Hello Ceausescu – Teatrul de Comedie

Hello Ceausescu
regia: Matei Lucaci-Grünberg
asistenta regie: Eduard Buhac
scenografia: Iuliana Vilsan
coregrafia: Filip Stoica
sound design: Razvan KREM Alexe
light design: Alin Popa
asistent decor: Mihai Folea
asistent costume: Gabriela Ghabrah
fotografii: Anastasia Atanasoska
Distributie:
Alex Schwartz – Carol Ionescu
Laura Schwartz – Delia Nartea
Olga, Lara – Catalina Mihai
Pavel, Denis – Eduard Buhac / Bogdan Cotlet
Adi, un Lenin, un Tov. Gabriel, un Militian, un Paznic, un Tata – Alex Conovaru
Magda, o Securista, un Doctor, Vocea de Fanta – Mihaela Macelaru
Ana, o Prezentatoare, o Margareta Paslaru, o Eleva, un Rac, Miky – Ana Maria Turcu
Vali, un Securist, un Prezentator, Ideea de Cico, un Bancher – Razvan Krem Alexe
Spectacol vazut la Sala Studio a Teatrului de comedie

Hello Ceausescu – Opinie LaTeatru.EU

Cu siguranta ati auzit ori chiar ati fost pus in situatia in care trebuie sa mintiti ori sa ascundeti un adevar. Aveti o ruda grav bolnava, insa aveti impresia ca adevarul i-ar face mai mult rau. Nu va dau un exemplu din familie, insa va dau unul foarte cunoscut: Nicolae Dobrin. Sotia lui i-a ascuns pana-n ultima clipa ca are cancer. L-a mintit. Iar el a crezut-o.

In spectacolul Hello Ceausescu minciuna este dubla: nu doar ca mama (Laura) din spectacol este mintita in privinta bolii pe care o are (intamplator, ea are in spectacol exact boala care l-a omorat pe marele Gicu Dobrin: cancer pulmonar), insa fiul ei regizor o minte si in privinta a ceea ce se petrece in lume.

Pe scurt: actiunea se desfasoara in decembrie 1989, cand multi simteau ca regimul comunist este pe sfarsite. Lucrurile devenisera insuportabile, multi simteau ca efectiv nu se mai poate trai. Unii isi doreau un singur lucru: sa poata trai macar 1 zi in libertate.

Laura, o anticomunista convinsa, chiar daca anticomunismul ei era tacut, nu se manifesta nicicum public, isi dorea sa traiasca in libertate. Asa ca dupa ce o scoate din spital, fiul ei ii ofera iluzia ca traieste intr-o tara libera. Nu intr-una fara Ceausescu, ci intr-una in care Ceausescu hotaraste sa devina un lider democrat.

Toate minciunile pe care Alex i le zicea mamei ei erau gogonate, imposibil de crezut, insa ea le credea. Ea voia sa le creada. Ea isi dorea ca toate acelea sa fie adevarate. La un moment dat isi da seama (va las pe voi sa descoperiti acel moment) ca este mintita, dar prefera sa lase de la ea. Sa se lase in continuare dusa in aceasta lume ideala.

Fiul ei, Alex, este regizor de film, asa ca ceea ce face el este, de fapt, meseria lui. El regizeaza un film, chiar daca acel film are drept public tinta … un singur spectator. Are multi actori in el, joaca inclusiv el, insa filmul se adreseaza exclusiv mamei lui.

Pana la boala ei, care debuteaza exact la jumatatea spectacolului, vedem o lume vesela, usor boema. In casa Laurei se intalneau niste intelectuali anticomunisti care isi manifestau pe muteste dorinta de libertate: ascultau muzica occidentala (de Revelion in special), vorbeau lucruri interzise, spuneau bancuri. Insa niciunul dintre ei nu facea nimic public, erau cetateni respectabili, care nu indrazneau sa puna in pericol oranduirea socialista.

Nu vreau sa va stric surpriza, sa va spun ce personaje frecventau casa Laurei, va las pe voi sa le descoperiti. La fel cum tot singuri veti descoperi cum se termina intreaga poveste.

Per total, Hello Ceausescu este un coupe, un colaj de 2 spectacole pe care le-am putea judeca distinct: un prim spectacol despre intelectualitatea fricoasa si tacuta din perioada comunista, despre cum se vorbea si cum se petrecea la sfarsitul anilor 80 in Romania socialista; un al doilea spectacol, care devine principalul, spectacolul de baza, este cel care debuteaza cu boala Laurei, este noua realitate pe care Alex i-o construieste.

Cele 2 spectacole sunt delimitate de o pauza, una care are un triplu scop (sau, ma rog, a avut la mine un triplu efect):

1. Ce ziceam mai sus, delimitarea celor 2 spectacole;
2. Pe mine m-a facut sa ma intreb, timp de 10 minute sau cat o fi durat, cum va arata viata personajelor dupa ce Laura s-a imbolnavit.
3. Mi-a dat ragazul sa diger ceea ce vazusem pana atunci.

Apropo de “digerat”, mi-a placut faptul ca “scenografia” a cuprins intreaga sala, nu doar scena, caci erau pe pereti portrete cu tovarasii, portrete care te faceau sa te simti in acea perioada. Era si cortina deschisa, deci am putut admira decorul timp de aproximativ 10 minute. Muzica din difuzoare a contribuit si ea la aceasta introducere in atmosfera.

Nu va spun nimic despre personaje, despre interpretarile lor, nimic despre alte artificii regizorale. Va trebui sa le descoperiti singuri. Va spun doar ca la final aveam niscaiva lacrimi in ochi, caci nu sunt atat de insensibil precum dau deseori impresia. Suferintele fizice ma impresioneaza, mai ales ca aceasta boala numita cancerul este una care nu iarta pe nimeni si care apare in orice regim politic.

Apropo de cancer, daca veti citi cu atentie distributia veti putea vedea ca va vorbi si cancerul. #Pebune: rac in engleza se traduce cancer, iar numele bolii a fost dat din cauza formei ei, care uneori se aseamana cu un rac.

Mergeti sa vedeti Hello Ceausescu, un spectacol care se joaca aproape tot timpul cu “casa inchisa”. Nu spun sold-out, caci inainte de 89 acest termen nu exista. Ma rog, nu exista la noi, ci la imperialistii aia nenorociti.

ps: Fara sa stiu ca Fanta va deveni subiect in poveste, la pauza spectacolului Hello Ceausescu am mers la automatul de sucuri al teatrului si mi-am luat o sticla din acest lichid. M-am gandit ca e prea tarziu sa mai beau Cola, insa nici apa nu pot bea, ca ruginesc de tot. Asa ca am luat Fanta. Insa am fost atat de insetat incat am baut-o toata la pauza. Daca as fi avut in partea a doua sticla langa mine, probabil din instinct as fi aratat-o. As fi devenit eroul rezistentei anticomuniste din acea micuta sansa. Iata, deci, cum am ratat sansa la celebritate.