Femei de Manhattan – TeenMedia Academy – Teatrul InCulise

Femei de Manhatthan de John Patrick Shanley
Regia: Patricia Ionescu
Distributie:
Cristina Apostol
Florentina Tifescu
Madalina Dima
Bogdan Stroe
Iulian Babulea
Grupa de elita TeenMedia Academy, pus in scena de Teatrul InCulise, se joaca la Artist Cafe (Diverta Lipscani, etajul 2)

Femei de Manhattan – Opinie LaTeatru.EU

Sa va spun un secret: nu m-au pasionat foarte mult filmele cu adolescenti si problemele lor. In afara de Saved by the Bell (Salvati de clopotel), care mi se parea mega-amuzant, am ratat cam toate serialele la moda in anii 90. Sa ne intelegem: eu eram fan Seinfeld si Familia Bundy fix pentru ca mi se pareau ca nu voiau sa-ti faca morala. Familia Bundy era fix serialul care te facea sa razi fara sa-ti transmita nimic moralizator la final. Friends sau Beverly Hills mi s-au parut niste seriale care se iau mult prea mult in serios.

Poate eram eu la varsta nepotrivita, poate m-am maturizat mai greu, cert este ca am inceput sa apreciez astfel de povesti (nu seriale, ca nu am timp sa ma uit la ele) de pe la 25-26 de ani. Cand vad un spectacol de teatru cu astfel de povesti il indragesc imediat. E drept, il indragesc si pentru ca e o cu totul alta senzatie cand se joaca in fata ta. Cand povestea aia de dragoste neimplinita iti este impartasita live. Nu e nimic intre tine si protagonist, doar cativa metri si eventual cativa spectatori, daca stai undeva mai in spate.

In plus, teatrul are marea calitate de a adapta povestile spatiului cultural autohton. Chiar daca textul vine de departe, din SUA, din Franta ori din Anglia, el este adaptat, uneori mai mult, alteori mai putin, realitatilor noastre. Il aduce si mai aproape de sufletul spectatorului.

Va spune pe bune, ca tot mi-am amintit de simpaticul Salvati de clopotel, eu ma uitam la serial, radeam cu gura pana la urechi, dar constientizam ca nu voi putea trai niciodata asemenea povesti pentru ca pur si simplu liceul in Romania e altfel. Realitatea e cu totul alta.

Nu va zic ce personaje veti intalni, ce iubiri neimplinite gasiti in Femei de Manhattan, va spun doar ca m-am regasit intr-unul dintre personaje. E drept, un personaj feminin, interpretat natural de Madalina Dima (frumoasa domnisoara din poza de mai jos, stiu ca nu-i prima oara cand va arat poza, e facuta dupa Supermarket Musical), dar este un personaj care se comporta fix ca mine dintr-un punct de vedere: nu ii place sa fie ajutat cu forta. Sunt multe lucruri pe care le urasc, e o lista lunga, insa sus de tot pe aceasta lista este acest ajutor bagat pe gat. Ajutorul poate fi doar sugerat (sa ti se bage pe gat carti “bune”, pentru ca tu citesti numa’ carti proaste; ori sa ti se dea cadou o carte gen Codul bunelor maniere, caci na, ai nevoie de ea) ori poate fi impus clar si fara echivoc. Iar tu s-ar putea sa-l refuzi tocmai pentru ca-ti este impus. Unii asa functioneaza.

Acum, doua cuvinte despre trupa. Dupa cum deja v-ati dat seama ori deja stiati, nu sunt actori profesionisti. Mie-mi place termenul de actori semi-profesionisti. Nu sunt straini de actorie, nu sunt pentru prima oara pe o scena, insa nu au facut o facultate de actorie (de 3 ani). Doar ca, vedeti voi, piesa in cauza, adica textul, mi se pare ca se preteaza fix pe astfel de actori. Nu doar ca au varsta necesara (oricat machiaj ai baga si oricate conventii teatrale ai invoca, nu poti pune-n scena acest text cu actori in varsta), dar au si naturaletea data, probabil, de faptul ca s-au regasit mult in personaje. Nu am simtit ca am mers la un spectacol de teatru, ci ca am mers efectiv la o intalnire al unui grup de prietene. In cateva momente chiar imi era rusine, chiar mi se parea ca nu ar trebui sa fiu acolo, ca parca trag cu urechea la niste discutii care nu ma privesc. Pe bune, o senzatie ciudata, pe care probabil au avut-o multi barbati din sala. Femeile cu siguranta au trait altfel spectacolul, fara sa insemne nicidecum ca spectacolul ar fi feminist (credeti-ma, am un nas care simte feminismul de la distanta).

Nu inchei fara sa va spun ca Femei de Manhattan este indeajuns de adaptat realitatilor din Romania incat sa va puteti regasi in el. Totodata, iarasi tin sa subliniez faptul ca e un spectacol pe care cu greu l-as putea vedea intr-un teatru care NU e cafenea. Nu stiu cum sa va explic, dar e o senzatie tare dubioasa sa se bea pe scena si eu sa nu pot face asta. Pe bune: la fiecare gura de alcool pe care o luau protagonistii luam si eu o gura de bere. Si asta a contribuit la faptul ca m-am simtit acolo, in mijlocul actiunii 🙂 Nu va zic mai multe, trebuie sa va convingeti singuri.