Fluturii sunt liberi
de Leonard Gershe
Jill Tanner – Andreea Bosneag
Florence Baker – Diana Maria Vieriu
Don Baker – Valentin Andries
Ralph Santori – Alexandru Radu
Regia: Colectiva
Un spectacol organizat de Syarela Arts la Teatrul Infinit Bucuresti
Fluturii sunt liberi – Opinie LaTeatru.EU
Este a treia montare dupa textul clasic Fluturii sunt liberi pe care am placerea s-o vad (doar despre a doua am mai scris, cea a Teatrului Excelsior). Cumva ma simt atasat de acest text. Am experiente interesante, placute, cu textul. Iar montarea aceasta independenta este, din 2 motive, cea mai autentica dintre ele. Insa dintr-un alt punct de vedere are un defect, pentru mine deranjant, pentru altii deloc important.
Pe scurt, aflam povestea lui Don Baker, un nevazator care se muta pentru prima data singur. Are 21 de ani, insa pana atunci traise cocolosit de mama sa. Nu fusese lasat singur in lume.
Mutat in noua sa locuinta, el o intalneste pe Jill, o vecina plina de viata. Pe de-o parte naiva si superficiala, dar pe de alta parte inteligenta si sufletista.
Jill este actrita, urmand sa dea castingul vietii ei. Nu va zic rezultatul, nu va zic care este relatia dintre ea si Don, insa va spun ca la un moment dat, in aceeasi incapere, se vor afla toti 4: Don, mama lui Don, Jill si regizorul. Nu va zic nimic altceva, va trebui sa descoperiti singuri.
Pentru a intelege de ce o consider eu cea mai autentica montare a textului Fluturii sunt liberi (cea mai autentica montare vazuta DE MINE!), trebuie sa va dezvalui 2 lucruri:
- Valentin Andries, cel care-l interpreteaza pe Don, este nevazator. Oricat ai incerca sa maschezi, oricat de bun actor ai fi, diferenta dintre un actor care interpreteaza rolul unui nevazator si un nevazator este IMENSA, mai ales pe scena de teatru. In film ai diverse artificii tehnice de care te poti folosi.
- In al doilea rand, Valentin Andries (Don) si Andreea Bosneag (Jill) sunt un cuplu in viata reala. Asa ca acea chimie extraordinara pe care am vazut-o pe scena este AUTENTICA. Evident, conteaza si talentul actoricesc, insa pe langa el este AUTENTICITATE. Iarasi spun: oricat de bun actor ai fi, relatia din viata reala nu poate fi inlocuita cu nimic. Am mai vazut, de-a lungul timpului, mai multe astfel de chimii, uneori cupluri, alteori tata – fiu ori tata – fiica. Credeti-ma: relatia REALA dintre 2 actori se vede, indiferent cat de tineri ori de experimentati ar fi acestia.
Acum trebuie sa va dezvalui si partea care PE MINE m-a deranjat, nu atat de rau incat sa consider spectacolul slab, ci doar cat sa consider PERSONAJUL Florence Baker ca fiind FAKE. Asadar, problema mea cu acest personaj, cu actrita care o interpreteaza pe doamna Baker, este ca ea pare pe scena PREA TANARA (mai tanara decat Jill, intai si intai). Nu pare mama unui tanar de 21 de ani, ci pare maximum sora lui un pic mai mare. Sa ne intelegem: nu am nimic sa-i reprosez in ceea ce priveste interpretarea. Totul era corect: gesturi de mama, replici de mama, privire de mama. Doar ca VARSTA o trada. Oricat incercam eu sa imi inchipui (teatrul este plin de conventii, dupa cum deja stim!) altceva, ea ramanea maximum sora mai mare (dar nu foarte mare) a lui Don.
Mai sus v-am pus trailerul filmului Butterflies are free (Fluturii sunt liberi) din 1972. Fara sa fi vazut filmul, v-am zis deja ca stau prost la capitolul filme vechi, mi se pare ca magia teatrului te face sa simti altfel povestea. Cand vad ca actiunea se desfasoara IN FATA MEA o resimt altfel. Din acest motiv, intre un film cu o distributie DE EXCEPTIE, cu actori DE TOP, si un spectacol DE TEATRU cu actori nu atat de consacrati, prefer ORICAND teatrul care se desfasoara in fata mea.
Nu pot sa inchei fara sa va dezvalui un lucru legat de atmosfera din sala. Intr-o seara de miercuri, intr-o perioada in care bucuresteanul iubitor de teatru se gandea la ce spectacol din cadrul FNT sa mearga, cativa spectatori curajosi au ales sa fie nonconformisti, mergand la Teatru Infinit la Fluturii sunt liberi. Nu au fost multi oameni in sala, dar a fost un public cald, dornic de spectacol. Avand in vedere circumstantele, mi s-a parut un public SPECIAL. A fost un public lipsit de vesnicii critici acriti de vreme si de vremuri, lipsit de studentii la actorie, deseori prea galagiosi, lipsit de vanatorii de evenimente, care s-ar duce la spectacole doar la FNT ori la FITS. Drept urmare, ca sa parafrazez un slogan publicitar nu foarte vechi: a fost nu un public cu de toate, ci un public cu ce trebuie.
Mergeti sa vedeti Fluturii sunt liberi. Nu doar montarea aceasta, cea mai autentica vazuta de mine, ci ORICE montare a acestui text superb. Eu as vedea oricate montari, nu cred ca m-as satura. Sunt cateva texte care mi se pare ca se monteaza de la sine, ca nu ai cum sa o dai in bara cu ele. Fluturii sunt liberi este, cumva, in fruntea listei. Nu stiu daca chiar primul, dar este acolo, in top.
ps: Trebuia sa incep cu asta, dar probabil v-as fi influentat prea mult si nu ati mai fi citit nimic despre spectacol. Asadar, Fluturii sunt liberi este un text care a ramas cumva in mine, fara sa-mi pot explica. Prima oara l-am vazut prin 2005-2006. Dupa 11-12 ani, cand am vazut o alta montare, cea a Teatrului Excelsior, am constatat socat ca STIU TEXTUL. Stiam aproape toate replicile. In cazul in care nu stiam o replica nu imi dadeam seama daca nu o stiu pentru ca am uitat-o ori nu o stiu pentru ca ea a fost (usor?) modificata. Acum, dupa inca 5 ani, constat ca textul este tot acolo. IN MINE. Si am constatat, de-a lungul celor 17 ani (atatia ani au trecut de cand am vazut prima montare), ca de fiecare data cand intalneam un nevazator textul parca iesea din mine. Ma gandeam ca acel nevazator este DON (poate mai in varsta), un Don care vrea doar sa fie vazut si tratat drept un om normal. Tin minte ca la un moment dat un nevazator a refuzat o domnisoara, rastiandu-se la ea, spunand raspicat ca SE DESCURCA. Mi-am amintit de personajul DON si mi-am dat seama ca NU este de condamnat. Da, este un text care m-a marcat, oricat de mult as vrea sa neg asta. Sa neg, sa ascund ori sa ignor. Una dintre aceste variante, nu-mi dau seama care, a functionat partial in momentul in care am scris PRIMUL articol.