Evadarea tacuta
de Lena Constante
Dramatizare: Oana Pellea
Regie: Oana Pellea
Scenografie: Vladimir Turturica
Light design: Stefan Dumitra
Regia tehnica: Andi Tuinea
One woman show cu Oana Pellea
Spectacolul Evadare tacuta se joaca de obicei la Sala Atelier a TNB, dar a fost vazut de Ianolia Marina la The Shaw Theatre din Londra in data de 12 martie 2025
Evadare tacuta (The Silent Escape) – Impresii din Londra de Ianolia Marina
Desi sunt absolventa a Facultatii de Stiinte Sociale Craiova, specializarea Istorie, viata a facut in asa fel incat sa nu ajung sa profesez in domeniul studiat. Cu toate acestea, inca citesc carti istorice, memorii si memoriale si urmaresc documentare istorice. Un subiect despre care intotdeauna am cautat sa ma informez este Comunismul romanesc. Lucrarea mea de licenta a fost scrisa in jurul Decretului lege din 1966. Am intervievat mult prea multe victime ale acestui decret lege incat sa am cosmaruri ani de zile mai tarziu. Cele mai cumplite zile au fost cele in care mi-am intervievat bunica, la un pas de arestare din cauza unui avort spontan al unei sarcini despre care nu stia si a unor prieteni si cunostinte despre care nu stiam ca erau victime ale cumplitului decret. Am avut dureri de cap ingrozitoare si aproape mi-am varsat maruntaiele la finalul fiecaruia dintre aceste interviuri. M-au durut si mi-au parjolit carnea cu fiecare nou detaliu. Niciunul dintre profesorii mei nu a citit acea parte din lucrarea mea de licenta. Am luat 9.
O categorie de victime care nu vorbesc, adesea, despre comunism sunt femeile. Din cine stie ce motiv, cand auzim despre politicieni, intelectuali si artisti romani care au fost incarcerati in inchisorile comuniste, chipuri si nume de barbati ni se perinda prin minte. Nu e o mirare cand 55% din populatia Romaniei crede ca violul este justificat dupa cum spune un studiu recent. Regimul comunist, un regim totalitar, nu a tinut nici el cont de varsta, gen, apartenenta politica, clasa sociala ori nivel cultural. Comunistii au ingenunchat tot de la copii, femei, barbati, batrani, bolnavi, invalizi, tot. Nu discriminam.
Comunismul a furat multe vieti si a lasat sechele atat de adanci in piele, minte si suflet incat multe victime nu si-au mai revenit niciodata. Lena Constante a fost una dintre aceste victime care a petrecut 12 ani in inchisorile comuniste dintre care 8 in izolare totala, singura cu ea si gandurile ei si abuzata, batuta, maltratata de barbati de la cei mai tineri pana la cei mai invarsta. Lena Constante care a reusit, cumva, sa traiasca pana la varsta de 96 de ani si sa continue lupta pentru o Romania care a distrus-o si pentru un popor pentru al carui viitor a prezervat multe bucati de istorie.
Un lucru pe care nu il inteleg multi romani cand vorbesc despre “tradatorii” din Diaspora e dorul. Desi multi se adapteaza in alte tari si gasesc oportunitati pe care nu le-ar gasi in tara, dorul iti ingreuneaza pasii, te apleaca de spate, te imbatraneste timpuriu si iti ia cateva zambete in fiecare zi. Devii mai sarac, mai trist, mai garbov, mai negativist si mai gol in fiecare zi. Comunitatile de romani nu sunt cele mai puternice intre imigranti si nici nu e usor sa te imprietenesti cu ai tai peste hotare. Depinde de cine dai.
Cand am aflat, luni, ca Oana Pellea si Teatrul National Bucuresti organizeaza un spectacol la Londra nu mi-a venit sa cred. Am ajuns acasa in seara aceea cu un gol in stomac si o teama ca nu voi mai reusi sa gasesc bilete. Am gasit doua si l-am luat cu mine pe domul englez care numeste Romania o a doua acasa de aproape 7 ani. Am plans cand am pasit in sala de spectacol si mi-am luat cateva zambete furate de Anglia inapoi. Am plans si mi s-a umplut inima de bucurie sa vad sala aproape plina. Am plans cand doamna din spatele meu ii povestea prietenei sale ca a venit la spectacolul de teatru pentru ca nu se poate adapta la viata departe de casa si nu poate scapa de dorul care-i sapa transee in suflet. Am simtit confesiunea ca si cum ar fi fost a mea. Si am plans cand i-am auzit vocea Oanei cu atata putere si atata fragilitate incat nu poti sa nu o iubesti. Atat de puternica si atat de firava, atat de mandra si atat de umila, atat de recunoscatoare si atat de umana.
