Frig de Lars Noren – UnTeatru

Frig de Lars Noren
Traducerea: Carmen Vioreanu
Regia: Alex Bogdan
Scenografia: Vladimir Turturica
Distributie:
Liviu Pintileasa
Ionut Grama
Silviu Debu
Andrei Seusan
Se joaca la UnTeatru

Frig – Opinie LaTeatru.EU

 

Este primul spectacol, de cand merg eu la teatru, in care actorii vin in fata publicului si se prezinta. Eu sunt X si voi interpreta rolul Y. O alegere regizorala interesanta si, la prima vedere, inutila. Fita. Snobism intelectual, teatral.

Abia la finalul spectacolului mi-am dat seama de insemnatatea alegerii regizorale. Mi-am dat seama DE CE s-a intamplat asta.

Intai si intai, avand in vedere decorul ultra-minimalist, adica aproape inexistent, tot greul a cazut pe umerii actorilor. Sau, formuland altfel, actorii se pot afirma si isi pot etala talentul intr-o masura mult mai mare in absenta unui decor care sa ia ochii spectatorului.

In al doilea rand, spectatorului i se sugereaza, in mod direct, sa compare cum arata protagonistii la inceputul spectacolului si cum arata ei la final.

In plus, avand in vedere absenta decorului, a fost o modalitate de a anunta spectatorii ca a inceput spectacolul. Caci in fata noastra au aparut pur si simplu 4 oameni simpli, imbracati normal, nemachiati.

Ce avem, noi, de fapt? Pai trei pusti, proaspat absolventi de liceu, care au mers pe malul unui lac pentru a sarbatori. Afara este cald, drept urmare cei 3 adolescenti, doi autohtoni, suedezi, si un musulman, se racoresc cu multe doze de bere. Cei 2 adolescenti erau neonazisti. Nu stim daca faceau parte din vreo organizatie ori erau pur si simplu niste pusti cu o astfel de orientare. Cert este ca atunci cand un coleg de-al lor asiatic, nascut in Seul, trece pe langa ei, lucrurile scapa de sub control. Alcoolul, ideile extremiste, dorinta de afirmare, senzatia ca nu-i vede nimeni, greutatile vietii, invidia fata de cineva (un strain) care are mai mult decat ei, toate acestea au generat un cocktail exploziv. Cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.

Nu va descriu toate personajele, vreau sa va vorbesc doar despre doua dintre ele.

Primul personaj, cel interpretat de Ionut Grama (cea mai buna interpretare), este cel mai incert si mai nedumerit personaj. Toate celelalte personaje aveau rolul lor in poveste, in toate acele intamplari: un cap al rautatilor, un mini-Hitler, un musulman convertit si o victima. Al patrulea personaj parea in plus, tipul de sluga perfecta.

Cel de-al doilea personaj, musulmanul, este cel mai interesant dintre toti. In esenta o victima a discriminarii, a nazismului, daca ideile sovine ale neonazistilor ar fi puse in aplicare el ar fi printre cei discriminati, umiliti, expulzati, el vrea sa se integreze in acel grup. Pe de-o parte un soi de Sindrom Stockholm (ca tot suntem in SUEDIA), pe de alta parte este o nevoie disperata de integrare. Din punct de vedere psihologic, este cel mai interesant personaj.

In esenta, povestea este deopotriva politica si psihologica. Da, se vorbeste despre multiculturalitate si discriminare, despre (neo)nazism, despre ideea in sine de a da vine pe celalalt, pe care care e diferit fata de tine, dar in esenta vorbim despre OAMENII. Nu exista ideologie totalitara abstracta, ci exista ideologii totalitare puse in aplicare de catre oameni.

Acel personaj musulman m-a dus cu gandul la evreii care pactizasera cu nazistii si care ii ajutau in lagarele de concentrare. Este adevarat, vorbim despre niste adolescenti, niste copii carora, poate, mai tarziu le va veni mintea la cap.

In final, sa va zic o chestiune personala. Deseori judec spectacolele de teatru, la fel cum fac si cu filmele, in functie de asteptarile mele. In acest caz, vazand titlul si originile nordice ale piesei, m-am gandit ca voi vedea un spectacol politist. Diferenta efectiva dintre termenii de “poveste thriller” si “poveste politista” este minima. Primul soc a fost atunci cand, la inceputul spectacolului, cei 4 actori s-au prezentat. Care era, de fapt, problema? Pai, simplu: lipsea … politistul. Ma asteptam sa asist la sange, ma asteptam la ceva dur, dar credeam ca va fi si o ancheta ulterioara.

La final, si din cauza duratei scazute a spectacolului, aveam usoara senzatie ca am vazut doar o prima parte. Un prim episod. Simteam ca ar trebui sa mai urmeze ceva. Simteam ca AR PUTEA urma ceva. Un sequel.

Spectacolul Frig este un spectacol extrem de bine interpretat, extrem de bine realizat, cu un decor ultra-minimalist. Are o atmosfera nordica extrem de evidenta, a reusit sa ma faca sa ma simt acolo chiar daca, in mod efectiv, vizual nu-mi oferea mare lucru. Teatrul este, in esenta, plin de conventii, iar un astfel de spectacol te convinge pe de-a-ntregul de acest lucru.

PS: O amica, langa mine, se plangea inainte de spectacol ca in sala este cam … FRIG. Nu-mi dau seama daca asta a fost intentia sau nu, dar reactia ei mi s-a parut simpatica.

Leave a Reply