Fluturii sunt liberi – Teatrul de Arta

Fluturii sunt liberi
de Leonard Gershe
Regie proprie
Jill Tanner – Andreea Bosneag
Florence Baker – Sidonia Gabriela Ganea
Don Baker – Valentin Andries
Ralph Santori – Alexandru Radu
Regia: Colectiva
Spectacol Fluturii sunt liberi este o productie a Atelierului ReAct si a fost vazut la Teatrul de Arta Bucuresti

Fluturii sunt liberi – Opinie LaTeatru.EU

Este a doua oara cand scriu despre acest spectacol, Fluturii sunt liberi. Ma rog, as zice a treia oara, daca socotesc si articolul scris despre montarea Teatrului Excelsior. Stiu ca este impotriva oricaror norme de SEO, dar simt nevoia sa scriu acest articol. Motivele le veti vedea in continuare.

Incep prin a sublinia diferentele fata de primul spectacol: pe langa diferenta de locatie (initial se juca la Teatrul de Arta si la Teatru Infinit; acum pare a se fi stabilit DEFINITIV la Teatrul de Arta), mai este si o mica diferenta in distributie. O diferenta care, insa, mi se pare ESENTIALA.

Caci in locul mult prea tinerei Diana Maria Vieriu evolueaza acum Sidonia Gabriela Ganea. Printr-o singura inlocuire, spectacolul pare cu totul altul. Radical schimbat IN BINE. Avantajele nou-intratei sunt in numar de 3:

1. Are o varsta apropiata celei pe care ar trebui s-o aiba personajul sau. Nu mai trebuie SA NE IMAGINAM ca este mama micutului Don.
2. Are GESTURI de mama, PRIVIRE de mama, VOCE de mama. In viata reala CHIAR ESTE mama. Deci ea joaca LA PROPRIU in mod natural rolul de mama. Nu trebuie sa-si foloseasca talentul pentru asta. Este pur si simplu ceva ce a mai experimentat in aceasta viata.
3. Nu in ultimul rand, daca va uitati cu atentie, cei 2 chiar seamana: mama si fiul ma refer. Asemanarea nu este IZBITOARE, nu seamana in proportie de 80 sau 90%, insa un 10-20% tot seamana. Este ceva acolo care AJUTA ENORM spectatorul.

Deci, per total, in locul unei posibile surori a lui Don care se preface ca ar fi mama avem, la modul cel mai propriu, pe mama lui Don. Scena in care ea vorbeste cu Jill, cele 2, ca fetele, mi se pare elocventa, graitoare. Data trecuta, acea scena a fost foarte confuzanta pentru mine, caci uneori nu stiam cine e tanara si cine este mama. Chiar aveam impresia ca rolurile ar trebui inversate, ca cele 2 si-au incurcat partiturile, chestii de genul.

Despre schimbarea locatiei nu voi vorbi foarte mult. Nu consider ca un teatru ar fi superior altuia ca locatie. Chiar nu cred asta. Insa pe mine m-a ajutat din punct de vedere psihologic: practic, in mintea mea exista Fluturii sunt liberi de la Teatru Infinit si Fluturii sunt liberi de la Teatrul de Arta. Doua spectacole distincte, care se joaca in locatii diferite. Nu prefer o locatie in dauna alteia, dar sunt diferite si ca scena, si ca scaune (la Teatrul de Arta sunt fotolii, la Teatru Infinit sunt scaune normale, un pic mai incomode), si ca acustica. Sunt diferite, fara sa prefer pe vreuna in dauna celeilalte. Scaunele alea aparent incomode au farmecul lor. Spectatorii stau mai apropiati, simti altfel spectacolul daca spectatorii stau mai aproape de tine. In sens invers, daca nu vezi ori daca vrei sa stai un mai izolat, iti poti muta scaunul cativa centimetri pentru a nu fi atat de apropiat de altii. Este si o mai mare flexibilitate, deci.

Pana sa va spun cum a ajuns acest spectacol, acest TEXT, in mine, la modul propriu, trebuie sa va spun despre ce este vorba. Daca ati intrat pe link-urile precedente deja stiti. Don este un nevazator care doreste sa razbaeasca singur, sa se descurce fara ajutorul mamei. La 21 de ani se muta singur intr-o garsoniera, primind promisiunea mamei ca nu-l va vizita 2 luni de zile. In aceasta garsoniera o cunoaste pe Jill, o vecina care nu prea stie ce vrea. Evident, se indragosteste de ea. Jill este naiva, superficiala si zvapaiata, dar pe de alta parte este sufletista si inteligenta.

Jill urmeaza sa dea un casting, rolul vietii ei. Cum se termina totul, ce se intampla cu cei 2, ce rol are in toata povestea regizorul la care dadea Jill casting si ce parere are mama lui Don despre toate astea ramane sa descoperiti singuri.

