii 80. Se va raporta la spectacol ca la o lectie de istorie. Un spectator ca mine, de 30 de ani, isi va rememora copilaria. Unul de 40 de ani isi va rememora adolescenta, tineretea. Unul de 60 de ani isi va aminti, probabil, cat de greu i-a fost sa se adapteze situatiei nou-intalnite.

Avand in vedere toate acestea, unul ca mine, spectator si nu critic, observa cu greu eventualele puncte slabe ale spectacolului. Eventualele stangacii ale actorilor, vizavi de interpretare, eventualele stangacii regizorale. Ori eventualele inadvertente istorice. Caci, desi la un moment era afisata clar o data din 1993 (la tv), mi s-a parut in cateva randuri ca reclamele ar fi de prin 96-97 ori ceva de genul. Nu bag mana-n foc, dar oricum este irelevant: nu vorbim despre anul 1993, ca atare, ci despre anii 90 per ansamblu.

Muzical vorbind, se aud manele, sub o forma sau alta. Nu manele clasice, in intelesul actual al cuvantului, ci manele ale acelor ani, in speta muzica partial oriental, mult modificata. O melodie cu sound dubios si incert, cu versuri doar ca sa fie, pe care toti cei din acea vreme o stiau si o traiau. Iar pe fundal, ca o contrapondere, erau imagini de la festivalurile de muzica usoara. De fapt, noul si vechiul in materie de muzica romaneasca, cu greu putand spune care este mai calitativ.

O intrebare generala razbate din spectacolul Fapte bune, pe care multi inca si-o pun: daca dai un telefon sa ceri ajutor pentru cineva, este trafic de influenta sau e doar o dorinta pur omeneasca de a-ti ajuta un semen apropiat? Multi inca au impresia ca traficul de influenta nu este deloc ceva grav. Daca in 2019 inca se gandeste asa, va dati seama cum se gandea in anii 90, nu?

Faceti o fapta buna, pentru voi si pentru Teatrul Dramaturgilor Romani, si mergeti sa vedeti spectacolul Fapte Bune. Imi vine sa spun ca nici nu stiti ce pierdeti, dar probabil Domnu’ Dan inca nu-si incepuse activitatea audiovizuala in 1993.