gen.OM – Magic Puppet Cluj Napoca – Zilele Teatrului Matei Visniec din Suceava

gen.OM - Magic Puppet Cluj Napoca afis

gen.OM
de Ana Cucu Popescu
Regia: Delia Gavlitchi
Scenografia: Florin Suciu
Light Design: Alexandru Bote
Sound design: Max Anchidin
Distributia:
Andreea Ajtai – Demiurga, Mama, Cristi
Oana Tamas – Andreea, Naratoarea, Fetita, Maria, Actrita
Viktor Hegedus – Andrei, Academician 1, Cantaret 1, Actor
Florin Suciu – Seful, Academician 2, Vanzatorul, actor, Cantaret 2
Spectacolul gen.OM este produs de Magic Puppet Cluj Napoca, fiind vazut la Sala de spectacole a Teatrului Matei Visniec din Suceava, in cadrul festivalului Zilele Teatrului Matei Visniec din Suceava 2023

gen.OM - Magic Puppet Cluj Napoca

gen.OM – Opinie LaTeatru.EU

O amica, mare pasionata de filme de animatie, mi-a tot zis cum ca aceste filme nu erau initial adresate copiilor. Disney a transformat animatiile in filme pentru copii, ecranizand mai multe basme. Pentru ca vorbim de Disney, animatiile au ajuns acum sa fie considerate filme pentru copii. Animatiile pentru adulti, cele INTERZISE minorilor, sunt putine, avand un public restrans, nisat.

Nu despre filmele de animatie vreau sa va vorbesc, ci despre un spectacol de teatru. Despre teatru de papusi mai precis, teatru care are aceeasi problema: este asociat, nedrept ar zice unii, cu publicul foarte tanar.

Se pare ca in tarile socialiste s-a petrecut aceasta mutatie, aici guvernele comuniste au vrut sa educe copiii prin intermediul acestor teatre. In Romania au reusit atat de bine incat rar de tot gasesti un spectacol de teatru de papusi care sa NU fie adresat celor mici. Care sa fie chiar INTERZIS minorilor.

Eu am avut norocul sa intalnesc un astfel de spectacol, gen.OM, spectacol produs de o companie de teatru care isi propune sa aduca in fata publicului tocmai astfel de spectacole. Spre rusinea mea, pana sa ajung la Suceava la festival nu auzisem de compania teatrala Magic Puppet Cluj Napoca, desi pe la festivaluri de teatru tot merg, iar prin Cluj ajung o data pe an. Bonus: sediul teatrului in cauza se afla in centru, fix pe Bulevardul Eroilor. Nu e pe vreo strada laturalnica, este pur si simplu “ascuns la vedere”.

Fix din aceste motive, nu auzisem de compania teatrala iar teatrul de papusi era pentru mine adresat copiilor, spectacolul gen.OM a fost o revelatie pentru mine. A fost ceva wow, ceva ce m-a dat realmente pe spate. Noroc ca si alti oameni, mai cunoscatori in ale teatrului, au fost la fel de placut surprinsi, drept urmare n-am parut chiar un taran care acum descopera ciocolata (metaforic vorbind).

gen.OM este, din pacate sau din fericire, un spectacol care nu poate fi povestit, care trebuie trait. Spun din pacate, pentru ca imi este foarte greu sa scriu despre astfel de spectacole. Frazele au sens pentru mine si pentru cei ce au vazut spectacolul, dar sunt intelese cu greu de catre cei care n-au facut-o. As vrea sa-i conving sa mearga sa-l vada, acesta este scopul oricarui articol de genul, dar cum as putea POVESTI, fie si PE SCURT, un colaj de scenete fara legatura intre ele? Ok, subiectul este patriarhatul si modul in care el se manifesta in viata de zi cu zi.

Stiu, cei care ma cunosc sunt deja mirati, sunt deja cu beculetele aprinse: Cum adica, e text feminista si ti-a placut? Nu te-a deranjat?

Eh, si fix aici e cheia. Pe de-o parte, pot spune, jumatate in gluma, jumatate in serios, ca spectacolul gen.OM este atat de bun incat pot trece peste feminismul sau evident.

Pot de asemenea afirma ca vorbim despre un feminism rational, nicidecum despre unul isteric, absurd.

Nu pot sa vorbesc despre modul de manuire a papusilor, nu ma pricep la asta, asa ca trebuie sa ajung din nou la inceputul spectacolului. Asadar, atunci cand am intrat in sala si am vazut numele spectacolului am crezut ca este ceva ce se adreseaza … adolescentilor. Stiti voi, cei care folosesc “gen” la sfarsitul oricarei fraze. Ma rog, aici este folosit la inceput. Nu zic, se foloseste si la inceput, dar cel putin pe vremea mea, cand eram student, moda era sa-l pui la finalul frazei, indiferent de ce zisesei pana atunci. Acel “gen” era cumva echivalentul cuvantului “stop” pe care-l spui pe statie. Sa stie interlocutorul ca ai terminat ce aveai de spus.

Crezand ca gen.OM este pentru adolescenti, mirarea a fost cu atat mai mare. Abia dupa spectacol am aflat ca gen.OM are +18. Ma rog, are niste scene cu un organ sexual masculin, ele sunt cauza acestui +18. Altfel, dac-ar fi dupa mine, as duce si adolescenti de 14-15 ani la el, daca acestia sunt cu adevarat maturi. Ideea e ca chiar au ce invata.

Dupa ce am vazut spectacolul, mi-am dat seama cat de misto este titlul gen.OM. In cate moduri poate fi el citit si cate intelesuri are. DOAR acest titlu. Chiar daca am zis prea multe pana acum, chiar sunt curios spre ce se indreapta gandurile altora cand vad gen.OM. Ca sa intelegeti cat de gresit sunt eu, nu ma gandisem deloc la genom, abia cand am auzit pronuntat acest titlu mi-am dat seama ca poate fi citit si astfel. Repet: sunt defect, nu trebuie sa va luati dupa mine!

In final de tot, vreau sa laud modul in care spectacolul gen.OM interactioneaza cu publicul. Eu chiar as incuraja spectacolele sa faca asta mai des. In moduri cat mai creative. Cat mai originale.

Voi mergeti sa vedeti gen.OM, fie in sediul lor din buricul Clujului, fie prin vreun festival daca aveti noroc. Eu am avut noroc, caci oltean fiind, am vazut un spectacol ardelenesc in Moldova gen. Pardon, Bucovina. Gen.

Leave a Reply