
FUCK NIKON
De: Gabriel Pintilei
Cu: Iulia Verdes
Regie: Adela Bitica
Scenografie: Alexandra Constantin
Video: Dragos Vasiloaia
Light design: Mihai Costache
O productie POINT; vazut in Sala Studio a Teatrului Ioan Slavici din Arad in cadrul Festivalului International de Teatru Nou Arad 2024
FUCK NIKON – Opinie LaTeatru.EU
Majoritatea oamenilor au o parere buna despre fotografii, despre ideea de fotografii. Ei considera ca acestea imortalizeaza momente ori perioade placute, de care ne vom aduce aminte cu placere. Nunta parintilor, balul de absolvire a liceului, majoratul, vizita unei tari straine ori fotografii din tinerete, de la un eveniment poate mai putin important. Toate acestea sunt momente frumoase imortalizate de fotografie, momente de care-ti amintesti cu drag.
Ce se intampla insa cand fotografia imortalizeaza ceva ce ai vrea sa uiti? Ceva ce nu ai vrea sa stie si altii? Fotografia devine un blestem, nu mai este nicidecum o binecuvantare.
Actiunea spectacolului FUCK NIKON se petrece in SUA, in sudul religios si conservator, acolo unde curentul feminist este privit in acea vreme (anii 70-80 ai secolului trecut) drept un pericol. Inclusiv femeile il repudiau.
O fata este violata de tatal ei. Pentru ca refuza sa accepte realitatea, ea inventeaza o poveste cu extraterestri. A fost rapita de extraterestri, asta s-a intamplat. Mama ei bate campii despre societatea bolnava in care se traia decat sa accepte realitatea. Iar sora ei isi face singura dreptate in loc sa spuna adevarul.
Si poate totul ar fi ramas asa, la statutul de poveste, daca un vecin nu i-ar fi facut o fotografie fetei goale imediat dupa viol. Acea fotografie a schimbat totul, chiar daca ea nu este vazuta de mine drept salvatoare. Dimpotriva.
Cum distingem victima de calau, cum ne dam seama care sunt oamenii rai si oamenii buni in toata povestea asta si, de fapt, cat de vinovati suntem noi ceilalti? Cat de vinovata este societatea? Cat de vinovat este vecinul cu fotografia?
Spectacolul FUCK NIKON are un parcurs aparte. Imi vine sa spun dubios si n-as fi departe de adevar. A aparut la Point, un hub cultural independent din centrul capitalei, in 2019, insa dupa cateva luni a venit pandemia si spectacolul murise. A reinviat ulterior, ca si cum ar fi fost o fotografie veche, uitata-ntr-un album, pe care cineva o redescopera si o scoate la lumina.
Acum, sa va povestesc ceva ce are legatura cu tot ce am scris pana acum. Mai demult, turistii japonezi erau recunoscuti peste tot prin lume pentru ca fotografiau absolut orice. Pana la aparitia telefoanelor mobile cu camere, japonezii aveau de gat camere. Producatorii de camere scosesera camere din ce in ce mai mici, pe care fotografii profesionisti le numeau sapuniere. Tot ei, japonezii, au fost cei care au INVENTAT selfie-ul, au intors pur si simplu camera pentru a se poza pe ei. Unii producatori de camere puneau oglinzi ori chestii care sa reflecte, sa ai unde sa te uiti cand te pozezi.
Long story short, comportamentul japonezilor a devenit acum comportamentul tuturor. Cu totii suntem innebuniti sa facem poze, sa imortalizam aproape totul, uitand parca sa traim live evenimentul. Sa ne bucuram de el.
Evident ca fiecare este liber sa traiasca cum doreste, doar ca uneori comportamentul obsesiv ii deranjeaza pe altii. La concerte ori la spectacolele de teatru, prea multe telefoane care filmeaza ii deranjeaza pe spectatorii care vor sa se bucure de show. Cu cat sunt mai multi, cu atat devin mai deranjanti.
In cazul meu, momentul cand am constientizat ca lumea intreaga ii copiaza pe asiatici a fost cel pandemic. Mastile chirugicale purtate pe strada erau de mult obisnuinta in Japonia, China sau Coreea, iar masurile acelea foarte dure, restrictive, au fost copiate din mult prea democratica China.
In acest spectacol, FUCK NIKON, vecinul era japonez, aparatul foto era japonez. Altfel spus, un strain a destabilizat totul, a rupt echilibrul, ramane sa spuneti voi daca a facut asta in sens bun sau in sens rau.
Sigur va veti intreba daca povestea din FUCK NIKON ar mai fi posibila astazi ori daca ar fi posibila in Romania. Raspunsul este evident DA, chiar daca acum “s-ar afla” mai repede. Iar vecinul care fotografiaza tot n-ar mai fi un ciudat, un japonez dubios, ci ar putea fi oricine. Dar fapta in sine, cea de la care pleaca totul, se petrece din pacate si astazi mult prea des.
FUCK NIKON este un one-woman show unde actrita Iulia Verdes exceleaza. Joaca mai multe personaje, este credibila in pielea tuturor. O actrita excelenta, un spectacol foarte bun, pe care din pacate il ignorasem pana acum. Il ratasem. Festivalurile sunt utile SI pentru asa ceva.