„Sunt condamnata la 12 ani inchisoare. Procesul a durat 6 zile. Ancheta — cinci ani. Deci, am executat pana azi, cinci ani de inchisoare. Singura. Intr-o celula de 5 metri patrati, 1827 de zile. Singura, 43 848 de ore. Intr-o celula unde fiecare ora are, inexorabil, 60 de minute, fiecare minut, 60 de secunde. Una, doua, trei, patru, cinci secunde, sase, sapte, opt, noua, zece secunde, o mie de secunde, o suta de mii de secunde. Am trait singura, in celula, 157 852 800 de secunde de singuratate si de frica. E un lucru care nu se spune, se urla! Ma condamna sa mai traiesc inca 220 838 400 de secunde. Sa mai traiesc atatea secunde sau sa mor din atatea secunde“, a scris Lena Constante in cartea sa de memorii Evadarea tacuta. 3000 de zile singura in inchisorile din Romania“ (în 1992), publicata, mai intai, in limba franceza, in 1990, L’Évasion silencieuse.
Evadarea tacuta te doare si e greu de auzit sau de privit. E greu sa nu te pui in pielea celei care a fost Lena Constante si sa nu te intrebi daca tu ai fi supravietuit cosmarului de 3000 de zile si a ostracizarii de dupa eliberare. Este povestea reala a luptei pentru supravietuire, a rezilientei umane, a nevoii de a ramane om prientre monstri si a nebuniei in bratele careia ai vrea sa te predai dar nu poti. In Evadare tacuta se lupta umanitatea cu degradarea, arta cu mizeria, neomul cu umanul si omul cu monstrii sai dar si ai altora. Tortionarii comunisti au fost monstrii carora li s-a dat mana libera spre a-si pune in practica toate fanteziile si dorintele bolnave. Au fost nebunii liberi carora li s-au dat oameni pe maini pentru a face experimente pe ei, pentru a-i duce in cele mai intunecate locuri ale mintilor lor si pentru a le ucide spiritul si poate chiar pe ei insisi.
Cum nu as putea sa dau stele cartii Evadarea tacuta, nu as putea da note piesei de teatru. Nu ma intelegeti gresit, interpretarea Oanei Pellea a fost incredibil de profunda si am simtit de fiecare data cand vocea i se taia, cand inima o ardea si cand i se oprea un suspin in gat. Faptul de a sta in fata unui public si a repeta aceaste memorii iar si iar fara sa cazi, mi se pare o forta incredibila. Am incercat sa citesc cu voce tare paragraful de mai sus. De multe ori. Nu am putut. Mi se taia respitatia si limba imi ardea ca picurata cu acid. Ma durea in maruntaie si mi se atasa de piele ca o mazga neagra, incinsa.
Nu stiu ce fel de om poti fi si sa nu simti durerea de generatii a familiei, prietenilor si cunostintelor tale. Cum poti avea in familie oameni care au trait si respirat comunismul si sa nu-ti simti inima plina de plumbul traumei carate de cei dinaintea ta? Cum sa spui ca iti plac povestile pe care putini au curajul sa le spuna si mult mai putini sa le scoata din strafundurile mintii? Cum poti trai pe aceeasi planeta in care nazisti, fascisti, comunisti si alti monstri inaintea lor au trait, usis, torturat si frant fara sa te doara inima putin, fara sa te simti un impostor al supravietuirii, fara sa cari niste traume si nefericiri cu tine?
Cand am inceput facultatea, lectorul de atunci a inceput discursul cu celebra zicala a lui George Santayana „Cei care au uitat trecutul sunt condamnați să îl repete”. La acestea eu as mai adauga inca una dintre zicerile lui Santayana „Numai morții au văzut sfârșitul războiului” pentru ca razboiul are multe fete si se da pe multe fronturi. Fie ca vorbim despre noi insine sau noi impotriva celorlalti, lupte se dau zi de zi. Cum alegi sa te raportezi si sa raspunzi la aceste batalii tine doar de tine. Cititi carti istorice si nu va feriti sa cunoasteti istoria. Numai asa vom putea sa fim cat de cat pregatiti pentru viitor.
Eu am prostul obicei de a-mi anunta prietenii atunci cand un spectacol romanesc merge pe undeva prin strainatate. Da, eu am prieteni raspanditi prin toate colturile lumii. Asa ca atunci cand am aflat ca un spectacol de la TNB va calatori la Londra, am anuntat-o pe Ianolia, convins fiind ca nu-l va rata. E drept, nu stiam pretul biletului, ma temeam sa nu fie prea scump si sa o prinda intr-o perioada grea din punct de vedere financiar.
Evident, mai era si varianta in care biletele s-ar fi vandut mult prea repede.
N-a fost cazul, ea a prins bilet, asa ca propunerea mea de a-si scrie impresiile aici, pe blogul de teatru, a fost acceptata cu placere. La ea pe blog (pe unul dintre bloguri, caci olteanca fiind ca si mine, nu se multumesc cu unul singur) doar a anuntat ca va merge.
Ii multumesc Ianoliei pentru articol si va anunt ca voi merge si eu sa vad Evadarea tacuta cu proxima ocazie. Nu stiu daca voi scrie un articol distinct, chiar nu stiu daca ar mai fi ceva de adaugat ori daca ar trebui sa mai spun ceva. Ramane sa ma decid ulterior.