Acum sa va povestesc varianta completa. Am povestit-o PARTIAL in cateva randuri. Acum este timpul sa va spun varianta completa. Credeti-ma, nu e deloc offtopic.

Asadar, eu multa vreme nu m-am dus la teatru. Este vorba despre perioade ale vietii. Intr-o perioada nu mergi deloc, in alta mergi foarte-foarte des. Prin liceu nu am mers deloc, insa la finalul liceului si in primul an de facultate mergeam la teatru cumva fortat: un prieten avea bilete de la taica-su. Si na, ma lua pe mine. Nu mergeam des, dar mergeam. Si am nimerit noi la o montare Fluturii sunt liberi la Teatrul Foarte Mic, cel de la Piata Rosetti. Detaliile le stiu de parca am fost ieri: sala era minuscula, erau cateva (maximum 3 randuri, nu mai stiu exact cate) randuri ocupate, iar noi eram fix in spatele spectatorilor. Alte 2-3 randuri goale si in spate de tot, pe ultimul rand al salii, era un nene. BEAT. Nu era beat sa fie incoerent, dar era beat cat sa rada isteric la aproape orice gluma. Sala astepta intai sa rada el, apoi radeau si restul spectatorilor.

Eh, la un moment dat in spectacol este o scena in care cei 2, Don si Jill, hotarasc sa manance in garsoniera lui. Ma rog, intind o patura pe jos si spun ca fac un picnic. Insa in frigiderul lui se gaseau doar salam si vin. Eh, dupa ce ii zice el asta, ea spune: Salamul merge cu orice, iar el spune ADEVARAT!

Insa in acea zi, la ACEA reprezentatie, nu imi dau seama daca intentionat sau din greseala, dialogul a sunat fix asa:

– Salam merge cu orice!
– Adevarat!

In secunda urmatoare, tipul din spate exclama in stilul Florin Salam: ADEVARAAAAAAAAAT! Toata sala radea isteric, eu si cu acel amic fiind printre ei. Am ras apoi o saptamana de aceasta faza, el zicea: Hai, ba, sa mai mergem la teatru, ca e misto, e cu Salam, e cu ce trebuie!

Eh, partea interesanta este ca desi am ras isteric, ceva din mine imi spunea ca nu e bine sa rad. Ca ceea ce vazusem nu era chiar comedie, ca ar trebui sa IAU in serios subiectul. Ulterior, de fiecare data cand vedeam un nevazator imi aminteam de spectacol. Imi aminteam de acea faza, zambeam, dar apoi constientizam ca  drama lor e pe bune.

Tin minte ca la un moment dat un nevazator a tipat la o tanara care voia sa-l ajute. Zicea ca nu are nevoie, ca se descurca. Ok, poate a tipat mai tare, dar empatizam maxim cu el.

Dupa mai bine de 10 ani, poate chiar 12, in 2017 mai precis, am vazut o alta montare dupa Fluturii sunt liberi (la Teatrul Excelsior). Atunci am constatat ca STIU PE DE ROST replicile. Nu doar ca stiam ce se intampla, dar stiam REPLICILE, le puteam spune inaintea actorilor cu o acuratete de 80%. Textul ERA IN MINE.

Si da, am cumva mustrari de constiinta: am fost parte din publicul care a luat in deradere acest spectacol. Eram mic si prea imatur la acea vreme, dar ceva din mine imi spunea, inca de pe atunci, ca ceva e gresit.

Si, asa cum v-am mai zis, dintre TOATE montarile, ACEASTA montare, care acum se joaca la Teatrul de Arta, este cea mai AUTENTICA. Motivele sunt 2:

1. Actorul care-l interpreteaza pe Don, Valentin Andries, este nevazator pe bune.
2. Valentin si cu Andreea sunt cuplu in viata reala.

Nu stiu daca ACEST Fluturii sunt liberi este spectacolul meu preferat, sincer sa fiu NU AM un astfel de spectacol, insa daca m-ar intreba cineva care este CEL MAI AUTENTIC SPECTACOL, Fluturii sunt liberi ar fi la loc de cinste. Evident, sunt spectacole care iti ating si alte simturi, la unele spectacole intrarea se face printr-un tunel special, la altele am primit coliva (la 2 s-a intamplat asta, unul foarte recent), la altele intampinarea este una speciala. Insa cu siguranta, Fluturii sunt liberi este in top 5.

De altfel, l-am si recomandat la TV. Mai sus vedeti exact alaturi de ce alte spectacole a fost recomandat Fluturii sunt liberi. Voi mergeti sa vedeti Fluturii sunt liberi la Teatrul de Arta. Imi veti multumi dupa.