
Flagrant
dupa Ion Baiesu
regie colectiva
Distributie:
Catalin Lungu
Carmen Magdalena Sascau
Stefana Badiu
Spectacolul Flagrant este organizat de Syarela Arts si a fost vazut la Trattoria 20
Flagrant – Opinie LaTeatru.Eu
La Trattoria 20 am vazut pana acum fix 2 spectacole, ambele organizate de Syarela Arts: Arta comediantului (un fel de teaser, un spectacol care iti arata parca o bucata din ceva ce se anunta a fi mult mai amplu) si Lectia. Al doilea mi s-a parut extrem de potrivit in peisaj: unde altundeva ai putea sa vorbesti, in mod absurd, despre matematica daca nu in regie, in inima studentimii politehniste din capitala?
Flagrant a fost deci al treilea spectacol vazut acolo. De aceasta data, micuta sala, deopotriva de mese si de teatru, a fost arhiplina, ma bucuram enorm cand ma uitam si vedeam cat de multi oameni au putut sa incapa intr-un spatiu atat de mic.
Despre spectacolele de teatru organizate in regie, dar si despre multe altele, am discutat saptamana trecuta cu organizatoarea si actrita Valentina Visarion Mingopol (Syarela) in podcastul Cult la cap. Clipul il gasiti mai sus.
Povestea este simpla, atat de simpla incat te miri cum te poti scoate atat de multe din ceva atat de banal: un hot este prins in Flagrant in miez de noapte. Hotul era foarte sarac si deloc pretentios, el se multumea cu … carnati si ciorapi, fie ei purtati si uzati. Ciorapii, caci carnatii erau proaspeti si bine facuti.
Gazda este o femeie singura si melancolica, ce traieste o viata plina de regrete, atat profesionale, cat si personale. Pentru ea, orice vizita este un motiv de bucurie. Oare asa stau lucrurile si-n cazul vizitei neanuntate si deloc prietenoase a unui … hot?
In peisaj mai intra si Marioara, femeia de serviciu atat de bagacioasa incat simte nevoia sa stie tot ce misca in bloc. Este femeia de serviciu cu rol de paznic, care se simte jignita atunci cand NU stie ceva ce se petrece in bloc. Iar vizita unui strain, venit in scopuri necurate, nu are cum sa-i scape. Nu-l poate lasa nepedepsit, asa ca trebuie sa ia masuri.
V-am spus ce ocupatie are gazda, femeia singura si melancolica? Nu v-am zis, dar nu va spun nici acum, va trebui sa descoperiti singuri.
Totul se lasa cu hohote de ras si cu multa voie buna. Caci vizita unui hot nu mai este de mult timp motiv de lacrimi si suspine.
Despre actori numai de bine: fiecare pare excelent ales in rolul sau, fiecare reuseste sa dea totul pe scena.
Catalin Lungu este foarte convingator in rolul de hot stangaci, de persoana care nu stie pe ce lume este, pe om sincer in felul sau. Stangaciile sale par naturale, nimic nu pare fortat in interpretarea sa.
Stefana Badiu este femeia melancolica si solitara, cea plina de regrete. Desi personajul in sine este trist, toate actiunile ei starnesc hohote de ras. Stiu, nu este moral sa radem de nefericirea oamenilor, dar nu a zis nimeni ca sunt o persoana foarte morala. Ma rog, strict pe baza acestui criteriu, sala a fost plina de oameni imorali ori amorali, caci absolut toti radeau in hohote.
Carmen Magdalena Sascau a fost si ea extrem de convingatoare in rolul femeii de serviciu extrem de bagacioase, care trage cu urechea pe la usi si care te deranjeaza, fie zi sau noapte, atunci cand vrea sa afle ceva. Tipul de persoana enervanta, pe care daca o cunosti o injuri, vrei sa scapi cat mai repede de ea, dar care altfel este extrem de utila intr-un bloc. Daca toate blocurile, toate scarile de bloc de fapt, ar avea cate o Marioara, numarul furturilor ar fi mult mai mic.
Ea este la fel de nefericita si frustrata, la fel de solitara, insa ea nu sta inchisa in propria casa pentru a-si plange de mila, ci isi gaseste un rost secundar in ocupatia ei. Un rost care da sens existentei ei. Un rost care intr-un final ii aduce un minimum de fericire. Pe care unul ca mine nu-l intelege, individual vorbind, dar pe care-l accepta si-l intelege din punct de vedere social.
Acum, despre Ion Baiesu nu ar trebui sa mai scriu nimic. Este autorul celebrelor personaje Tanta si Costel (cele din care s-au inspirat cei de la Vacanta Mare in anii 90), dar si al celebrei comedii Presul, pe care eu am vazut-o montata la TNB in 2019.
Ce este important de precizat este ca piesele lui Ion Baiesu (pe numele sau real Ion Mihalache) sunt actuale si astazi. Privind acest Flagrant, ne putem da seama ca toate aceste personaje sunt prezente si astazi. Singurele lucruri in plus ar putea fi cateva aspecte tehnologice, camere de luat vederi, care fac viata grea hotilor. Dar altfel, un hot stangaci, o femeie solitara si melancolica si o femeie de serviciu mult prea bagacioasa intalnim si astazi. La tot pasul. Pe toate drumurile. Mai precis, in toate blocurile.