Fericirea in cinci pasi. Comedie antimotivationala.
de Radu Aldulescu
Regia si selectia muzicala: Alina Hiristea
Coregrafia: Malina Andrei
Distributie:
Gratiella: Adriana Irimescu
Dennis Maximus, Life Coach: Filip Ristovski
Vazut la FF Theatre
Fericirea in cinci pasi. Comedie antimotivationala. – Opinie LaTeatru.EU
Vracii motivationali sunt printre tintele mele preferate. Ma luam de ei, ii consideram penibili, ii consideram niste ratati care vor sa-si ascunda esecul, sa-l ambaleze intr-o reusita. Aveam o parere proasta despre ei, ii dispretuiam.
Pana intr-un punct in care am constatat ca de fapt ei nu sunt deloc vinovati. Ei sunt de fapt niste oameni destepti, care au gasit o nisa, care profita de naivitatea altora. Unul vinde tigari, altul vinde bauturi alcoolice, altul canta ce vrea sa auda ascultatorul, iar altul spune ca detine reteta fericirii. Care e diferenta dintre ei? De ce unul ar fi mai destept si altul mai prost?
Fericirea in cinci pasi. Comedie antimotivationala. fix asta ne arata. Este o radiografie exacta a fenomenului. Ne arata cine sunt cei care apeleaza la asemenea vraci motivationali (termenul imi apartine), cine sunt vracii motivationali, in ce consta aceasta terapie si, mai ales, cum se termina ori cum ar trebui sa se termine totul.
Gratiella, clienta din acest spectacol, face parte dintr-o categorie totusi fericita: ea este corporatista plina de bani, care n-are pe ce sa-i cheltuie. Este victima ideala pentru vracii motivationali, insa este un caz totusi fericit: are ce cheltui! Sunt persoane depresive care au inclusiv probleme financiare, asa ca pentru acestia vracii motivationali sunt un vis, nu au acces la ei, tanjesc dupa ei, dar nu pot ajunge acolo. De fapt e de bine, dar ei nu constientizeaza asta.
Dennis Maximus este vraciul motivational, acel guru extrem de cinic care o jumuleste de bani pe Gratiella. Ok, personajul este accentuat caricaturizat, este dus la extrem, este oficial, “pe fata”, un mare escroc. Este vizibil de la o posta. Ceea ce nu se intampla cu majoritatea vracilor motivationali, caci acestia nu gandesc meseria lor pe termen scurt, “dau un tun si gata”, ci o gandesc pe termen lung. Mai bine ai un client care-ti da o suma fixa saptamanal timp de 10 ani decat sa ai un client de la care sa iei 5000 de euro acum si apoi gata.
Gratiella se indragosteste de Dennis (ea fiind singura si frustrata), asa ca accepta tot ce-i propune acesta. Financiar, este perfect, este ideal pentru Dennis. Insa cum se termina totul?
Sa nu ma intelegeti gresit: nu bagatelizez depresia, nu sustin ca ea n-ar trebui tratata. Dimpotriva. Eu consider depresia ca fiind ceva extrem de grav, de serios, insa fix din acest motiv n-as lasa tratarea ei pe mana oricui. Exista psihologi specializati in asa ceva, care au facut ani de scoala. De ce m-as lasa pe mana unuia care a citit 5 carti, daca le-a citit si pe acelea, si nu m-as duce la unul care a studiat ani de zile aceasta problema?
Strict teatral, spectacolul sta foarte bine: doua interpretari excelente, solide, ale unor actori alesi excelent pentru rolurile lor. Chiar si varsta lor este extrem de bine aleasa: o doamna intre 40 si 50 de ani (actrita Adriana Irimescu are 49 de ani in viata reala, insa pana sa aflu aceasta informatie puteam spune ca IN SPECTACOL pare o femeie trecuta de 40 de ani) este in depresie din cauza singuratatii, asa ca se indragosteste de un guru care-i promite fericire. Care guru este musai mai tanar decat ea.
Chiar si locatia mi se pare ca se potriveste perfect: unde se duc oameni precum Gratiella sa-si petreaca timpul liber? In Centrul Vechi, evident! La veniturile lor nu frecventeaza carciumi de cartier, ci o ard “pe opulenta”, in locurile alea scumpe unde merge lumea buna.
Mergeti sa vedeti Fericirea in cinci pasi. Comedie antimotivationala. indiferent daca sunteti sau nu in depresie. Daca NU sunteti, incercati totusi sa luati cu voi o persoana care e tentata de astfel de vraci. Poate se razgandeste. Ori poate, cine stie, isi va dori sa devina un astfel de vraci. Sa-si trateze depresia pacalind pe altii. E si aceasta o varianta de terapie, nu? 🙂